POEM
DESPRE RÂMNIC
̶ Imnul Râmnicului ̶
Oraș al Domniei
mele,
după cum pohti
norodul,
te-am zidit, pe
Olt, sub stele,
Io,
Mircea-voevodul!
Chiar și-acum,
centurionii,
ce-i împinse,-a
Romei, slava,
mai visează la
cosonii
geților din
Buridava!
Nu au vrut ne
bagen-n seamă;
doar sprânceana
să-și încrunte,
când pe scuturi de
aramă,
le-așezam bujori
de munte...
Până azi, în strai
de fragă,
cum leandrii-n
mănăstire,
pentru noi Iisus
se roagă
sub mesteacăn alb,
subțire...
Cetățuia-n vânt își
sună
clopotele în
Carpați,
că-n altar pieri-n
furtună
Radu de la
Afumați!
Basarabul cel
Mateiu,
blândă Doamnă-Sa,
Elină,
văd în lăcrămări
cum teiu’
dă în floare și
suspină...
Din Cazanii curge
miere,
graiuri dulci,
episcopale,
ce se duc pe sub
hangere
de din Râmnic mai
la vale,
căci Antimul din
Iviru
stă în umbră de
Corane,
fluturându-și
patrafiru’
spre Bosforul cu
turbane...
Oraș al Domniei
mele,
iată,-au înflorit
castanii!
Alte ape-s în
cișmele,
unde încă dorm
romanii...
Tu te-nalță-n
ceruri line,
cu istoria-ți
fierbinte
și să știi că sunt
cu tine,
Io, Mircea,-al tău
părinte!
Surpate, George
Voica
10 ian. 2013
