Colind din Surpate, la nașterea Domnului Iisus

  1. Din Carpați, în Bethleem,

florile dalbe

roua cerului vedem,

florile, florile dalbe!

2. Și pe ea, din albăstrele,

florile dalbe,

o cărare printre stele,

florile, florile dalbe!

3. pe care încet pășea,

florile dalbe,

Prea Curata Maria,

florile,florile dalbe!

4. Cu obrazu-mpurpurat;

florile dalbe,

în pântece Împărat!

Florile, florile dalbe!

5. Împărat Luminilor,

florile dalbe,

revărsarea crinilor,

florile, florile dalbe!

6. Îngerii în cer cântau,

florile dalbe,

și pământu-l legănau,

florile, florile dalbe!

7. Din staul cu lămâiță,

florile dalbe,

răsări lăstar de viță,

florile, florile dalbe!

8. fragedă, trandafirie,

florile dalbe,

în leagăn de păpădie,

florile, florile dalbe!

9. Luna nouă mâna-ntinde,

florile dalbe,

și de mijloc o cuprinde,

florile, florile dalbe!

10. iar din raze,-acolo, sus

florile dalbe,

ni se zămisli Iisus,

florile, florile dalbe!

11. Prea Curată Maica Sa,

florile dalbe,

din ochi negri lăcrima,

florile,florile dalbe!

12. De Luceafăr rezemat,

florile dalbe,

Pruncul o privea mirat

florile, florile dalbe!

13. Căi Lactee, grâul verde,

florile dalbe,

porumbei în el s-or pierde,

florile, florile dalbe!

14. Și-or veni popoarele,

florile dalbe,

cetini, căprioarele,

florile, florile dalbe!

15. să mângâie chip frumos,

florile dalbe,

obrăjorul lui Hristos,

florile, florile dalbe!

16. de s-o revărsa lumina,

florile dalbe,

până în Herțegovina,

florile, florile dalbe!

17. Din Bosnia, la Vâlcea,

florile, dalbe,

tot hori-va Dunărea,

florile, florile dalbe!

18. Din Carpați, până-n Balcani,

florile, dalbe,

numai Grădini Ghetsimani,

Florile, florile dalbe!

19. Și-aurore-n freamăt, line,

florile dalbe!

Vreme trece, vreme vine,

florile, florile dalbe!

─ //─

  G. Voica

Surpate, 17 nov. 2016

                                                                                                                           

Dacii în viziunea lui Plinius cel Tânăr

Pinius cel Tânăr

           

           A scrie panegiricul unui împărat (vezi ,,De Vita Constantini”, de Eusebiu din Cezareea, ori ,,Panegiricul lui Traian”, de Plinius cel Tânăr) înseamnă a trăi, cu adevărat, în preajma acelui împărat care te protejează, evident, având tot interesul de a ,,smulge” de la tine, ca scriitor, cele mai alese gânduri şi sentimente, înveşmântate în haine strălucitoare, spre a rămâne de-a pururi spre gloria ta; de a nu fi uitat de posteritate!

            Cum ,,protecţia” acestor ,,cronicari de cancelarie” era vizibilă de către oricine, deducem că în ,,opera” acestora se strecura destul subiectivism, aşa încât, după aproape 2000 de ani, citindu-le scrierile extrem de laudative (uneori chiar repulsive!), ar trebui să fim cât se poate de atenţi, de circumspecţi, de selectivi, mai cu seamă când e vorba de neamul din care noi facem parte, adică geto-dacii!

            Dacă Eusebiu din Cezareea făcea Împăratului Constantin cel Mare un elogiu, un ,,laudatio”, în aşa-zise limite normale (deşi, uneori, mai întâlnim şi hiperbolizări lingvistice şi de imagine!), în cazul lui Plinius cel Tânăr, sau Secundus (cum i se adresa, adesea, Împ. Traian, pe când istoricul ─ nepotul lui Plinius cel Bătrân ─ se afla în Bithynia, ca Guvernator al acestei provincii romane), ,,noianul cuvintelor”, care par ,,a umple văzduhul” (cum aşa de bine şi de plastic spunea Sf. Apostol Pavel), devine nu doar apăsător, covârşitor, dar chiar extrem de iritant, îndeosebi când este prezentată imaginea strămoşilor noştri daci.

            În acelaşi timp, credem că Plinius cel Tânăr, prin laudele sale exagerate, făcea, uneori, să umbrească adevăratele mari virtuţi ale Împ. Traian, care era fiu de general din Sevilla; acesta, din urmă, s-a remarcat prin faptele sale glorioase împotriva parţilor, iar pe linie politică, ajungând proconsul în Asia, în perioada 79-80 d. Hr.

            Dar Împ. Traian avea să se remarce nu doar datorită vitejiei tatălui său iberic, ori datorită Împ. Nerva, care, în ziua de 18 septembrie 96, d.Hr., i-a succedat Împăratului Domiţian, cel care fusese asasinat la numai nouă ani după ce semnase cu Decebal (în 87 d. Hr.) un armistiţiu ruşinos (din care, iată, i s-a tras şi moartea, mândria romanilor simţindu-se înjosită, umilită!), ci Împ. Traian avea să se remarce încă de când era principe, adică la 47 de ani, când a fost adoptat de Împ. Nerva, care, în 96-97 d.Hr., l-a trimis în Germania, ca Guvernator.

              Mai multe informații <<<aici>>>

Poem despre dascălii de ieri și de azi

                                                    -în memoria drag învățătorului meu,

                                                      Dl. Constantin  Covercă din Surpate -   

           

,,- Ne-om  despărți și veți pleca departe,

ca păsările, toamna,-n alte zări;

eu voi rămâne-n sat, până la moarte,

să-mi târâi pași pe-aceleași vechi cărări…

Mesteceni albi și-or risipi frunzișe

de aur fecioriu, catifelat,

și-un dor amar, ca verzile agrișe,

mă va cuprinde, poate,dintr-odat’

când voi intra în curtea largă, goală,

ce-a fost cândva doar râsete și joc,

și voi vedea că nimeni nu-I la școală,

să-mi umple sufletul făr’ de noroc !...

Ne-om despărți, de-acum, și cine știe

cât umbra noastră va mai fi pe drum!

Când voi veți fi poieni cu păpădie,

eu mă voi pierde-n amintiri de fum!...”

Așa ne zise-nvățător de țară,

și lacrime-i porniră pe obraz;

era, atunci, pentru -ntâia oară,

când îl vedeam cuprins de-așa necaz!...

Din vară, el mergea-n pensionare

lăsând în urmă-i rouă în potir,

iar cărțile se răsfățau sub soare,

cum, altădat’ , Antimul din Ivir…

Căci nu e-n lume mai de faguri graiul

ce ni-l lăsară dascăli și părinți,

așa cum roșii fragi cuprind tot paiul,

îngenunchind, apoi, spre albii dinți…

Un dascăl poate să aducă-n spate,

într-un cătun, ori cartier sărac,

salcâmii înfloriți, de la Surpate,

și crânguri de măceși și liliac…

Că stai la bloc, ori în căsuța joasă

din Bărăganul cu chirpici de lut,

nu cred că-I meserie mai frumoasă

decât aceea-n care te-ai născut!

Nu poți, ca dascăl, tu să intri-n lume,

călcând grumaze tinere de prunci,

căci vei strivi haretiene nume

și vor pieri privighetori pe lunci!

Fii bun și blând și, de copii, aproape,

căci astfel fi-vor (ai să vezi!) ei mâine;

așează-le doar basmele sub pleoape,

și-n inimă, o aburindă pâine!...

Nu aștepta trudita lor mămucă,

venind, de la servici’, cu geanta goală,

ca ție, dascăl, un cadou ți-aducă!

Ea, poate, n-are ce-arunca în oală!...

Tu nu uita , -n copilărie, toamna,

că în trăistuță mai puneai și mere!

Cel mai frumos era doar pentru ,,Doamna”,

iar celelalte, pentru cine-ți cere…

Fii, așadar, un dascăl de lumină,

ce scaldă lumea cu a sale raze!

Regina-nopții fii tu în grădină

și luna plină peste-ntins’ talaze,

căci vremea trece, iar din urmă-ți vine

un ,,nume bun” , ori cel de ,,pierde vară” !

Te-ntreabă singur: ,,Cum o fi mai bine?”

Să fii un vultur, sau, în par, o cioară?!”

-//-

                                     Surpate,

03 nov. 2016                                             G. Voica