Prezentare cărţi

luni, 7 aprilie 2014

Răşinari - locul naşterii şi al morţii lui Decebal?!




ȘINARI – locul nașterii și al morții lui Decebal?!
Moto: ,,Cei viteji nu-și pierd curajul nici chiar când soarta se arată înfricoșătoare.”
( Panciatantra, 1, 104)

Repede trecătoare ne este suflarea de viață ce ni s-a dat!...
Oricât de instruit ar fi un om(că e rege, oștean ori filosof), el nu poate fi înțelept, atâta timp cât e înfierbântat de patima slavei deșarte și de lăcomia de averi, din care se naște mândria – rădăcina tuturor relelor acestui pământ - , mai cu seamă când mâna ta se întinde peste multe neamuri!
Ce, însă,-au uitat (și încă mai uită!) ,,puternicii lumii”, de când atâta vreme tot cursă, e că înțelepții trebuie să-și facă prieteni, chiar și atunci când nu le lipsește nimic.
Pornind de aici, prin prisma aceasta privind, am găsit de cuviință să pun, ca-n oglindă, tulburarea adâncă de inimi, ce-a fost, când la noi, în Carpați, s-au dus primele războaie dacice, ce-au vânzolit această parte a lumii de-atunci, cuprinsă în ,,triunghiul de foc” : Roma- Parthia- Dacia.
Ce bogăție de pace în suflete-ar fi, de-n clocot n-ar da mândria nebună!...
Căci cele trei imperii nicio lipsă măcar nu aveau, cu două milenii în urmă!...
Invidia, însă, și slava deșartă adastă în noi, precum veninul în șarpele biblic!
De-aceea am găsit de cuviință să mă aplec mai ,, cu îngăduință” asupra celor două mari războaie dintre daci și romani!
Voi încerca, de acum, să le prezint în desfășurarea lor firească, dar voi aduce și noi argumente, care să pună mai bine-n lumină pe cei doi mari ,,protagoniști” : Decebal și Traian. 
                          Pentru mai multe detalii apăsaţi  >> aici <<   

De acelaşi autor: