Epistolă către Traian Dobrinescu
- in memoriam -
Cum te-ai
gândit să pleci așa, de-odată,
spre alte
spații, ce tu nu le știi,
când viile,-n
Orlești, spre tine cată
și te
așteaptă,-n toamnă, ca să vii
cu-atâți
amici, ce pragul casei tale,
noi l-am
trecut înrourați și bând
vin roș și
negru,-n de pământ pocale,
fără-a gândi
că vei pleca-n curând!
Purtai în
sânge zada din Siberii,
agrișele cu
fructe de rubin,
dar
și-nflorite crengile de merii,
ce-mpodobeau
Imperiul Bizantin
*
* *
Tu n-ai venit
la mine, la Surpate!
Te-aș fi
primit ca pe un frate bun;
mestecenii ar fi zburat prin sate,
strigând că
te-ai întors dintr-un surghiun,
pe care, însă,
de acuma, iată,
ești pregătit,
de-a pururi, să-l înfunți,
chiar dacă
inima mi-e supărată
și între noi
sunt suspendate punți...
Cum te-ai
gândit să pleci, de-acum, Traiane,
în mijlocul
acestei veri de foc,
când văd pe
mări covoarele persane;
pe cel din mijloc: tu și un prooroc?!
*
* *
Aveai în tine
Etne și Vezuvii;
cu degetul cel
mic le impingeai;
chiar Dunărea
și Volga, și-alte fluvii,
le traversai
cu herghelii de cai...
Acum nu știu
ce să mai cred, că, parcă,
fântânile-ar
seca fără să vrea,
când văd prea
bine: inima-mi se-ncarcă
de-o liniște
adâncă,-așa de grea...
Dar mă retrag în umbra ta de zadă,
în draga-ți izbă cu bătrâni mujici;
văd tălpi de sânge-n proaspăta zăpadă,
și-atuncea simt că ești cu noi aici;
că, poate, noua-ți carte-o vei deschide
pe nesfărșite lenur’le de maci;
ne-om imbrăca, cu toți, în roș hlamide
și ne vom pierde printre verzi copaci...
Un vânt, ne-o smulge-odată cu frunzișe
și haosul ne-o inghiți,visând
că-am fost doar ionatane și agrișe...
De trecere e omu-așa flămând?!
George Voica
Surpate,
05 august
2026
