Titești ─ capitala dintâi a tuturor românilor

          Distinsul prof.univ.dr. Ioan Piso, directorul Muzeului de Arheologie al Transilvaniei, spunea, și pe bună dreptate, că ,,pasul Câineni” este al doilea (după Sarmizegetusa) ca importanță istorică națională, deoarece aici, în Țara Loviștei, este leagănul românismului, care se-ntinde, de o parte și de cealaltă a Oltului, de la Cozia Veche/Capitala regelui dac Rhessos (după cum reiese, clar, din ,,Tăblițele de plumb de la Sinaia”─ cartea cu același nume apărând în acest an, la Editura Rotipo, din Iași, sub semnătura subsemnatului ─ care sonsemnează și cele mai vechi toponime și hidronime din acest spațiu: ,,Cozen in doso Caciulat) / Cozia din spatele Căciulatei, precum și ,, Aulum” ─ vechiul nume al Alutusului, despre care Macarie ─ Patriarhul Antiohiei ─ spunea în 1653, vizitând aceste locuri, că zona Coziei, Mănăstirea Cozia, Muntele Cozia, Oltul sunt ,,Grădima Maicii Domnului”!

            Aici, în ,,pasul Câineni”, din Țara Loviștei, și-au găsit sfârșitul doi generali romani, poate cei mai străluciți pe care i-a avut vreodată Imperiul Roman: e vorba de gen. Cornelius Phuskus ─ mort în 87 d.Hr. (când generalul Diegis, fratele lui Decebal, i-a întins o cursă și comandantul Legio X Alaudae ─ a Ciocârliilor, fiindcă legionarii romani purtau, la coif, o pană de ciocârlie ─ a fost capturat cu întreaga sa legiune, cu mașinile de luptă, cu steagurile și cu însemele romane, pe care, în anul 101 d.Hr., împ. Traian avea să le găsească în spatele ,,munților zidiți de Decebal” ─ cum am aflat de la Strabon și de la Dio Cassius ─ astfel gen. Cornelius Fuskus fiind obligat, moral, să se sinucidă cu propriu-i pumnal, găsit lângă lespedea de granit, inscripționată ,,PHUSKUS”, în 1973, de arh. Cornel Vulpe și de col. de armată Vlădescu), dar și gen. cel mai bun al împ. Traian, și anume Longinus, care, la începutul primului război daco-roman, avea să cadă și el în cursa aceluiași strălucit gen. Diegis, fratele lui Decebal.

            Dar Țara Loviștei ─ care, de fapt, era adevărata ,,Poartă de Fier a Transilvaniei” ─ fusese cunoscută cu mai bine de 600 de ani mai înainte de moartea celor doi generali romani, iar lucrul acesta aveam să-l aflăm nu doar de la cei doi vestiți istorici și geografi amintiți mai sus, ci și din Tăblițele de plumb de la Sinaia, care ne vorbesc despre trei preoți din Argedava, porniți spre Sarmizegetusa, urmând a face un popas, pe Olt, în Țara Loviștei, la o peșteră a ,,doi zei”.  Evident că referirea era la Peștera lui Zamolxe, din actuala comună Racovița, județul Vâlcea, peșteră pe care Zamolxe pusese de i-o săpase în ,,carnea muntelui”.

            Aflăm, de la Strabon, că peștera (de fapt, era o locuință formată din două camere, de formă ovală, acestea fiind despărțite de un culoar, tot oval; informația figurează și-n ,,Dacia preistorică” a lui N. Densușianu, dar și-n ,,Getica” lui Vasile Pârvan) fusese săpată din porunca lui Zamolxe, care, la bătrânețe, se retrăsese aici, unde, 400 de ani mai târziu, avea să se retragă și Marele Preot Deceneu, viceregele Daciei, domnind alături de Burebista, iar mormântul lui DEceneu e situat la doar 10-12 m. distanță de Peștera lui Zamolxe, fiind săpată pe același perete stâncos, tot rotundă/mai mult ovală, și la aceeași atitudine, cu orientare nordică spre Olt.

Aici, spun Tăblițele de la Sinaia, aveau să se oprească cei trei preoți din Argedava, spre ,,a-i cinsti” pe cei ,,doi zei”: Zamolxe și Deceneu.

                 Cititi mai departe

Theodoric cel Mare ─ regele ostrogoților- și Tezaurul de la Pietroasa

Theodoric cel Mare, regele ostrogoților
(Sursa: Wikipedia) 

                                           

      Se știe că orice tezaur are un istoric al parcursului său de-a lungul unui șir de ani, fiind indubitabil legat de destinele unor oameni care străpâneau mulțimi de războinici.

Mai știu, de asemenea, că ,,soarta” majorității tezaurelor a fost cu scrâșnet, cu furie și sânge, căci, orice s-ar spune, aurul a fost și va rămâne un greu blestem, ce va atârna de grumazul neamurilor.

        Tot așa, se pare, s-au petrecut lucrurile și cu Tezaurul de la Pietroasa, asupra căruia s-au aplecat mai cu seamă Nicolae Densușianu și Alex. Odobescu, dându-i chiar și o oarecare interpretare, fără însă a insista asupra provenienței acestuia, dar, îndeosebi, asupra verigii (brățarei) inscripționate, pe care N. Densușianu a reprodus-o, fotografic, în capodopera sa ,,Dacia preistorică”.

       Așadar, oricine poate să-și dea seama că e de-a dreptul imposibil să-ți încerci ,,norocul”, înhămându-te la o muncă psihică, extremă, ce te dezarmează, în primul rând, prin bogăția sa regească, fabuloasă, iar aceasta ne-a determinat să credem că tezaurul a aparținut, în mod cert, unui om foarte bogat, dacă nu chiar unui rege, fără, însă, a avea nici cel mai mic indiciu referitor la perioada istorică în care acel rege a trăit.

      Pentru a afla adevărul, a trebuit, mai întâi, să observăm cu multă atenție ,,personajele” săpate pe patera (tava) de aur, pe care descoperitorii (4 țărani de la Pietroasele, Buzău) au tăiat-o în patru părți egale. Astfel, punând alături ,,personajele” descrise/prezentate de N. Densușianu (Apollo, Ianus, un prunc ─ simbolizând Anul Nou), am băgat de seamă că Domnia Sa greșise destul de ,,copios”, încât să ne determine să studiem aprofundat ,,grupul statuar”, dacă putem spune așa, deoarece, într-adevăr, apare Apollo, care, la greci, era zeul Soarelui și al luminii divine, al muzicii, al poeziei și al artelor frumoase (Apollo Musagetul), dar și conducătorul corului muzelor, în schimb nici vorbă nu e de Ianus/Iannus Gemini (cel cu două fețe: cu una privind spre trecut, iar cu cealaltă, spre viitor), ci e vorba de Dionysos, zeul vinului, la greci.

De asemenea, nu apare un prunc, ci un pigmen, iar lângă pigmen apare un satir ─ cel nelipsit de la petreceri, celebrul pitic-bufon!

        În dreapta lui Apollo vedem că apare și Bachus, zeul vinului, la romani.

Revenind la Apollo, îl vedem pe acesta că ține o liră, în mâna stângă, privindu-l absent (cu o detașare superioară, totuși!) pe Bachus, care, asemeni lui Apollo, are trăsăturile unui trac, dar vesel, petrecăreț!

        La picioarele lui Apollo se odihnește grifonul, păzindu-l, parcă, așa cum, spun legendele, păzea aurul hiperboreilor, adică al geto-dacilor din Munții Apuseni!

      Acel petrecăreț traco-mediteranean, Bachus, ține în mâna dreaptă o amforă grecească plină cu vin, iar în stânga, un paner (mai degrabă o scoică uriașă!).

        ,,Omologul” lui Bachus, Dionysos (zeul vinului și al petrecerilor, la greci) poartă barbă, vestimentație de luptător, căciulă de ariman (arameu), împodobită cu stele, pietre scumpe, nestemate, așa cum purtau, în Evul Mediu, domnitorii români: Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu ș.a.

       Dionysos ține în mâna dreaptă un colier (poate pentru vreo dansatoare de la Serbările dionysiace, sau ca semn al demnității și al rangului său), iar în mâna stângă ține un arc cu coarda înfășurată, dându-ne, astfel, de înțeles că nu e vorba nicicum de regele Dionysos ─ cel care le-a bătut și le-a luat, apoi, în robie pe luptătoarele amazoane, cărora le-a jefuit și prădat și templul lor din Efes ─ Templul Dianei din Efes ─, ci, într-adevăr, e vorba de zeul Dionysos!

            Citiți mai departe

Particularitățile limbii traco-gete

        Oricare limbă de pe pământ este expresia a caracterului și a spiritualității acelui popor care o folosește. Aspră ori unduitoare (vezi ,,spațiu ondulatoriu” românesc, la Lucian Blaga!), ea poate ,,picura știință”, în cazul celor înțelepți, după cum spunea însuși înțeleptul Solomon, în ,,Pildele” sale.

         În ceea ce privește străvechea limbă traco-getă a neamului nostru, e de prisos, cred, să ne închipuim că ea ne-a fost ,,oferită” de nu știu care ,,val migrator”, ori că am împrumutat-o de la un trib african, care, chipurile, ar fi coborât din steaua Sirius!

          Categoric că spațiul în care viețuiești îți imprimă nu doar caracterul, ci și aplecarea spre cele dulci și frumoase ale spiritului: poezia, muzica, pictura, arhitectura, magia, medicina, proorocia etc.

Toate acestea au fost relevate excepțional de istoricul antic Iordanes (sec. VI d.Hr., autorul ,,Geticii”), care, punând în lumină personalitatea excepțională a lui Deceneu ─ Marele Preot și Vicerege al lui Burebista ─, evidenția, de fapt, caracterul atât de complex al neamului nostru geto-dac, idolatrizându-l, am putea spune, dar neexagerând cu nimic; din contră, demonstrând în mod indubitabil că neamul acesta nu era nicidecum un ,,neam barbar”; că, mai degrabă, ,,barbari” erau cei care veneau să capete învățătură în Dacia, de la medicii și astronomii niștri!

          Iată ce ne spune Iordanes:

        ,,Pentru ei (pentru geto-daci, n.n.) acesta (Deceneu, cel ce studiase în Egipt, n.n.) era salvator, aceasta util, aceasta de dorit, ca tot ce-i învăța Deceneu, sfătuitorul lor, aceasta să năzuiască și ei, judecând că aceasta este util, ca ei să traducă în faptă dorințele.

Acesta, văzând că ei se supun sufletește în toate și că au și înzestrare naturală, i-a învățat aproape toată folosofia; căci el era maestru în această disciplină.

        Predându-le etica, le-a domolit obiceiurile barbare; învățându-i fizica, i-a făcut să trăiască în chip firesc după legi proprii, pe care până acum le numesc legi belagine, avându-le scrise; instruindu-i în domeniul logicii, le-a dezvoltat gândirea, făcându-i să fie mai dezvoltați la minte decât celelalte neamuri; arătându-le importanța practicii, i-a îndemnat să trăiască săvârșind cele mai bune fapte, iar în domeniul teoretic i-a făcut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului și, contemplând mersul planetelor, să stăpânească cunoștințele astronomice; să știe cum și care sunt fazele în creștere și descreștere ale Lunii; cu cât depășește globul de foc al soarelui dimensiunea pământului; cu ce nume sau semne urcă sau coboară pe cer, din răsărit până în apus, cele 346 de stele.

       Mă întreb ce plăcere îi făcea pe vitejii bărbați ca atunci când nu erau ocupați cu mânuirea armelor să-și umple capul cu învățături filosofice. Vedeai cum cercetează unul poziția stelelor pe cer, altul planetele mici sau mari, cum urmărește fazele Lunii, acela eclipsele de soare, cum astrele în cercul lor pe cer se coboară în apus, dar apar din nou la răsărit, căutând aceștia toți să-și afle odihna după ce găsesc la toate explicare.

        Acestea și altele ca acestea încredințându-le goților (geților!! n.n.) cu priceperea lui (Deceneu), a strălucit ca un om minunat în fața lor, ajungând să asculte de el nu numai cei mulți, dar chiar și regii.

          Citiți mai departe

TĂBLIȚELE DE PLUMB DE LA SINAIA

            Introducere

           Cele mai vechi rădăcini ale unui popor le constituie, de bună seamă, limba sa, întrucât în ea adastă nu doar noianul de informații, adunat de-a lungul mileniilor, ci însăși felul său de a fi, de a trăi, de a gândi, ori de a-și expune vibrațiile sufletului său!

        Tocmai de aceea am găsit de cuviință ca să pun în evidență un lucru de care, adeseori, am fost acuzați, și anume lipsa ,,izvoarelor noastre istorice”, ceea ce (după cum vom vedea) este complet eronat și făcut chiar cu rea intenție de către cei care încă mai susțin asemenea aberații roesleriene, conform cărora spațiul pe care actualmente îl locuim ar fi fost un ,,vid”.  

         O asemenea ideea ne deranjează, firește, iar ,,pietrele încep să vorbească”, după cum se și spune, și pe drept cuvânt!  

          A avea mărturii scrise (prin ideograme și pictograme), încă de acum 7.500 de ani (mă refer la ,,Tăblițele de la Tărtăria”), când în vremea de atunci cred că eram singurii care aveau, totiși, o scriere atât de elevată și de încifrată, aceasta presupune un mod de viață statornic, bine ancorat într-o civilizație extrem de avansată, pe care nimeni, în afară de noi, n-o avea, pe atunci, în Europa. 

         Descoperirea recentă (prin satelit, de către ruși, în 2017) de la Vârtoapele, este de-a dreptul fabuloasă, fiind vorba de un oraș aflat sub pământ la 7-8 m., situat la aproximativ 22 de km. de vechea Sarmizegetusă! 

         E vorba de un oraș cu temple, cu statui, cu anfiteatru, cu tolosuri etc., care, probabil (ținând cont  de cei 7-8 m. de pământ/viitură ce-l acoperă), a existat înainte de Potopul biblic din urmă cu 8200 de ani. Poate că datorită marelui diluviu, acest miraculos oraș a fost acoperit de un strat gros de pământ. 

         Apoi, descoperirile din apropierea Varnei (Bulgaria), în apele Mării Negre, a unor obiecte din aur pur, de forme bizare, specifice unei tehnologii de vârf, iar ne vorbesc de acea civilizație și de acea cultură specifică zonei Carpați-Bizanț, unde (după cum vom vedea) avea să se sedimenteze și forma limbii noastre, încât istoricii care încă mai au dubii cu privire la spiritualitatea acestui neam, ar fi bine să citească cele ce voi expune pe mai departe, cu privire la limba ce-o vorbim, fiindcă limba românească este, repet, expresia cea mai fericită a specificului nostru.  

        Tocmai de aceea am găsit de cuviință să apelez la documente scrise, descoperite în secolul trecut, ca mai apoi să pot ajunge la ,,Tăblițele de plumb de la Sinaia”, coborând, în timp, până în vremea lui Zamolxe. 

         Operațiunea pare, oarecum, stranie, atunci când vrei să convingi intrușii și scepticii istorici care denigrează (oricând au ocazia) acest popor, care, după părerea mea, este cel mai vechi din Europa și care, prin ionienii, dorienii, aheenii și eolienii spațiului carpatoponto-danubiano-nistrean și sud-dunărean, migrând spre Grecia (fiind împinși de tribul,,sacilor”, din care se trag geto-dacii) au dus în Grecia Centrală și-n toate insulele Mării Egee (apoi, în SV și NV Asiei Mici, dar și-n Grecia Mare ─ Sicilia și sudul Italiei, până la  Neapolis!) cultura antică a Eladei, care s-a răspândit pretutindeni în Europa și-n lume. 

Citiți mai departe

Caracteristicile ciclurilor seismice din Vrancea (România)

                 

         Pentru a ,,radiografia” ciclicitatea seismelor din zona Vrancei, trebuie să avem în vedere nu doar cutremurele mari (de peste 7,1-7,5 sau chiar 8 grade pe scara Richter), în număr de 29, petrecute în perioada 1038-1990, ci va trebui să mai adăugam 4 presupuse/bănuite cutremure (din anii 814, 869, 914 și 969) ce-au avut loc în perioada 814-1038, precum și încă 4 cutremure care iarăși presupunem că vor urma în în anii: 2035, 2080, 2135, și 2204!

Explicațiile pentru cele 4 cutremure anterioare anului 1038 și pentru celălalte 4, posterioare anului 1990, le vom da cât de curând, pentru că, altminteri, nu veți avea ,,imaginea” completă a unui ciclu seismic ,,vrâncean”!

Așadar, pe parcursul ciclului seismic complet din zona Vrancei (814-2204) s-au petrecut, și se vor petrece, în total, 37 de cutremure de peste 7 grade, pe o perioadă de 1390 de ani, cât am calculat că durează un asemenea ciclu seismic vrâncean, care are o specificitate aparte față de toate celelalte cutremure din lume!

Având în vedere că istoriografia seismică românească ia ca an de referință anul 1038 (când a avut loc, în 15 august, un cutremur cu magnitudinea de 7,3 pe scara Righter), vom vedea, ceva mai târziu, că, de fapt, acel cutremur a marcat încheierea unui ciclu seismic vrâncean, deoarece avea să se petreacă la sfârșitul acelui ciclu, după care urma ,,o pauză” de 69 de ani! Apoi, urma să reînceapă un nou ciclu seismic-cel în care deja ne aflăm!     

Această caracteristică se pare că e speciică ciclului seismic vrâncean, care se desfășoară, parcă, după un anumit ,,scenariu în trepte”. Astfel TREAPTA nr. 1  (să o numim așa, deși e impropriu) cuprinde 6 seisme de peste 7 grade (Obs: La toate ,,treptele” am avut în vedere doar cutremurele de peste 7 grade), care se succed la o distanță temporală, unul față de altul, destul de mare (între 19-44 de ani). Aapoi, o ,,tăcere”  de 216 ani! Urmează o ,,pauză” de 45 de ani! 

A doua TREAPTĂ seismică e formată tot din 6 cutremre, dar diferența   temporală dintre ele este relativ mică (față de treapta anterioara): între 10 și 29 de ani! (Obs: Și după această ,,treaptă” urmează iarăși o ,,pauză” tot de 45 de ani!)

A treia TREAPTĂ e ,,formată”  din 4 cutremure, care se desășoară la o distanță  temoprală mare-între 50 și 61 de ani, unul față de altul!

A patra TREAPTĂ  e ,,formată” din 3 cutremure, care se ,,derulează” la o distanță temoprală relativ mică (față de ,,treptele” 1 și 3), mai precis, între 7 și 27 de ani! Apoi urmează iarăși o ,,pauză”, dar mai lungă: de 55 de ani!

                     Citiți mai departe

Scrisoare către Eminescu

Scrisoare către Eminescu

-la comemorarea a 130 de ani de la moartea sa-

Mai vină iară pe la noi, bădie,

că tristă este Țara fără tine!

Deși trec snobii-n lunge limuzine,

nu le înfloare-n inimi păpădie...

E-atâta dezbinare!...Crește ura

și-n valuri se revarsă pân’ la stele,

iar morții cântă-n țintirim manele,

ca-n Parlament, cât le permite gura...

Așa cimpoaie, nu ți-a fost dat să vezi,

nici garnituri de tren, cu doctorate!

Cu toții, azi, se socotesc Socrate:

Nomenclatură nouă, în cirezi!

Au barbișoane; părul prins cu sfoară,

ducând în mâini țucalele duioase,

căci ei se vor doar sluge credincioase,

cu mintea lor, așa moleculară...

De la Bruxelles, aruncă pietre, lancea

direct în țară, declarând răzoi

oricaruia din frați, ori dintre noi,

de parcă-s Don Quijote de la Manchea!

Mi-e dor de tine, bade drag, Mihai,

la Putna să ne-ntindem la voroave,

că vremile, în Țară, sunt gârboave

și lacrimi roșii înșirăm pe-un pai!

Nu-i pasă nimanui decât de el!

Afghanistanul, morții ni-i trimite

pe scuturi împletite din răchite...

,, Păcat! Era așa de tinerel!... ”

Tot lutură-un drapel pe Parlament

și-n el e-atât de bine și rumoare!...

Doar unul chel, la cord cu pansament:

,,De-aici mă scoteți la pensionare!...”

E-atâta dezbinare, că și teii

se-njură, noaptea, -ntruna prin Copou,

văzând cum țucălarii și pigmeii

vor, pe momânt, le scrie: ,,Sunt erou!”

Mai vină iară pe la noi, bădie,

să ascultam iar buciumul, la stână,

pân’ ce răsare luna nouă, până

din nou va fi o ,,dulce Românie!”

Surpate,

04 Iunie 2019                                                        George Voica