Poem despre dascălii de ieri și de azi

                                                    -în memoria drag învățătorului meu,

                                                      Dl. Constantin  Covercă din Surpate -   

           

,,- Ne-om  despărți și veți pleca departe,

ca păsările, toamna,-n alte zări;

eu voi rămâne-n sat, până la moarte,

să-mi târâi pași pe-aceleași vechi cărări…

Mesteceni albi și-or risipi frunzișe

de aur fecioriu, catifelat,

și-un dor amar, ca verzile agrișe,

mă va cuprinde, poate,dintr-odat’

când voi intra în curtea largă, goală,

ce-a fost cândva doar râsete și joc,

și voi vedea că nimeni nu-I la școală,

să-mi umple sufletul făr’ de noroc !...

Ne-om despărți, de-acum, și cine știe

cât umbra noastră va mai fi pe drum!

Când voi veți fi poieni cu păpădie,

eu mă voi pierde-n amintiri de fum!...”

Așa ne zise-nvățător de țară,

și lacrime-i porniră pe obraz;

era, atunci, pentru -ntâia oară,

când îl vedeam cuprins de-așa necaz!...

Din vară, el mergea-n pensionare

lăsând în urmă-i rouă în potir,

iar cărțile se răsfățau sub soare,

cum, altădat’ , Antimul din Ivir…

Căci nu e-n lume mai de faguri graiul

ce ni-l lăsară dascăli și părinți,

așa cum roșii fragi cuprind tot paiul,

îngenunchind, apoi, spre albii dinți…

Un dascăl poate să aducă-n spate,

într-un cătun, ori cartier sărac,

salcâmii înfloriți, de la Surpate,

și crânguri de măceși și liliac…

Că stai la bloc, ori în căsuța joasă

din Bărăganul cu chirpici de lut,

nu cred că-I meserie mai frumoasă

decât aceea-n care te-ai născut!

Nu poți, ca dascăl, tu să intri-n lume,

călcând grumaze tinere de prunci,

căci vei strivi haretiene nume

și vor pieri privighetori pe lunci!

Fii bun și blând și, de copii, aproape,

căci astfel fi-vor (ai să vezi!) ei mâine;

așează-le doar basmele sub pleoape,

și-n inimă, o aburindă pâine!...

Nu aștepta trudita lor mămucă,

venind, de la servici’, cu geanta goală,

ca ție, dascăl, un cadou ți-aducă!

Ea, poate, n-are ce-arunca în oală!...

Tu nu uita , -n copilărie, toamna,

că în trăistuță mai puneai și mere!

Cel mai frumos era doar pentru ,,Doamna”,

iar celelalte, pentru cine-ți cere…

Fii, așadar, un dascăl de lumină,

ce scaldă lumea cu a sale raze!

Regina-nopții fii tu în grădină

și luna plină peste-ntins’ talaze,

căci vremea trece, iar din urmă-ți vine

un ,,nume bun” , ori cel de ,,pierde vară” !

Te-ntreabă singur: ,,Cum o fi mai bine?”

Să fii un vultur, sau, în par, o cioară?!”

-//-

                                     Surpate,

03 nov. 2016                                             G. Voica