N-am să mai fiu tânăr niciodată!
Mâna mea n-o mai dormi pe-un sân;
Pe înrouratul trup de fată,
Nu mai fi-voi eu nicicând stăpân!
Alte vremi veni-vor?! Nu se știe!...
Ochii mei vor rostui cuvânt,
Să-l așeze iar în poezie
Și mesteceni să aplece-n vânt?!
N-am să mai fiu tânăr niciodată!
Murele s-or coace tot la fel...
Cine-o mai învârte cerul, roată?!
Voi fi iarbă verde pentru-un miel?!
M-au iubit Ardealul, fetele-i frumoase!
M-au iubit Ardealul, fetele-i frumoase!
păr de aur dulce, cu miresmi de tei
ce desculțe-mi intră-n măduva din oase,
sfârcul – flori de piersici – dându-ți să îl bei!
Sălcii verzi, pletoase, Someșul, la vale,
plete somnoroase ducea rostogol;
cu Omar Khaayamul goleam mari pocale,
vin de Pasargade, roșu și domol...
Clujul cu lalele, liliacu-n soare,
peste cruzii umeri răsturna răcori...
M-a iubit Ardealul, ce și-acuma are
pentru mine, poate, multe închisori!...
Vagabond prin Ardeal
Eu am iubit femeile frumoase,
trupuri fierbinți, de-atâtea fete mari,
ce abureau prin parcuri, pe terase
sub pofticioșii ochii mei, barbari!
Cicoarea,-n valuri, năvălea spre mine;
întregul lan mă împingea spre cer;
pe Vaser, mocănițele, pe șine,
strigau: „Trăiască acest poet becher!”
Nu îmi păsa ca-n verile acelea,
fără un șfanț eram în buzunar;
că arămie-a trupului meu, pielea
mi se zvânta pe-o creangă se stejar...
Alexandru (Șoni) Franyi
Mi-e iar dor de Coștiui, dar și de Șony,
prietenul maghiar, ce frate-mi e;
de școala din Văleni, de-acei coconii!
S-au dus cu toții atât de repede...
Nu știe omul câte zile are
(trecute, însă,-n „Cartea Vieții”- or fi!),
dar bucură-te pentru fiecare,
căci vei pleca, fii sigur, într-o zi!...
„Mai dă-l în mă-sa! -or zice cioflingarii;
Turnul Babèl s-a spart de capul lui!...”
Doar cu copita știu lovi măgarii...
Mi-e dor de Șony și de-al lui Coștiui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu