Prezentare cărţi

miercuri, 11 iunie 2025

LESPEDEA DE MORMÂNT A UNUI BAN AL CRAIOVEI

 




Orice lespede de mormânt e nu doar amintirea unui om, a clipei cea repede ce ni s-a dat, ci însăși o parte a istoriei noastre naționale, care, prin ea, respiră și azi, minunându-ne prin forța, vitalitatea și vigoarea acestui neam!

De câteva decenii, în incinta Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Ciredaru (Băbeni-Gară), parohie a preotului Chera Dicui, apartinătoare a orașului Băbeni, județul Vâlcea, în Sf. Altar se află o asemenea lespede de mormânt de aproximativ 1,80 m. lungime/1m. lățime, frumos ornamentată floral (cu viță-de-vie unduitoare – simbol al eternei vieți, a nemuririi sufletului uman – ), care, nu doar prin grosimea ei „glăsuiește” că aparține unui om deosebit (cu rang și cu putere economică, desigur), ci, evident, inscripționării sale în limba română, simplă, fără amăgitoare „sclipiri” metaforice, redată în scriere chirilică.

Surprinzător (după cum vom vedea) e faptul că, asemeni „bolovanului”/stâncii enorme, inscripționate tot în chirilică, acolo, în Gruiul Plăcintei, în Dosul Dealului, la Titești, jud. Vâlcea, și pe această lespede de piatră mai întâlnim și ideograme; apoi, literele latine se îmbină (în noianul chirilic) cu litere grecești, semn cât se poate de limpede că într-adevăr, cum spunea Plutharh, grecii au luat alfabetul aramaic de la fenicieni, în sec. VIII î. Hr.

Dar, iată, după ce slavii au pătruns în Peninsula Balcanică, în anul 500 d.Hr., conviețuind cu grecii și cu macedonenii (dar și cu toți geto-dacii sud-dunăreni, care, în anul 100 d.Hr., aveau capitala la Tomis/Constanța și s-au numit, de atunci, vlahi, olahi, încât numele lui Nicolae Olahus avea să fie rostit cu respect la Curtea Coroanei Maghiare, la care ajunsese suveran!), slavii au preluat (se zice) alfabetul chirilic de la greci.

Adevărul, însă, e altul, și anume: Frații Metodiu și Kiril (geto-daci din Cetine, zona VLAȘKA-DRAKIE – adică, VLASIA DACIEI/olahii/vlahii din DACIA sud-dunăreană, pentru că DACIA DE AUR – din vremea lui Rhessos și Abaris – după cum am aflat din „Dacia preistorică” a lui Nicolae Densușianu – avea două capitale, acum 2300 de ani: una la N. de Dunăre (Sarmizegetusa) și alta în S. Dunării (la Kotopolițe, după cum eu însumi am aflat, decriptând, pe cât am putut „Tăblițele de plumb de la Sinaia”; Kotopolițe era, se pare, unde, azi, e Priștina, în Kosovo), au studiat la Thessalonic, oraș geto-dac, ei înșiși fiind geto-daci, așa încât nu un popor migrator e autorul/creatorul alfabetului chirilic, ce a stat, în bună parte, la baza alfabetului limbii române, ci am putea spune că noi înșine le-am creat: atât pe cel chirilic, cât și pe cel românesc! Altminteri, cum se explică faptul că nicio națiune, nu folosește un alt alfabet, în afara celui creat de ea însăși?!


  Citiți mai departe


luni, 3 martie 2025

TO SI BE (LA PATRU CĂNI)

 



Nu am întâlnit până acum o altă carte mai adâncă decât Biblia. A încerca să-i pătrunzi nenumăratele taine, e ca și cum, de unul singur, ai cuteza să-ncepi săparea unui tunel, traversând pământul, dintr-o parte în cealaltă, ori cum ai vrea să străbați văzduhul, în infinitul, universul cu piciorul sau cu mintea.

Însuși Sf. Ap. Pavel recunoaște că „Evanghelia” nu e de obârșie omenească, ci cerească:

„Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este o obârșie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Hristos”.

(Biblia – Epistola lui Pavel către Galateni, Cap. 1/11și 12)

 

Iar lucrul acesta este demn de crezare, căci, deși SF. Apostol Pavel, inițial a prigonit Bisericile Domnului (având, pe atunci numele de Saul), mai apoi, având o revelație, a devenit unul dintre cei mai mari propovăduitori ai învățăturilor Domnului Nostru Iisus Hristos, mai ales după ce el însuși l-a cunoscut la Ierusalim, fiind, poate, ultimul dintre apostolii Săi:

„V-am învățat înainte de toate (se adresează Corintenilor, n.n.), așa cum am primit și eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și-a înviat a treia zi, după Scripturi; și că i S-a arătat lui Chifa (fratele lui Iisus Hristos, n.n.), apoi celor doisprezece (apostoli. n.n.).

După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt în viață, iar unii au adormit.

În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi s-a arătat și mie, căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit biserica lui Dumnezeu.

(Biblia 1. Corinteni, Cap. 15/3, 4, 5, 6, 7 și 8)

 

sau:   citiți mai departe


                 

luni, 17 februarie 2025

Coiful de aur al lui Decebal

 




        A descifra/decripta inscripția de pe coiful de aur descoperit la Coțofenești (actuala comună Verbilău, județul Prahova, în anul 1928, despre care unii așa-ziși istorici spun că ar fi din sec. V-IV Hr.), nu este deloc o muncă ușoară, dar a denatura adevărul despre destinul poporului român e de-a dreptul diabolic!

Însăşi lista cronologică publicată de aceşti istorici lasă loc de interpretare şi de privire piezșă asupra pregătirii lor.

