Voi nici nu știți de ce răsare luna;
cum luminează, noaptea, în altar;
cum Îi ridică de pe cap cununa
și răni își șterge cu un alb ștergar...
Voi n-ați văzut cum, în genunchi, stă Mama,
în împietrirea soaței-acelui Lot;
cum doi tâlhari încep să își dea seama
că-i prea târziu și-acuma nu mai pot
să rupă-a suspiciunilor frânghie;
lumina se reverse-adevărat,
punându-le în suflet păpădie...
De toate-acestea, azi, v-ați lepădat!
*
* *
Nu știți visa decât la pungă goală;
mă înspăimântă vidul ce e-n voi!
În zgârvă, parcă, fierbe-ntruna smoală,
în loc să fie faguri, ca-n oloi,
așa cum, altădată,-aveau țăranii,
ce-opinca-au pus-o pe palate,-n veac!
Doar ei, în albe straie, în „Cazanii”,
mai intră și-azi, ca-n roșu lan de mac!
Ce e cu voi, contemporani, de-n grabă,
desaga luați în cârcă și plecați?!
Vândură-ți toată Țara la tarabă
și vă simțiți, de-acum, discriminați?!
*
* *
Nu voi, mă, narghilele narcisiste,
una fumați și alta dați pe nas?!
Nu voi veniți din regnuri darwiniste
și-economiei-i faceți parastas?!
Rușine mi-e și milă, pot a zice,
de voi, circari și trubaduri cocliți,
care nu știți de Bărăgan de spice
și nici ce simți, când lacrima o-nghiți!...
Treziți-vă, contemporani, odată,
pân’ ce nu este prea târziu de tot!
Voi n-ați citit „Dumbrava minunata”,
pe Eminescu și pe Herodot?!
*
* *
Istoria, se spune, se repetă!
Dar voi pe cine repetați de-acum?!
Cine v-a scos, de ieri, din eprubetă?!
Ați aspirat tot praful de pe drum?!
O, tristă șatră, mahala lălâie,
mocirlă, manelistă-n sos picant,
ne-ar trebui vagoane de tămâie
și „Rațiunea pură”, a lui Kant,
căci Țara asta a ajuns ca gloaba
ce-o duci la târg, ca să o faci de râs...
Aș vrea să strig: „Hai, vino, vino, Ava!
Mi-e dor de mama!... Nu mai am surâs!...
Surpate, George
Voica
06 sept. 2023
