 |
| Nicolas Poussin: Adorarea Vițelului de Aur |
Trebuie să recunosc, cu uimire, că acel cult al
vițelului/al taurului nu mi-a atras prea mult atenția, deși îl întâlnisem la
mai multe popoare: hitiți, babilonieni, sirieni, evrei, egipteni, până ce, în
urmă cu două decenii mi-a fost dat să văd (la Muzeul de Artă și Arheologie din
Zalău, jud. Sălaj) trei sau patru exemplare de viței sculptați în piatră, cu o
artă desăvârșită, care m-a pus pe gânduri, fiindcă tocmai vizitasem Cetatea
romană Porolissum, ridicată, în 106 d.Hr., de Împ. Traian, care, mai târziu, în
vremea Împăratului Septimiu Sever (193-211 d.Hr.), avea să poarte rangul de
municipiu și să fie declarată Capitala Daciei
Porolissensis, „porolisum”
însemnând (în traco-geto-dacă) „trecere”.
De fapt, așa și
era, pentru că făcea trecerea dinspre teritoriul ocupat de Imperiul Roman și
dacii liberi, cei din Oașul și Maramureșul de azi!
Și, tottuși, nu-mi
venea să cred că în cultul roman apărea, iată, vițelul, cele 3 sau 4 exemplare
de la Muzeul din Zalău provenind din această cetate, cea mai nordică cetate a
Imperiului Roman!
Evident, însă, că
acel cult nu putea aparține niciunui spațiu geto-dac, și atunci mi-am dat seama
că acea cetate, Porolissum, nu fusese ridicată de strămoșii noștri, ci de alte
seminții ce coborau adânc în spațiul sumerian, mesopotamian, dintre fluviile
Tigru și Eufrat, pe care romanii le cuceriseră în cea mai mare parte, încă din
vremea Împ. Traian, care a și murit în acel areal, în Siria, în 117 d.Hr.,
fiind otrăvit, zilnic (după cum el însuși a recunoscut, iar lucrul acesta l-am
aflat de Pliniu cel Tânăr, secretarul său, din opera sa, „Panegiricul
Împăratului Traian”) de Calidromos, un „spion” capturat de gen. lui
Decebal, în lupta de la Adamclisi, dintre daci și romani, când toată legiunea
romană (6.000 de soldați!) a fost masacrată, iar generalul dac, Șugag, l-a
prins pe Calidromos (grec) și i l-a dus regelui Decebal, jurându-i, acestuia
credință.
Astfel, regele
Decebal, l-a trimis pe „prizonierul spion” Calidromos la regele
parților, Pacorus II, cu misiunea de a-l ajuta, în lupta împotriva romanilor,
care, evident, amenințau și Media parților, lucru care s-a și întâmplat imediat
după 11 august 106 d.Hr., când regele Decebal s-a sinucis, capul și mâna sa
dreaptă ajungând, astfel, pe o tipsie, în fața Senatului Roman, ca toată Roma
să știe că Dacia a fost cucerită, devenind Provincie Romană.
După această dată,
menționată mai sus, Împ. Traian a trecut Hellespontul și a ajuns în Asia Mică,
unde moartea (prin „administrarea” zilnică a otrăvii, pusă în pâine de
brutarul Calidromos) l-a prins de picioare la Selinuntum, în Munții Taurus, din
Siria!
Chiar Împ. Traian
a spus, venind spre Roma, fiind pe moarte (a și murit, de fapt, în drum spre
Roma!):
„Eu am primit
otrava!...”
Iată că din acel
spațiu mesopotanian, sumerian, Împ. Traian trimise, poate, 2 legiuni romane („unități
auxiliare”) să ridice Cetatea nordică Porolissum, unde erau 5 temple (unul
al zeiței Nemesis – zeița răzbunării!), iar la intrarea în aceste temple (ori
la unul dintre ele) s-au descoperit acei viței aflați, azi, la Muzeul de Artă
și Arheologie din Zalău, viței de o rară frumusețe, poate unici în lume,
păstrându-se în toată splendoarea lor.
