Prezentare cărţi

marți, 20 februarie 2024

Binecredinciosul, Constantin Brîncuși (1876-1957)

 


Când privesc cum trec și anii – albe rochii de mirese;

că și astăzi lumea are tot aceleași interese,

eu te văd cum, spre Paris, ai pornit, ca spre Sibir,

un cățel având alături și cuțitul la chimir,

părând rău de-a ta Hobiță, de căsuța cea de bârne,

tu urmai cărarea vieții, ce de cer avea s-atârne,

că luminile- apusene le-auzeai cum iar te strigă,

fără, însă, a-ți trimite înainte o quadrigă...

 

Care om din lumea noastră ar fi străbătut pe jos,

ca s-ajungă pân’ la Sena?! Poate numai blând Hristos,

când sub talpă luând El drumul, înspre Templu,-Ierusalim,

ca și tine era Dânsul: tot așa de anonim!

Și, intrând în a Luminii Candelă Europeană,

tu aveai în suflet, dară, a măicuții tale-icoană,

ce în colțul de năframă, îți purta ea ție dorul,

dar și lacrima, curgându-i, cum cișmeaua și izvorul...

 

Și, văzând în tine vlagă și, de Gorj, având polen,

ucenic de mănăstire i-ai fost lui Auguste Rodin,

el, care-a văzut în tine, curgând sânge de român,

nu de damă Mouline Rouge, care stă cu mâna-n sân,

dar crescând în a lui umbră, în al ,,Porților Infern”,

înțeles-ai c-a’lui umbre peste tine se aștern,

și atunci, ca o ,,Măiastră” , ori frumoasa  ,,Pogany”,

ai luat taurul de coarne și ,,Cocoș” ai vrut să fii!...

 

,,A sărutului tău poartă” și-a ,, tăcerii tale Mese”

pasul înspre Târgu-Jiu, iată, prinse a purcese,

căci acolo, la Hobița, cea măsuță-n trei picioare,

te chema la ,,Cini de Taină”, ca să-ți deie demâncare,

precum doi milenii-n urmă, o făcuse și Iisus,

cu  ai Săi,doișpe Apostoli: pâinea-o frânse, în apus...

Le spălase El picioare, învățându-i umili fie,

cum, pe Jiu, și astăzi este fraga, ori o păpădie...

 

Tot aici, pe Jii, -nălțat- ai nu Columna lui Traian,

ci Columna pentru morții ce-au căzut în acel an,

când pe șaișpe, astă Țară bău din ciubăr venin;

când General Dragalina,din Mehadia, vecin,

căzu, cum ,,copaci frumosu”, cu coroana revărsată

peste nația română; pentru mamă, pentru tată,

încât număr de module, ce se-nalță înspre cer,

asta- ’nseamnă: Război Prim ­– al morții atelier!

 

Însă ,,Pasărea în spațiu”, ,,Începutul lumii” este,

  a minții frământare-i din luminile celeste

și din stâlpii de pridvoare ai țăranului cuminte,

care ție, el îți dete a sculpturilor veșminte,

căci tu însuți, de acuma, ești ,,Măiastra” noastra-n lume,

zborul ei înspre Nirvana, să ne-arate, să ne-ndrume,

căci și zborul e tot suflet! Asta bine-ai înțeles!...

De aceea, eu, spre tine, zborurile mi-am ales!...

 

 

Surpate,                                                                        George Voica

18 febr.2024


joi, 8 februarie 2024

Te naști doar pentru a-nvăța să mori!

 




Unui prieten drag

 

N-am întâlnit o inimă mai caldă,

în care să înfloare-un crâng de tei;

o lacrimă, în care Dumnezeu Își scaldă

privirea-n roua unor ghiocei!...

 

Al casei prag, când am văzut că-l trece,

eu m-am mirat, că nu îl cunoșteam!

Era înalt; a trebuit s-aplece...

Așa un om, n-am mai văzut în neam!...

 

Cu chipul blând, ca-n ziua cea de Paște,

mi-a pus pe masă-un fagure de crin!

N-am întrebat de unde mă cunoaște,

dar de un veac simțeam că mi-e vecin!...

 

                             *

                        *        *

Așa un frate, eu mult mi-aș fi dorit,

să vină pe la mine-n orice zi;

meri să culegem; trifoiu-am fi cosit;

ne-am fi întors doar seara la copii...

 

Cum m-a aflat, nicicum nu pot pricepe;

doar pâine caldă,-n casă, am mâncat

și auzeam cum se pierdeau prin stepe,

armonici ce din lagăr au scăpat...

                             *

                        *        *

În Maramureș ar fi vrut mă ducă;

știa cât dor mă frământa mereu,

un dor ce și acuma mă usucă,

dar cum să merg, când soațe-i este greu?!

Cu cine să o las așa bolnavă,

iar eu să plec pe unde mi-a fost drag;

iar să mai dorm o noapte în otavă,

când, de acuma, și eu sunt beteag?!

 

Și-atunci, Florinul, dragul meu Andreiu,

văzându-mă în marele impas,

de trandafir, pe inimă, uleiu

el mi-a turnat, de n-am mai avut glas!

 

Așa am tipărit o nouă carte

cu prizonierii de război barbar!

De bucurie mare-am avut parte,

când am aflat c-a fost și-el militar!

 

Astfel, prieteni am rămas și, poate,

când dor de mine iarăși îi va fi,

l-aștept cu pâine caldă, la Surpate

căci frate-mi e, în orice clipă,-n zi!

 

 

 

  Citiți mai departe