Moto: Să iubim şi prietenia şi adevărul; totuşi, este o datorie sfântă să preţuim mai mult adevărul.
(Aristotel – Etica nicomahică, I, IV, 1096,)
Evident că nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător în curgerea firească a lucrurilor de-a lungul vremilor, în frământările şi zbuciumul sufletului uman şi, implicit, în rosturile istoriei ce ni s-au impus de Bunul Dumnezeu,încă dintru-nceputul Creaţiei.
Atunci, însă, când, norocul îţi surâde, ori, mai precis, intri în graţiile muzelor şi ale ,, dirijorilor celeşti”, în faţa cărora tu eşti ,, o nimică ”, poţi spune că, într-adevăr, la mijloc e bunăvoinţa lor.
Altminteri, cum ai putea concepe că atâta noian de timp ar curge fără ,, ştirea ” cuiva; fără a lăsa urme în amintirea noastră genetic-ancestrală, aşa cum ar fi , de exemplu, potopul biblic, marile convulsii vulcanice, care făceau ,, să se bată cap în cap vârfurile munţilor ”, aceştia rupându-se, crăpând, aşa cum bine zicea Homer, referindu-se la Insula Carpathos, din Marea Egee, căreia ( pe bună dreptate ) i-a zis Ins. Crapathos, având, desigur, în minte acea memorie genetică de care vorbeam : amintirea unor vremi prehomerice, în care Carpaţii noştri s-au crăpat, cu adevărat, lăsând ca apele uriaşului lac meotic să se reverse în Dunăre, formând marile râuri : Oltul, Jiul şi Mureşul?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu