 |
| Theodoric cel Mare, regele ostrogoților (Sursa: Wikipedia) |
Se
știe că orice tezaur are un istoric al parcursului său de-a lungul unui șir de
ani, fiind indubitabil legat de destinele unor oameni care străpâneau mulțimi
de războinici.
Mai
știu, de asemenea, că ,,soarta”
majorității tezaurelor a fost cu scrâșnet, cu furie și sânge, căci, orice s-ar
spune, aurul a fost și va rămâne un greu blestem, ce va atârna de grumazul
neamurilor.
Tot așa, se pare, s-au petrecut
lucrurile și cu Tezaurul de la Pietroasa, asupra căruia s-au aplecat mai cu
seamă Nicolae Densușianu și Alex. Odobescu, dându-i chiar și o oarecare
interpretare, fără însă a insista asupra provenienței acestuia, dar, îndeosebi,
asupra verigii (brățarei) inscripționate, pe care N. Densușianu a reprodus-o,
fotografic, în capodopera sa ,,Dacia
preistorică”.
Așadar, oricine poate să-și dea
seama că e de-a dreptul imposibil să-ți încerci ,,norocul”, înhămându-te la o muncă psihică, extremă, ce te
dezarmează, în primul rând, prin bogăția sa regească, fabuloasă, iar aceasta
ne-a determinat să credem că tezaurul a aparținut, în mod cert, unui om foarte
bogat, dacă nu chiar unui rege, fără, însă, a avea nici cel mai mic indiciu
referitor la perioada istorică în care acel rege a trăit.
Pentru a afla adevărul, a trebuit,
mai întâi, să observăm cu multă atenție ,,personajele”
săpate pe patera (tava) de aur, pe care descoperitorii (4 țărani de la
Pietroasele, Buzău) au tăiat-o în patru părți egale. Astfel, punând alături ,,personajele” descrise/prezentate de N.
Densușianu (Apollo, Ianus, un prunc ─ simbolizând Anul Nou), am băgat de seamă
că Domnia Sa greșise destul de ,,copios”,
încât să ne determine să studiem aprofundat ,,grupul statuar”, dacă putem spune așa, deoarece, într-adevăr,
apare Apollo, care, la greci, era zeul Soarelui și al luminii divine, al
muzicii, al poeziei și al artelor frumoase (Apollo Musagetul), dar și
conducătorul corului muzelor, în schimb nici vorbă nu e de Ianus/Iannus Gemini
(cel cu două fețe: cu una privind spre trecut, iar cu cealaltă, spre viitor),
ci e vorba de Dionysos, zeul vinului, la greci.
De
asemenea, nu apare un prunc, ci un pigmen, iar lângă pigmen apare un satir ─
cel nelipsit de la petreceri, celebrul pitic-bufon!
În dreapta lui Apollo vedem că apare
și Bachus, zeul vinului, la romani.
Revenind
la Apollo, îl vedem pe acesta că ține o liră, în mâna stângă, privindu-l absent
(cu o detașare superioară, totuși!) pe Bachus, care, asemeni lui Apollo, are
trăsăturile unui trac, dar vesel, petrecăreț!
La picioarele lui Apollo se
odihnește grifonul, păzindu-l, parcă, așa cum, spun legendele, păzea aurul
hiperboreilor, adică al geto-dacilor din Munții Apuseni!
Acel petrecăreț traco-mediteranean,
Bachus, ține în mâna dreaptă o amforă grecească plină cu vin, iar în stânga, un
paner (mai degrabă o scoică uriașă!).
,,Omologul” lui Bachus,
Dionysos (zeul vinului și al petrecerilor, la greci) poartă barbă,
vestimentație de luptător, căciulă de ariman (arameu), împodobită cu stele,
pietre scumpe, nestemate, așa cum purtau, în Evul Mediu, domnitorii români:
Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu ș.a.
Dionysos ține în mâna dreaptă un
colier (poate pentru vreo dansatoare de la Serbările dionysiace, sau ca semn al
demnității și al rangului său), iar în mâna stângă ține un arc cu coarda
înfășurată, dându-ne, astfel, de înțeles că nu e vorba nicicum de regele
Dionysos ─ cel care le-a bătut și le-a luat, apoi, în robie pe luptătoarele
amazoane, cărora le-a jefuit și prădat și templul lor din Efes ─ Templul Dianei
din Efes ─, ci, într-adevăr, e vorba de zeul Dionysos!
Citiți mai departe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu