Potopul biblic, dorienii, ionienii şi Apollon

Antrenamente de luptă doriene

Biblia nu este singura scriere sacră în care se consemnează Potopul biblic, şi era firesc să nu fie aşa, de vreme ce Marele Diluviu a acoperit întreaga Planetă, ci nu doar spaţiul semitic!

            La această concluzie am ajuns după ce (citindu-i pe marii istorici antici, greci şi latini), am intrat în posesia unor uluitoare şi ciudate informaţii referitoare la acest fenomen generat de înclinaţia axei de rotaţie a pământului şi de schimbarea locului polilor magnetici ai acestui, lucru consemnat (mai precis, constatat) doar de mayaşi.

Aceştia ştiau (aflaseră), aşadar, că, o dată la 5.000 de ani, se întâmplă să se repete legile fizicii universale, iar schimbările amintite mai sus, să genereze adevărate,,apocalipse climatice”, aşa cum prea bine vedem şi-n zilele noastre, când natura e supusă unor ,,vibraţii” stranii!

            Revenind la subiect, trebuie să recunosc că, dacă Noe şi ai săi (3 feciori, 3 nurori şi nevastă-sa) au scăpat de ,,creşterea” nesăbuită a puhoaielor cereşti, folosindu-se de o corabie, iată că istoricii antici greci consemnează/ne sugerează că şi Deucalion a procedat întocmai.

Altfel, cum şi cu ce ar fi ajuns din Carpaţi în Insula Creta?!

Alţi istorici spun că s-ar fi refugiat pe Olimp!

Noi ştim, însă, că, din singurul său fiu, Hellen, au descins cele patru triburi aşa-zis ,,helene”: ionienii, dorienii, aheenii şi eolienii, care, în mil. II î.Hr., ar fi populat Grecia (care era pelasgă, după cum spune N. Densuşianu, în ,,Dacia Preistorică”) – aceştia luptându-se cu egiptenii lui Kekrops, întemeietorul Atenei.

Dar Deucalion – carpatin/caucon, de origine – pornise, probabil, spre Grecia, cu mult după Potop, aşa încât avem convingerea că, iniţial, când apele duluviului au început să crească, era firesc să se refugieze, cu-ntreaga-i curte regală, în cei mai înalţi munţi.

Poate aşa se explică de ce atât Dio Cassius cât şi Strabon, dar şi Diodor din Sicilia, şi mulţi alţi istorici antici greci vorbesc de Kaogaion/Kogaionon/Cozia (sau Kozen, după cum, vom vedea, într-o extinsă lucrare, mai târziu, că este consemnată în ,,Tăbliţele de plumb de la Sinaia!).

Nu e ceva exclus ca tocmai aici, în ,,Muntele Sfânt” al Daciei (Geto-Daciei) să se fi retras acest fabulos Deucalion, iar de aici, cum spuneam, să fi pornit spre sud, spre părţile meridionale (Grecia Centrală), pe ape, colonizând insulele Arh. Cycladelor şi Sporadelor şi ajungând, astfel, până în Creta.

Nu este absolut deloc întâmplător că la Cnossos, în Creta lui Minos, dar şi-n Micene (Grecia Centrală) s-a găsit cea mai frumoasă ceramică pictată, provenită de la Petreni, din sudul Basarabiei de azi!

De altminteri, marele istoric antic grec Pausanias ne confirmă supoziţiile noastre, aducând, în plus, informaţii extrem de importante, şi anume că Deucalion a ajuns, într-adevăr, în Creta, întemeind chiar şi un polis ce-i purta numele, după care avea să ajungă la Atena, unde a şi locuit şi a fost înmormântat:

            ,,Tezeu s-a îmbarcat pe o corabie, luând drumul spre Deucalion, în Creta”.

(Pausanias – Călătorie în Grecia, vol. I, Cartea I, 17, 6, p.65, Întreprinderea Poligrafică Cluj-Napoca, 1974)

sau:

                       Citiţi mai departe

Pythagoras – primul mare sculptor al Greciei antice

Cred că nu există istoric antic, grec ori latin, care să nu fi vorbit de puternica personalitate a lui Pythagoras, acest pelasgo-dorian de origine egipteană, după tatăl său, Mnesarchos. Străbunicul său (cu patru generaţii mai înainte) fusese Hipasos, un rege mai mic, din Philasia (din Arcadia, în NE Peloponesului).

Venirea dorienilor în Pelopones şi ocuparea acestuia de la vechii stăpâni – pelasgii egipteni – a produs, evident, mari tulburări, aşa cum se întâmplă, de obicei, la invadarea oricărui teritoriu, în sensul că o parte a populaţiei pactivează cu ocupantul, iar o altă parte i se opune prin forţa armelor.

Aşa s-au petrecut lucrurile şi prin sec. VIII-VII î.Hr., în timpul celui de-al doilea ,,val” al migraţieie ioniano-doriene care cobora dinspre Carpaţi, cu intenţia, clară, de a ocupa ce mai rămăsese neocupat de primul ,,val” ,,hiperboreic getic” să-l numim aşa, petrecut cu un veac înaintea Războiului Troian – aproximativ între 1300-1200 î.Hr.

Dacă ,,primul val” ocupase Thessalia, centrul Greciei (Attica – zona Atenei, cea înfiinţată de egipteanul pelasg Kekrops), insulele din Arh. Cyclodelor şi Sporadelor, ajungând până în Insula Creta, se pare că, iată, zona Atticii, Argolida şi Peloponesul încă nu intraseră sub stăpânirea traco-getă, ioniană şi doriană în egală măsură.

E drept că între cele două ,,valori getice”îşi încercase norocul şi tribul aheenilor din zona Tyrasului, adică dinspre Cetatea Albă de azi, din sudul actualei Basarabii, reuşind chiar să-i învingă pe ionieni şi să-i împingă spre Răsărit, înspre NV Asiei Mici.

Dar să revenim la Pythagoras, ai căror străbunici egipteni au avut de suferit rigorile ocupaţiei doriene a Peloponesului, respectiv a ţinutului Phliasia, din Arcadia, un ţinut înfloritor, de vreme ce acolo, la Phlius – capitala Phliasiei – egiptenii ridicaseră, se pare, prima acropolă din Grecia, cu mai multe secole înainte ca grecii să ridice asemenea citadele, pe o înălţime, în interiorul acelei citadele aflându-se frumoase polate princiare şi impresionante temple închinate marilor zeităţi.

Asemenea citadele (acropole) aveau să apară la Atena, Micene, Tirint, Corint etc., de-abia prin sec. V î.Hr., ceea ce denotă că pelasgii Egiptului veniseră-n Grecia, o ocupaseră şi, odată cu aceasta, impuseseră cultura şi civilizaţia lor, ce cobora dinspre Sumer, de la caldeeni, din care, de fapt, se şi trăgeau.

Dacă avem în vedere marile piramide: Keops, Kefren şi Mykerinos din Gizeh, de lângă Cairo, care ne ridicaseră cu cel puţin 2000 de ani mai înainte ca phlisienii să construiască acropola din Phlius, şi ţinând cont că acei pelasgi caldeo-egipteni ştiau (încă de acum 5000 de ani) de ,,triunghiul scalen”(fiindcă, alminteri, nu ar fi putut ridica piramidele), trebuie să înţelegem că nu noi, cei de azi, suntem, în domeniul ştiinţei şi al tehnicii, acea ,,axa mundi”, atotştiutorii Universului acestuia, ci au mai fost şi alţii, cu mult înaintea noastră, care aveau, cu adevărat, lumină divină!

           Citiţi mai departe