Te naști doar pentru a-nvăța să mori!

 

Unui prieten drag

 

N-am întâlnit o inimă mai caldă,

în care să înfloare-un crâng de tei;

o lacrimă, în care Dumnezeu Își scaldă

privirea-n roua unor ghiocei!...

 

Al casei prag, când am văzut că-l trece,

eu m-am mirat, că nu îl cunoșteam!

Era înalt; a trebuit s-aplece...

Așa un om, n-am mai văzut în neam!...

 

Cu chipul blând, ca-n ziua cea de Paște,

mi-a pus pe masă-un fagure de crin!

N-am întrebat de unde mă cunoaște,

dar de un veac simțeam că mi-e vecin!...

 

                             *

                        *        *

Așa un frate, eu mult mi-aș fi dorit,

să vină pe la mine-n orice zi;

meri să culegem; trifoiu-am fi cosit;

ne-am fi întors doar seara la copii...

 

Cum m-a aflat, nicicum nu pot pricepe;

doar pâine caldă,-n casă, am mâncat

și auzeam cum se pierdeau prin stepe,

armonici ce din lagăr au scăpat...

                             *

                        *        *

În Maramureș ar fi vrut mă ducă;

știa cât dor mă frământa mereu,

un dor ce și acuma mă usucă,

dar cum să merg, când soațe-i este greu?!

Cu cine să o las așa bolnavă,

iar eu să plec pe unde mi-a fost drag;

iar să mai dorm o noapte în otavă,

când, de acuma, și eu sunt beteag?!

 

Și-atunci, Florinul, dragul meu Andreiu,

văzându-mă în marele impas,

de trandafir, pe inimă, uleiu’

el mi-a turnat, de n-am mai avut glas!

 

Așa am tipărit o nouă carte

cu prizonierii de război barbar!

De bucurie mare-am avut parte,

când am aflat c-a fost și-el militar!

 

Astfel, prieteni am rămas și, poate,

când dor de mine iarăși îi va fi,

l-aștept cu pâine caldă, la Surpate

căci frate-mi e, în orice clipă,-n zi!

 

 

 

  Citiți mai departe