Ciclul cosmic mayaș și armele astrale

Motto: ,,Sfârșitul nu va fi decât la vremea hotărâtă !”

(Biblia ─ Daniel, Cap. 11, al. 35, p. 873)

            Oricine citește Geneza (Facerea), așa cum este prezentată ea în Vechiul Testament, prea bine va băga de seamă că Dumnezeu nu a creat dintru început decât cerurile și pământul, cu ierburi și pomi, ci nicidecum pustiurile.

            Iată ce ni se spune:

            ,,Dumnezeu a zis: ,,Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ”. Și așa a fost.

            Pământul a dat verdeață, iarba cu sămânță după soiul ei, și pomi care fac rod și care își au sămânța în ei, după soiul lor.

Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

            Astfel a fost o scară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a treia”.

(Biblia ─ Vremurile străvechi. De la facerea luii până la Avraam, Cap. 1, 11, 12 și 13, p.1)

            Așadar, Dunezeu nu a făcut pustiurile, ci doar următoarele:

            ─ în prima zi: cerurile și pământul, dar și lumina;

            ─ a doua zi: apele din ceruri și apele de sub ceruri;

            ─ a treia zi: a făcut pământul cu verdeață (i-a dat rod);

            ─ a patra zi: a făcut Soarele, Luna și stelele;

            ─ a cincea zi: a făcut viețuitoarele mărilor și păsările de pe pământ;

            ─ a șasea zi: a făcut viețuitoarele pământului și pe om ,,după chipul Nostru, după asemănarea noastră”, ,,parte bărbătească și parte feeiască”.

            Și din nou ne spune (ne sugerează, mai bine zis) că El nu a făcut pustiurile, ci doar ierburile și pomii, cu care să se hrănească atât oamenii cât și viețuitoarele pământului:

            ,,Și Dumnezeu a zis: ,,Iată că v-a dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ, și orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră”.

            Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, și tuturor viețuitoarelor care se mișcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.

Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune”.

(Biblia ─ Genesa, Cap. 1, 29, 30 și 31, p.2)

     

            Deci, nici vorbă de pustiuri! Și-atunci, de unde au apărut pustiurile de pe această planetă: Karakum, Sahara, Marele Deșert și Deșertul Gibson (din USA), Deșertul Mojave (din Australia), ori Deșertul Gobi, unde s-au găsit odoare de aur și un sceptru de aur, ceea ce denotă, clar, că acele locuri au fost, cândva, locuite.

Citiți mai departe

Biblia și strămoșii noștri geto-daci!

              În capodopera sa, ,,Dacia înainte de romani”, Gr. Tocilescu vorbește și despre ,,două țări din Caucas”, care făceau comerț cu fenicienii din Tyr, lucru consemnat, într-adevăr, și în Biblie, de profetul Ezechiel

            Iată ce ne spune Gr. Tocilescu, citânndu-l pe Strabon, care, în ,,Geografia” sa, vorbește și despre ,,țările Caucasului”:

            ,,...Strabon (XII, p. 549) indica ca unul din centrele metalurgice cele mai vechi ─ turn Chabyrilor, ale cărei mine de argint erau renumite încă din timpul lui Homer (Iliada, II, 856).

            Ezechiel (XXVII, 13) 600 î, Hr. zice că Tubalu și Mosocu, două țări din Caucas, trimiteau în timpul său, la Tyr, în vase de acicaie (de salcâm, n.n.), produsul industriei lor”.

            Să reproducem acum, întocmai, citatul din Biblie:

            ,,Iavanul, Tubalul și Meșecul făceau negoț cu line (cu fenicienii veniți din Tyr, n.n.); dădeau robi și unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale”.

(Biblia ─ Ezechiel, XXVII, 13, p. 831)

            De unde va fi aflat Gr. Tocilescu că strămoșii noștri geto-daci făceau comerț cu fenicienii din Tyr, dându-le acestora din urmă aur și argint, nu știu, mai ales că noi nu ne aducem aminte ca Strabon să fi vorbit de aurul pe care cele ,,două țări din Caucas” l-ar fi dat la export, în schimb știm, acum, cu siguranță, că la Biblos a fost descoperită o ,,rozetă”, adică un trandafir de aur, a cărui proveniență este, în mod cert, din spațiul nostru geto-dac, mai precis de la Sarmizegetusa.

            Aici, la Sarizegetusa, s-a descoperit, cu totul întâmplător, o matriță folosită la fabricarea diverselor obiecte de podoabă.

Cineva a avut curiozitatea de a fabrica produsele atât de solicitate la export (în urmă cu 2600 de ani!) și a constatat că obiectul/bijuteria de aur descoperită la Biblos (lângă Tyr și Sidon, în vechea Fenicie) provenea de aici, de la noi. Astfel, s-a confirmat faptul că fenicienii importau de la noi bijuterii din aur, dar și din argint, cât și unelte din aramă.

            Cum Strabon vorbește de cele mai vechi centre metalurgice, și anume de ,,turnul Cabirilor”, iar informațiile noastre ne spun că Orfeu este inițiatorul misteriilor kabirilor, gândul ne duce la acel Munte Sacru ─ Turn al Marilor Preoți ─, adică la Kogaion/Muntele Cozia.

            Pe de o parte, putem deduce că Orfeu, ducând în Grecia (apoi în Samotrake, în Creta și-n Egipt) misterele kabirilor, el însuși, poate, fusese unul din acei mari preoți, deținător al marilor taine, pe care le aduseseră-n Europa strămoșii săi nord-iranieni.

            În fond, misterele kabirilor nu erau altceva decât un dans inițiatic, aparținând (practicat fiind) doar marilor preoți, care, aflați în transă bahică, dansau dezlănțuit, cântând imne închinate diferitelor divinități, așa cum făceau, de altminteri, și preoții indo-iranieni.

Citiți mai departe

Stejarii de la Dodona (din Epir-Macedonia) şi stejarii de la Dintr-un Lemn

Mănăstirea dintr-un Lemn

  −    se dedică D-lui dr. C-tin Ioniţescu,

 mare iubitor al istoriei noastre naţionale  −

            Nu credem că întâmplătoare erau, în vechime, coroniţele din frunze de dafin, de iederă ori de stejar, ci ele, în mod cert, aveau o semnificaţie aparte, de natură divină, încât poeţii (şi pe bună dreptate) au văzut în fructul stejarului – în ghindă – o lume vânjoasă, legănătoare, majestuoasă, cu rădăcini adânci până-nspre Edenul primordial.

            Spunea un ţăran bătrân, din Ţara Loviştei, că ,,ghinda e o sămânţă de lume”!

            Era ceva atât de simplu şi atât de frumos, dar impresionant prin reverbelaţia sa în timp, prin veacuri.

            Tocmai de aceea aveam să rămân atât de surprins, citindu-l pe Ammianus Marcellinus, care, în capodopera sa, ,,Istorie Romană”, vorbeşte, printre altele, şi despre stejarii din Dodona (Epir-Macedonia):

            ,,Ancheta dura şi se întindea până acolo, încât să se susţină că mulţi, pentru a afla când moare împăratul (Constantiu – fiul lui Constantin cel Mare – sec. IV. d. Hr., n.n.), au consultat oracolul de la Charos  (insulă din Marea Egee, unde era venerat Apollo; aici era o pădure socotită sfântă şi un oracol la care slujitoarele zeului dădeau răspunsuri celor ce puneau întrebări despre viitor, n.n.), stejarii seculari de la Dodona (Epir-Macedonia), sau răspunsurile de la sărbătorile din Delphi (oraş antic, în Focida, Grecia Centrală/Attica, vestit prin sanctuarul lui Apollo, sec. VIII î, Hr., în care, mai târziu, avea să slujească şi Plutarh, n.n.)”.

(Ammianus Marcellinus − Istorie Romană, Întreprinderea Poligrafică Cluj, 1982, Cartea XIX, Cap. 12, 15, p. 223)

Dar la Dodona, în Epir, ne spune Nicolae Densuşianu, în ,,Dacia preistorică”, mergeau, vara, la seceriş, cinci fecioare neprihănite, geto-dace, ducând cu ele câte o coroniţă de grâu, drept ofrandă lui Apollo, dar şi alte daruri de mare preţ.

Stejarii de la Dodona trebuie să fi fost pădurea ce înconjura Templul lui Apollo, aşa încât, nu cred că greşim, făcând o apropiere între acei stejari de la Dodona şi cei de la Dintr-un Lemn, unde, se ştie, din vremi prea bătrâne, au existat stejari multiseculari, dintr-unul din ei făcându-se o bisericuţă de lemn.

            Cea existentă azi e o copie fidelă a celei iniţiale, arse, din care, însă, s-a mai păstrat (ca prin minune!) o cruce de lemn de stejar (ce fusese şi este şi-acum pe acoperişul bisericuţei), pe care scria, în chirilică, ,,RADU”.

            Cum în fosta Ţară Românească s-a găsit inelul-pecete, din aur, al lui RADU NIGRU (inscripţionat IO RADU NIGRU, v.v. – adică ,,voievod”, n.n. – PRIŞTINA, 1128), de ce n-am crede că frumoasa şi impresionanta icoană a Sf. Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, de la Dintr-un Lemn, a fost adusă, poate, chiar de acest RADU NIGRU, la începutul sec. XII, mai ales că se vede foarte, foarte clar că Sf. Icoană a Maicii Domnului e tipic bizantină, având dimensiuni de-a dreptul impresionante: 1,40/1,20 m., ceea ce dovedeşte că, în mod cert, este o icoană împărătească, lucrată la Constantinopol, ori în Muntele Athos, la Mănăstirea Theotokos!

Citiţi mai departe