Dor de Eminescu

Dor de Eminescu

─ la niversarea, pe 15 ian. 2020, a 170 de ani de la naștere a POETULUI─

Mi-e iarăși dor de dumneata, bădie,

că-i iarnă grea în Țara mea de-acum,

iar vremurile nimeni nu le știe:

de-om sta pe-aici ori ne-om căta de drum!

           

Ne înarmăm, de parcă mari războaie

vom duce-n Africi și-n Afganistan,

când second-hand-uri ne îmbracă-n straie

și cresc ciulinii-n vastul Bărăgan.

Crimeea-n mine viscolește-ntruna

și tobe bat partidele-păpuși;

pe Parlamente își prelinge luna

atât de fraged, proaspăt gălbenuș,

căci oratori, meșteșugind cuvinte,

cozi, la calende, de acuma-și fac,

scriind cu bidineaua pe morminte:

„Urâtă-i comedia lui Balzac!.

Azi, însă, Țara nu se poate plânge

că mai avem „mormanele de fier”,

și fericiă-i, când, pe masă,-și frânge

a pustei pâine ─ grâul furajer!...

Noi vă vom duce-n nunțile din Caana,

în care vinul va spori nespus,

curgând de la Caiafa pân' la Ana,

cum sângele pe crucea lui Iisus!...”

                      *

                 *        *

Mi-e iarăși dor de dumneata, bădie,

să vii la Putna, ca atunci, demult,

că Țara fără tine e pustie

și nici voroave nu mai pot s-ascult!...

Ce trist mi-e neamul și muscalul n-are

de ce ne certe, c-un cuvânt măcar:

e-atâta ură-n noi, în fiecare,

c-am spânzura și sfinții-n calendar!

Chiar de la Rostra se aruncă, grele,

cuvinte veninoase între frați;

un cor de violete cucuvele

tot cântă, răsunând peste Carpați!...

Și neguri vin pe Căi Lactee-ntruna;

mă strigă mama; plânge-n cimitir;

pe ceruri trece, sângerie, luna;

Bacovia îi cântă la clavir...

Se-aude-un țipăt, undeva, departe;

sunt verde lan de grâu pe sub ninsori...

Aș vrea să scriu, de-acum, o altă carte!

Țineți-mă, vă rog, de subțiori!...

                      *

                 *        *

Mi-e iarăși dor de dumneata, bădie;

de glas de bucium, seara, pe la stână,

deși e iarnă ─ tristă elegie,

ca teiul înflorind într-o fântână!...

Aceeași soartă o avem, se știe!

Tot tristă-i Țara și aproape-n plop,

însă aezi, burduf de poezie,

se văd, prea bine, și la ...microscop!...

Cum să trăiești în lumea lor de loaze,

de caracudă și de politruci,

când se-opintesc în mocirloase fraze,

că-ți vine la Socola să te duci?!

Azi, Kierkegaard e o nimica toată;

„doctori bulati”─ au boate de ciobani

și te conving că roata e pătrată,

și că Posada-a fost la Perișani!...

De Sărbători, ne-om așeza la cină;

în Nazaret va străluci o stea;

noi, însă, vom purta aceeași vină:

că nu te naști și-n iarna asta grea!

 Surpate,                           George Voica

02. dec. 2019