Împ. Constantin cel Mare
Din anul morţii lui Decebal, până
la urcarea pe tronul Imperiului Roman a
Împ. Constantin cel Mare, trecuseră exact 200 de ani, adică trei generaţii de
oameni!
Ce sunt 200
de ani pe lângă veşnicia unui neam?! Doar amintirea de către nepot a bunicului
său, atunci când nepotul urma-va să aibă plete ca ale strămoşului!
Dar tot 200 de ani trecuseră şi de
la moartea Evanghelistului Ioan, căruia Iisus Hristos îi încredinţase, spre
îngrijire, propria-i Maică, pe Sf. Fecioară Maria cea născătoare de Dumnezeu!
<<Femeie, iată fiul tău!>> îi zisese Mântuitorul Maicii Sale,
pe când se afla, în chinuri mari, pe Sf. Cruce!
Oare toate acestea să fie repede
date uitării de către cei trecători pe pământ, într-o ,,fărâmă”/,,clipită” de vreme, de 200 de ani/!
Noi nu credem aceasta! Memoria
colectivă, a unui neam puternic, viguros, nu se disipează ca ţărâna luată de
vânt şi aruncată în mare!
Tot aşa suntem convinşi că gen. şi,
apoi, Împ. roman Constantin Chlorus/Chiorul ─ tatăl viitorului ,,dezrobitor al creştinismului”,
Constantin cel Mare: 306─337 d. Hr. ─ n-avea cum să uite (nici măcar o singură
clipă!) că era vlah traco-get sud-dunărean, de la Niş; că acel ,,cult solar”, al lui Sol invictus,
venea tocmai de la Zamolxes, iar el îi venera pe amândoi: şi acest cult, şi pe
Zeul suprem al traco-geţilor nord şi sud-dunăreni!
Nu
putea, de asemenea, să uite că Iisus Hristos fusese răstignit pe Sf. Cruce cu
puţin mai-nainte ca Dacia să fie sub braţul puternic al lui Decebal ─ marele
rege al geto-dacilor!
Pentru mai multe informaţii <<<aici>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu