Prezentare cărţi

joi, 4 mai 2017

Se-ntâmplă lucruri ciudate!




Extratereștrii sunt printre noi!

            Știu că pare, într-adevăr, ciudat ceea ce spun, însă, după cum bine veți vedea pe parcursul acestei cărți, poate că vă veți schimba opinia, mai ales că voi reproduce nu doar citate din Biblie (ori din alte surse demne de încredere), dar vă voi povesti unele întâmplări prin care au trecut cei din neamul meu, îndeosebi, ori din cele auzite de la alții.
Iată, pentru început, câteva exemple ,,livrești”, pe care nu cred că le veți pune nicicum la îndoială.
            Se știe, desigur, că poporul evreu a fost, timp de 500 de ani, în două robii: cea mai lungă, de 430 de ani, a fost cea din Egipt, iar a doua, de 70 de ani, a fost cea din Babilon.
Așadar, să începem cu ultima, fiindcă mi se pare mult mai convingătoare decât robia egipteană, și asta, din punct de vedere al ,,implicării” unor ființe astrale, a extratereștrilor mai pe scurt.
            Mulți se feresc să folosească termenul ,,extraterestru”, dar cred că greșesc, de vreme ce însuși marele Apostol Pavel spune clar în ,,Epistolele” sale că a fost răpit până la al treilea cer, fără să știe, însă, dacă a fost răpit în duh sau în trup; că acolo, pe planeta aceea, unde a fost dus, a auzit cuvinte ce nu se pot rosti și a văzut lucruri care nu se pot povesti!

            Dacă el, Sf. Ap. Pavel, vorbește de ,,trei ceruri” (mai precis, de trei planete locuite în Univers!), vechii inzi erau cu mult mai informați, ei știind de existența a 13 asemenea planete locuite.


Continuare


vineri, 14 aprilie 2017

Poem despre tata


Mi-e greu fără de tine, tată,
deşi nu-s singur (ştii prea bine),
că am fecior, şi am şi fată,
dar nu-i niciunul lângă mine!


Cu cât trec clipe, trec şi zile,
simt că mă pierd într-un pustiu;
că rup din cartea vieții file
cu scris mărunt, trandafiriu ...


Ce-i pasă lumii că-s departe
de ochii tăi, ce mă priveau
c-un dor de dincolo de moarte,
aşa cum alții nu erau ?!

Cum aş putea să uit, c-o viață,
doar pentru mine au trudit
a tale mâini, cândva verdeață,
sub trupul meu neliniştit?!

Că-n pâina rumenă, pe masă,
eu încă văd toți anii tăi;
că inima-ţi râdea voioasă
precum, sub cetini, zurgălăi?!

Pe dealuri, azi, în vânt, mesteceni
se leagănă ca altădat’
dar tu nu vii să mă mai legeni,
când intră luna nouă-n sat !...

Lumea-a rămas tot rea, vicleană,
dorindu-şi  slavă, lux și bani;
doar noi avem aceeaşi rană:
cea de pământ și de țărani!...

Mi-e greu fără de tine, tată ,
deşi nu-s singur (ştii prea bine),
că am fecior şi am și fată,
dar nu-i niciunul lângă mine!



         Surpate
09-12 aprilie 2017

                                                        George Voica

luni, 10 aprilie 2017

Urcând spre Ierusalim


Urcând spre Ierusalim,
cu crini albi drumu-l podim,
că vine Iisus Hristos,
pe asin, ci nu pe jos,
răstignire să işi ia
pe a lumii Cruce grea ...


Cer, pământ au împietrit,
văzând mielul părăsit;
ochii Maicii-n lăcrimare
sângele făcând cărare
din Golgota-n Ghetsimani,
la treizeci şi trei de ani ...


Vai, tu, lume,-acum, de Paşte,
ce primejdie te paşte,
c-ai uitat să dai iertare;
celui slab, ajutorare;
nu ai păs de-ntinsa mână,
ce va fi-n curând, ţărână!


Fie-ţi milă! Dă-i ce-ţi cere!
Fii ca roua, la-nviere,
ca-n văzduh să vezi o Cruce
cum pluteşte, se tot duce,
iar tu, răstignit pe ea -
pasăre pe-o rămurea ! ...


George Voica

Surpate, 07.04.2017

joi, 2 februarie 2017

Ce-ți doresc eu ție , dulce Românie...

la aniversarea naşterii lui Eminescu – voievodul limbii române




Ce-ţi dorescu eu ţie, dulce Românie,
într-o zi de iarnă, sfântă-n calendar,
când e grâul verde, sub ninsoarea vie,
și-nfloresc leandrii-n strană și altar?



Braţe geto-dace și virtuţi romane;
plete fluturânde peste Ipoteşti ;
pâine aburindă, Grădini Ghetimane
și bătrâni în straie albe, româneşti ! ...



Spună lumii large steaguri tricoloare
cine, neamu-acesta,-n vremile ce curg,
fosta-a la Rovine, când pluteau, amare,
doar turbane-n mlaştini, într-un roş amurg !...



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ?
Zile mai senine, ploile la vremi;
primăveri de fragă și de păpădie;
uşa neînchisă, fără să te temi ...



Mamele să-şi scalde pruncii lor în rouă;
le vorbească-n graiul fraged, strămoşesc,
căci nu piere Țara, la domnie nouă,
și nici neamu-acesta , pururi Eminesc!...


                                                      George Voica, Surpate, 15 Ian. 2017 

miercuri, 28 decembrie 2016

Quo vadis, Domine?


Giulgiul de la Torino

           Privind giulgiul de la Torino, al Mântuitorului, oricine rămâne surprins, văzând trăsăturile faciale ale Fiului lui Dumnezeu, care sunt tipic iraniene, mai precis sumero-nord-iraniene, iar lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit!
            Susţinem aceasta, deoarece însăşi Biblia ne vorbeşte despre cei trei magi (mari preoţi iranieni) care ,,au luat urma stelei strălucitoare”  şi s-au îndreptat din Răsărit spre Bethlehem, unde ştiau că se va naşte Pruncul cel Sfânt!

            Doar ei (ci nimeni altcineva din Orient, niciun alt neam!) ştiau să dezlege această mare taină!
            E drept că evreii aflaseră şi ei că va veni Mesia, dar când anume se va naşte, nu puteau să spună!
Apoi,în ,,Istoriile” sale, marele istoric antic latin Publis Cornelius Tacitus (născut în 55, î.Hr., în Gallia Narbonensis) vorbeşte despre zeul Serapis, de regele Ptolemeu I Soter (satrap al Egiptului, în 323 î.Hr. ─ după moartea lui Alexandru Macedon ─ şi rege între 305─283 î. Hr.), de Sinope (oraş vestit, al parţilor, situat în nordul Turciei de azi; capitală a Pontului; port la Marea Neagră, înfiinţat în sec. 8 î.Hr. de ionienii din Miletul Asiei Mici, care, cu mai multe secole în urmă, coborâseră-n Grecia din Carpaţi!), în apropierea căruia se aflau Templul şi Statuia lui Jupiter Dies ─Zeus Chtonianul sau Pluto, dar şi statuia Proserpinei, fiica Demetrei ─, nimeni altul decât tatăl lui Apolo şi al zeiţei Artemis, a căror mamă era zeiţa Leto (la romani, Latona).
Surprinzător este faptul că zeul Serapis (care se suprapune perfect cu Zeus sau Jupiter) era considerat de majoritatea adoratorilor ca fiind Dis Pater!
Dar Dis Pater apare (în Istoria religiilor Indiei) ca Dyaus Pitar/Stăpânul Zeilor/Părintele Zeilor ─ Divinitatea Supremă!
            Aşadar, după cum bine se poate vedea, originea Zeităţii Supeme se află la indo-iranieni!

Şi-atunci, să ne mai mirăm de ce tăsăturile faciale ale Mântuitorului sunt (se vede foate clar!) tipic sumero-nord-iraniene?!

                     Citiţi mai departe

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Colind din Surpate, la nașterea Domnului Iisus




  1. Din Carpați, în Bethleem,
florile dalbe
roua cerului vedem,
florile, florile dalbe!

2. Și pe ea, din albăstrele,
florile dalbe,
o cărare printre stele,
florile, florile dalbe!

3. pe care încet pășea,
florile dalbe,
Prea Curata Maria,
florile,florile dalbe!

4. Cu obrazu-mpurpurat;
florile dalbe,
în pântece Împărat!
Florile, florile dalbe!

5. Împărat Luminilor,
florile dalbe,
revărsarea crinilor,
florile, florile dalbe!

6. Îngerii în cer cântau,
florile dalbe,
și pământu-l legănau,
florile, florile dalbe!


7. Din staul cu lămâiță,
florile dalbe,
răsări lăstar de viță,
florile, florile dalbe!

8. fragedă, trandafirie,
florile dalbe,
în leagăn de păpădie,
florile, florile dalbe!

9. Luna nouă mâna-ntinde,
florile dalbe,
și de mijloc o cuprinde,
florile, florile dalbe!

10. iar din raze,-acolo, sus
florile dalbe,
ni se zămisli Iisus,
florile, florile dalbe!

11. Prea Curată Maica Sa,
florile dalbe,
din ochi negri lăcrima,
florile,florile dalbe!

12. De Luceafăr rezemat,
florile dalbe,
Pruncul o privea mirat
florile, florile dalbe!

13. Căi Lactee, grâul verde,
florile dalbe,
porumbei în el s-or pierde,
florile, florile dalbe!

14. Și-or veni popoarele,
florile dalbe,
cetini, căprioarele,
florile, florile dalbe!

15. să mângâie chip frumos,
florile dalbe,
obrăjorul lui Hristos,
florile, florile dalbe!

16. de s-o revărsa lumina,
florile dalbe,
până în Herțegovina,
florile, florile dalbe!

17. Din Bosnia, la Vâlcea,
florile, dalbe,
tot hori-va Dunărea,
florile, florile dalbe!

18. Din Carpați, până-n Balcani,
florile, dalbe,
numai Grădini Ghetsimani,
Florile, florile dalbe!

19. Și-aurore-n freamăt, line,
florile dalbe!
Vreme trece, vreme vine,
florile, florile dalbe!


─ //─

  G. Voica

Surpate, 17 nov. 2016
                                                                                                                           

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Dacii în viziunea lui Plinius cel Tânăr

Pinius cel Tânăr

           
           A scrie panegiricul unui împărat (vezi ,,De Vita Constantini”, de Eusebiu din Cezareea, ori ,,Panegiricul lui Traian”, de Plinius cel Tânăr) înseamnă a trăi, cu adevărat, în preajma acelui împărat care te protejează, evident, având tot interesul de a ,,smulge” de la tine, ca scriitor, cele mai alese gânduri şi sentimente, înveşmântate în haine strălucitoare, spre a rămâne de-a pururi spre gloria ta; de a nu fi uitat de posteritate!
            Cum ,,protecţia” acestor ,,cronicari de cancelarie” era vizibilă de către oricine, deducem că în ,,opera” acestora se strecura destul subiectivism, aşa încât, după aproape 2000 de ani, citindu-le scrierile extrem de laudative (uneori chiar repulsive!), ar trebui să fim cât se poate de atenţi, de circumspecţi, de selectivi, mai cu seamă când e vorba de neamul din care noi facem parte, adică geto-dacii!
            Dacă Eusebiu din Cezareea făcea Împăratului Constantin cel Mare un elogiu, un ,,laudatio”, în aşa-zise limite normale (deşi, uneori, mai întâlnim şi hiperbolizări lingvistice şi de imagine!), în cazul lui Plinius cel Tânăr, sau Secundus (cum i se adresa, adesea, Împ. Traian, pe când istoricul ─ nepotul lui Plinius cel Bătrân ─ se afla în Bithynia, ca Guvernator al acestei provincii romane), ,,noianul cuvintelor”, care par ,,a umple văzduhul” (cum aşa de bine şi de plastic spunea Sf. Apostol Pavel), devine nu doar apăsător, covârşitor, dar chiar extrem de iritant, îndeosebi când este prezentată imaginea strămoşilor noştri daci.
            În acelaşi timp, credem că Plinius cel Tânăr, prin laudele sale exagerate, făcea, uneori, să umbrească adevăratele mari virtuţi ale Împ. Traian, care era fiu de general din Sevilla; acesta, din urmă, s-a remarcat prin faptele sale glorioase împotriva parţilor, iar pe linie politică, ajungând proconsul în Asia, în perioada 79-80 d. Hr.

            Dar Împ. Traian avea să se remarce nu doar datorită vitejiei tatălui său iberic, ori datorită Împ. Nerva, care, în ziua de 18 septembrie 96, d.Hr., i-a succedat Împăratului Domiţian, cel care fusese asasinat la numai nouă ani după ce semnase cu Decebal (în 87 d. Hr.) un armistiţiu ruşinos (din care, iată, i s-a tras şi moartea, mândria romanilor simţindu-se înjosită, umilită!), ci Împ. Traian avea să se remarce încă de când era principe, adică la 47 de ani, când a fost adoptat de Împ. Nerva, care, în 96-97 d.Hr., l-a trimis în Germania, ca Guvernator.

              Mai multe informații <<<aici>>>