Moto: „Domnul vine într-un foc, și carele Lui sunt ca un vârtej”.
(Biblia ─ Isaia,
Cap. 66, al. 15)
Recenta carte a vechiului
meu prieten, prof. Constantin Giurginca (Arhivele transcendente ─ O peregrinare în
geografia sacră a pământului românesc, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020),
nepotul generalului-erou Ion Dragalina, m-a luat, recunosc, prin surprindere,
căci ceea ce Domnia Sa a văzut cu ochii săi în zona Buzăului, exact același
lucru l-am întâlnit și eu, dar în cealaltă curbură (dinspre Munții Căpățânii) a
Carpaților, și anume urme indubitabile ale unei civilizații megalitice
antedeluviene, care, într-adevăr, te pun foarte serios pe gânduri,
întrebându-te:
─ Cine au fost primii „autohtoni” ai pământului?
Biblia este cel mai
redutabil (iertați pleonasmul!) izvor istoric, ori, uneori, se contrazice (după
cum, de altminteri o să și vedem)?!
─ Dumnezeu i-a creat doar
pe oamenii de azi și pe îngerii cu aripi și cu chipuri ce nu trebuie văzute de
pământeni, sau și pe „uriașii din
vechime”?!
─ De ce nu ni se spune
absolut nimic, în Biblie, despre rasele umane existente, azi, pe pământ; de
unde au venit, cum și care a fost motivul/imboldul ce i-a determinat să se
așeze pe această planetă, părăsind-o pe a lor?!
Revenind
la cercetările prof. Constantin Giurginca, atenția mi-a fost atrasă, în primul
rând, de „figurinele” (nu erau trovanți) lucrate în gresie. Interesant
materialul în care sunt lucrate statuetele și figurinele, un material
incasabil, rezistent la factori de eroziune; l-am putea numi un fel de „pastă litică” (Obs.: lytos, în greacă,
înseamnă „piatră”! n.n.). Această
pastă litică este foarte ușoară; statuetele parcă sunt fulgi în mâna
privitorului. (Ele, n.n.) vor fi constituit, în timpuri antediluviene, posibile
sisteme de semnalizare pentru cineva de dincolo de spațiile la care actualul om
abia azi atentează!” (Op. cit., p.p. 173─174).
Că trovanții de la
Costești sunt exact din aceeași „pastă
litică” (gresie neagră, extrem de dură), nu mai încape îndoială, denotând
cât se poate de limpede că sunt din aceeași perioadă antedeluviană, iar lucrul
acesta ni-l confirmă chiar „marea de
nisip amestecat cu prundiș, scoici și melci”, în condițiile în care atât în
zona Pietroasele/Buzău, cât și-n Costeștii Vâlcii nu există munți de gresie,
din care să deducem că au fost luate stânci și au fost cioplite, luând forma
figurinelor zoomorfe, ori a ciudaților trovanți de la Costești!
Există, evident, și o deosebire
foarte mare între „greutatea și starea
incasabilă” a celor două tipuri de gresie! Dacă cea din zona Buzăului e „ca fulgul”, cea din zona Vâlcii e ca „plumbul”.
În ciuda diferenței
vizibile de către oricine, se observă, însă, că unele artefacte („harta cerului”, de exemplu) dispun de o
scriere extrem de ciudată: mai precis, total necunoscută, căci nu este nici o
scriere siriană, aramaică, sanscrită, runică, „geometrică”, asemănătoare, într-un fel, cu cea existentă pe Piatra
Doamnei (Buzău), adică „o scriere înlănțuire
continuă cu o derulare fantastică, ca pe o bandă scrisă ce dublează emisiunea
realizatorului respectiv” (Op. cit., p. 214), ci scrierea de pe trovanții
de la Costești (vezi torsul de
androgin/hermafrodit/„vergur” și de
pe „harta cerului”, sub formă de
elipsă/cerc turtit ─ exact ca „harta
cerului” de la Buzău!) este sub forma unor puncte proeminente,
protuberante, uniforme, de mărimea și aspectul unor fructe ─ cât prunele! ─
care, cu siguranță, aparțin unei civilizații astrale; probabil marțiene!
Cum brațul (cu două oaase
lungi, exact ca o aripă de pasăre) se termină în forma unei mâini umane, cu
cinci degete (cele laterale, foarte lungi; cele 3, dintre laterale, puțin mai
scurte) ne determină să credem că brațele erau, de fapt, niște aripi, așa cum
și apar descrise, în Biblie, la Profetul Ezechiel. În plus, oricine știe că
mâna Domnului e formată din braț și antebraț, pe când aripa păsărilor are,
într-adevăr, două oase paralele, lucru perfect vizibil și pe trunchiul/torsul
androginului de la Costeștii Vâlcii. Deci, sub aripi apare mâna unui om!
