Moto: Pentru părinți, copilul rămâne tot copil,
chiar dacă devine conducătorul unei țări. (Proverb libanez)
Spre a vorbi de viața unui domn muntean al Evului Mediu, e ca și cum ar trebui să simți freamătul codrilor și-al vremurilor amare, de-atunci; tresărirea sângelui tânăr, dornic de mireasma trupului unor domnițe-alergând desculțe prin roua ierbii înalte, având în urechi tropotul barbar al călărimii pierzându-se-n noapte, în munți, pe țărmuri de Olt, într-o toamnă târzie; e ca și cum ai auzi sunet de bucium, de chemare la luptă, undeva la câmpie, - nspre fluviu, în jos, printre arbori bătrâni, scufundați în mlaștini și-n cețuri…
Eu așa am simțit atâta de-aproape zbuciumul și tremurul cărnii al celui ce-a fost, pentru tot neampul meu, un nou început de poveste curat românească, de respirare de cetini și de sprânceană privind fulgerător peste lume, aici, în Carpați și-n Balcani, la Dunăre și la Marea cea Mare; și-am mai simțit că nimic nu este de mai mare folos decât a pieri pe câmpul de luptă, pentru ca poporul tău să stea mândru și drept în lumina proaspătă a dimineții acestei vieți ce ni s-a dat…
Iar el, Mihai Viteazul, venea, ca năpraznici furtuni, din stirpea acelor ahei și alexandrmacedoni ce vânzoliseră vremuri și spații netulburate decât de pelasgi, de mezi, de perși și de parți, ori de romanii cei demni, care-și duceau pe scuturi de-aramă inima, fierbinte vibrând, ce Universului parcă zbateri mari îi dădeau, ca și cum Universul degrabă-ar fi vrut o altă lume să nască, și chiar în clipa aceea!
