Prezentare cărţi

marți, 24 februarie 2015

Herodot, despre noi şi despre fraţii noştri



                                              Moto: Nu este legatură mai sfântă decât accea a fraternităţii.
                                                                                     (N.V. Gogol-Taras Bulba, IX)


 Ca, dintru început, suntem cu toţii fraţi (inclusiv cu Dumnezeu !), nu mai încape-ndoială, dar că peste vremi, fraţii ajung să se urască şi să se sfăşie între ei, iarăşi adevărat este, de parcă vânturi amare ar frământa inimile noastre, milenii de-a rândul, încât, uneori, ne e atâta de greu (pentru unii, umilitor chiar!) să ne mai recunoaştem rădăcinile!...
 De n-ar fi istoria aceasta, în care să se consemneze viforniţe-albastre de năpraznici lumini şi de umbră asemeni, mai că ne-am crede în genune pierduţi!
Căci vremi, noiane de vremuri au curs (şi-or curge-nainte, de-a rândul), fară  măcar să ne pese că, odată, în miez de ierni risipite-n neant de amintiri de legendă, cândva, oameni ca noi au luat ţărâna lumii-n picioare, învolburându-se odată cu ea, fără să-şi pună,-n amurg, măcar o-ntrebare, doar o singură, una: ,,Asemeni ţie, ţărână, voi fi?!
O, de-i aşa, cât de dragă  îmi eşti! Bucura-se-vor tălpile mele în veac!...Alături de voi, fraţii mei, eu de-a pururi voi fi sub ceruri albastre!...”

Noi suntem, însă, trecători, grăbind pe pământ; visând ,,pământ, şi apă, şi vin”, asemeni lui Sesostris si Kecrops, de la Misir, ori asemeni lui Cirus cel Mare şi urmaşilor săi: Istaspe, Darius, Xerxes, fraţii noştri, rădăcinile noastre de ani 4000, de când vântul vrajbei s-a abătut peste noi, peste ei, tulburându-ne-adânc, încât ,,părintele Istoriei”, Herodot, surprins pare-a fi, atunci când vede cum sângele,-ntruna, fierbinte, tresaltă în neamuri, mai vârtos în neamul person şi pelasg, din care şi noi cu sfială ne tragem!...


Pentru mai multe informaţii faceţi click <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu