Poezii

 

Toamna, la Dintr-un Lemn

̶  Î. P.S. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și stareței Emanuela Oprea  ̶

Moto: „La noi, ortodoxia este o tradiție!”

(Părintele Stăniloaie)

La Dintr-un Lemn, prin codrii de aramă

și printre turle albe, ca de crin,

se aude-un zvon și-un glas care tot cheamă:

„Mai vină, Brâncovene Constantin,

 

că osmanlâii nu mai sunt, dar alții

cu pietre dau în Domn’Iisus Hristos,

din Dunăre până-n Carpații,-nalții,

și-ocări i-aruncă orice ticălos!...”

 

Stejarii seculari, în legănare,

dau mângâiere Precistei Marii;

eu zbuciumul l-aud, la fiecare,

zicând: „Tu, Brâncovene, chiar nu știi

 

că nătărăii-mproașcă iar sudalme,

frângând mireni și preoți pe genunchi;

că ne frământă, cum aluatu-n palme,

și ne-au trecut frigarea prin rărunchi?!

 

Te uită-n preajmă, Dintr-un Lemnu-i floare;

Emanuela, maica, o sădi,

cu acareturi, ca o cingătoare,

pe Otăsău, prin sălcii, păpădii...”

 

Aici, Antonul Pann găsi hodină

și-alean de suflet pătimaș, pribeag;

și-un „Axion” compuse-n bizantină,

ce Imn el fu pe Tricolorul steag!

 

Iar „Biblia”, ce-n București tradusă

de-acel Cantacuzino cel Șerban,

la Dintr-un Lemn se pare-a fost adusă,

veșmânt curat să-i dea, ca-n Canaan...

     Citiți mai departe

SONETE DE SHAKESPEARE

 

Sonetul 1

 

O, din tot ce e mlădiu, să crească-ar vrea,

ca rozele, ce moarte n-au în gând...

Vigoarea-i pală și pâlpâie de-abia,

moștenitori de n-oi avea curând!

 

Tu, însă,-nchide a ochilor vedere,

lumina pură te hrănească iar,

belșugului nedându-i înviere!

Devoră-n tine liniști din altar!

 

Tu, care acuma ești ca aurora,

vestind izvoru-n dulcele murmur,

îngroapă în adâncu-ți tainic ora;

risipei dă-te celor dimprejur!...

 

Dă-i lumii milă; de asta lacom fii,

căci lumea o mănâncă mormintele pustii!

Citiți mai departe

OAMENI PE TOT PĂMÂNTUL!

 

Intrarea în Parlament

 

Într-o țară-așa prosperă  ̶ 

Parastase maneliste  ̶ 

își vor face carieră

toți ce-au fost înscriși pe ... liste!

 

Demiteri și demisii

 

Azi, contează numai banul,

ci nu ochii plânșii, triștii!

Sisif e cu bolovanul,

iar noi suntem cu mininiștrii!...

 

Unui impotent cu pensie specială

̶  parodie după G. Coșbuc  ̶

 

 

Mi-ați pus la pensii cât am vrut,

că m-ați văzut că sunt sărac

și-așa sensibil la stomac,

dar cu nevasta ce-ați avut,

de-mi cere...păstârnac?!

 

Definiția cheliei

 

Chelia e o mămăligă

cu coajă moale, aurită,

iar de mai are câțiva peri,

e mămăligă altoită!

      Citiți mai departe

Putin va folosi, primul, doar o singură bombă hipersonică nucleară?!

 

Cred că niciun iubitor de cultură nu poate să pună la îndoială previziunile ce ni le oferă „Apocalipsa lui Ioan”, de vreme ce această lucrare i-a fost arătată („în vedenii”, pe care el, apoi, și le-a pus în scris), de către un înger pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl trimisese în Insula Patmos, acolo unde era surghiunit cel mai drag apostol al Mântuitorului, și anume Sf. Ioan, în grija căruia îi fusese lăsată și Sf. Fecioară Maria, cea Născătoare de Dumnezeu!

Cum Iisus Hristos nu a mințit niciodată, spunând drept  că El este CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA, de ce, oare, am avea motive să ne îndoim de cele ce El i-a relevat Sf. Apostol Ioan?!

Așadar, văzând că toate ale lumii au curs după cum se scrie în „Apocalipsă”, atenția mi-am concentrat-o asupra evenimentelor din zilele noastre, dar și ceva mai înainte de acestea, căci, dacă amenințarea nucleară e, de acum, e fățișă, de ce n-am crede că totul e posibil să se desfășoare după „scenariul” relatat în Cap. 9 al „Apocalipsei”?

Și, fiindcă vor fi voci care vor vibra viforât împotrivă-mi, am să-ncep prin a reproduce doar două aliniate din Cap. 8:

„Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor.

Steaua se chema „Pelin”, și a treia parte din ape s-a făcut în pelin (apele au devenit amare, datorită cenușii radioactive a bombei nucleare, dată, în 6 august 1945, de americani, la Hiroshima; bomba se numea „Baby Boy”, adică „Băiețelul”; a fost prima bombă atomică folosită după 5000 de ani, când, în vremea Patriarhului Avraam, al evreilor, Sodoma și Gomora, dar și încă cinci cetăți mai mici, au dispărut „într-o clipită”, pe locul lor fiind, azi, Marea Moartă, cu ape foarte sărate, gelatinoase, în care, de atunci și până-n ziua de azi, n-a mai crescut și nici că va mai crește ceva, vreodată: animale marine, alge etc., n.n.).

Și mulți oameni au murit (peste 200.000 de oameni au murit, atunci, la Hiroshima, deshidratându-se subit  ̶  din cauza uriașei temperaturi degajate de explozia nucleară  ̶  din trupurile lor rămânând, pe caldarâm, doar o umbră; cei care au reușit să se târască până la un curs de apă, au băut și au murit pe loc, pentru că apele deveniseră amare, ca pelinul, din cauza cenușii radioactive care a căzut din „ciuperca” ce se ridicase datorită suflului teribilei explozii! n.n.) din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare”.

(Biblia  ̶  Apocalipsa lui Ioan, Cap. 8, al. 10 și 11)

Citiți mai departe

TREZIȚI-VĂ! - pamflete -

 

 

La gamelă...

 

Trecu Crăciunul... Triste îmi sunt toate,

și viața mea ─ pensionar buimac;

îmi vine să m-arunc sub tren, sub roate,

sau ștreangul să-mi atârn de un copac!...

 

Nu am vaccin și frică-mi este mie,

cu inima, cum stau, să nu mă duc

în negru sac, în neagră veșnicie,

de unde, să mă-ntorc, nu mai apuc...

 

Aștept, acasă, pensia să-mi vină,

s-o dau la CAR-u și la nepoți;

să-mi cumpăr pâine și ceva slănină

și-apoi s-ascult iar știri cu idioți...

 

Ce lehamite flască mi se face,

când văd patriotarzi cu papion,

ce zic că-n lupta de la Samotrake,

ei au luptat, ca și Napoleon...

 

Iar dacă țara este-n NATO,-acuma,

și rușii ne privesc de peste gard,

se datorează lor, că ei sunt spuma;

femeilor în blăni de leopard...

                     *

                *        *

Trecu Crăciunul... Triste îmi sunt toate

și popa umblă iar pe uliți reci;

de Bobotează, poate îmi socoate

cât trebuie să-i dau spre cei de veci...

Și el e trist, și jenă văd că-i este;

       Citiți mai departe

Surpate - satul copilăriei mele -

Poem despre Havila, țara mea de dinainte de Dacia

Havila[1], Havila și râul Pison[2]

Sunt singuru,-al vostru, de-acum, epigon,

că-n țara cu aur curat, cu păduri

se-adună, se-adună lepădături;

 din tomberoane făcură biserici;

nu jură pe Biblii, ci doar pe Americi!...

 

Havila, Havila și râul Pison,

bădie Gheorghe, bădie Ion,

 

edemice vremi nicicând n-or să vină;

nici freamătul lin prin verdea cetină;

 

nici apa-n cișmele, sub paltini subțiri;

magnolii desculțe, pe sub mănăstiri...

 

Havila, Havila și râul Pison,

sunt singuru,-al vostru, de-acum, epigon,

 

ce te privește din cer – o mireasă,

ce-n straie albe, la hore-o să iasă,

 

dar privighetori nu mai cântă în crâng...

Mi-e dor de tine, Havila! Te plâng!...

                    ̶  // ̶

                                                            Surpate, 16 ian. 2021

       
   Cititi mai departe

---

[1] Havila – numele dintâi al Daciei.

[2]  Pison- numele dintâi al Dunării (vezi Biblia – Facerea, Cap. 2,11).