Iată, așadar, „arborele genealogic” expus de ei:

1. CHARNABON (strămoșul acestui popor!), sec. V î.Hr.;

2. DROMICHETE (sec. 6-4 î.Hr.); corect, sec. IV-III î.Hr.;

3. BUREBISTA;

4. DURAS DIURPANEUS;

5. ROLLES (?!!); acesta era rege nu în Dacia, ci în Tracia Mare, care într-adevăr, includea și Dobrogea (Scythia Minor) de azi; în sec. I. î.Hr. el i-a ajutat pe romani să-i bată pe bastarnii nord-dunăreni, în anul 29-28 î.Hr., pentru care generalul Crassus i-a propus Împăratului Octavian Augustus să-i acorde titlul de  „prieten și apropiat al poporului roman”.  

Decebal a fost trădat de 7 generali:

1. Daceozatot - comandantul armatei Daciei.

2. Sluzitua;

3. Atzetamad Filexr;

4. Matot Zgetotezem - mare comandant al geților;

5. Datodelxtot Kdcilia;

6. Smolixtos;

7. Doigeto Tremi Getoe - comandant suprem al Armatei Geților, cel care i-a și smuls, probabil, coiful de aur lui Decebal, ducându-l în Geția.


Citiți mai departe




miercuri, 22 ianuarie 2025

ALEXANDRU IOAN CUZA

 



Mărite Doamne, Cuza Alexandru...

‒ d-lui Iosif Herlo din Heidelberg ‒

 

Măria Ta, au înflorit cireşii

și fraga dă în pârgă-ntâia oară;

miroase-n Bucovina-a tămâioară

şi râd în soare, fragezii măceşii...

 

Răzeşii-şi mână pe ogor plăvanii;

răsună-n codri glasure de cuci...

O, suflete, pe unde-ai vrea s-apuci,

ca roata vremii să n-o-nvârtă anii?!

 

E-nfiorare, zumzet de albine;

oloaiele cu faguri te îmbie;

Moldova toată ți se-nchină ție,

 căci dinspre Nistru primăvara vine...

 

De-atâtea vremi, sub ceru-n lăcrimare,

te aşteptăm şi plânge doina-n noi;

pe-aici sunt doruri multe şi nevoi,

vifornițe albastre, călătoare...

 

Ceahlăul înspre slavă se ridică

spre Prut lăsându-şi umbra-nrourată;

privirea ta spre stele iarăși cată...

Îți tremură sprânceana?! Îți e frică?!

 

Măria Ta, se-aude glas de bucium

prin Codrii cei adânci, de la Cozmin,

când înspre Putna, albă ca un crin,

pornescu-ți gânduri tainice, duium...

 

Înfiorată, Dunărea bătrână

cu mâna-ți face, Milcovul să-l treci,

Valahia te poarte pe poteci

și lămâițe ține-te-or de mână...

 

Se leagănă mestecenii în vânt

şi curcubee se-arcuiesc pe cer;

nouri portocalii sub zare pier

şi creşte grâul verde pe pământ.

 

Izvoare limpezi, din adânc ar vrea

să izbucnească-n ropot, viguros,

sub galbeni corni, pe malul cel frumos,

pe unde tot treceai, Măria Ta!

 

La Heidelberg au înflorit castanii,

şi dor i-e, Doamne, Țării-ntregi de tine,

căci din Siberii crivățul tot vine

pe cai de ger, în șauă stând ei, hanii!...

 

Dar va renaşte Ţara-aceasta iară,

şi iar zbura-vor fluturii prin maci,

căci înspre noi, tu, Doamne, cale-ți faci,

 precum regina-nopții-n prag de seară...

 

Pe cerul nopţii-o răsări o stea

mai albă ca ninsorile dintâi!

Bujor de munte în Carpați rămâi!

Ne luminează iar, Măria Ta,

 

că doar cu tine învăța-vom slova;

în straie albe fi-vom iar curați,

cât vor rămâne pururea, ca frați,

Valahia, Ardealul şi Moldova!..

                                                        George Voica


         Poezie citită la Heidelberg (Germania),

     la 03 iulie 2011, cu ocazia dezvelirii statuii 

Domnitorului Alexandru Ioan Cuza


luni, 13 ianuarie 2025

Și eu am fost la nunțile din Cana

 


Noi, românii!

 

 

Ce o fi fost în mintea voastră mică,

sub mine, deraind, văzând, un tren,

când eu simțeam cum aripi mă ridică

deasupra arborilor din Eden?!

 

 

Voi ați crezut că în Casiopeea

n-am să ajung, să vă aduc eu fragi;

că slabă-mi este firea, ca femeia,

dar toate mie-mi sunt atât de dragi!...

 

 

De e amurgu-n rochii lungi, de seară,

și-aruncă maci, din Dunăre-n Carpați,

aud „Balada” pentru-ntâia oară!...

Nu suntem, oare, noi cei mai bogați?

 

 

 

Satul meu, Surpate

 


Voi n-ați știut ce drag îmi este satul,

nici, însă, azi, când iată-mă-s bătrân!

Cât am iubit căsuța-n care patul

avea saltea și pernele cu fân

 

din cel mărunt, așa cum e otava

și fragedă ca ea, miresmi de flori;

că-n nopți de vară, m-absorbea și slava;

cu patul meu pluteam chiar printre nori!...

 

Aș vrea și-acum eu slavei să îi dare

iar patul meu, amirosind a fân,

dar slava-i, azi, în prag de-nnegurare!

Nici mie însumi nu-mi mai sunt stăpân!

 


                    Citiți mai departe