Răşinari - locul naşterii şi al morţii lui Decebal?!

RĂȘINARI – locul nașterii și al morții lui Decebal?!

Moto: ,,Cei viteji nu-și pierd curajul nici chiar când soarta se arată înfricoșătoare.”

( Panciatantra, 1, 104)

Repede trecătoare ne este suflarea de viață ce ni s-a dat!...

Oricât de instruit ar fi un om(că e rege, oștean ori filosof), el nu poate fi înțelept, atâta timp cât e înfierbântat de patima slavei deșarte și de lăcomia de averi, din care se naște mândria – rădăcina tuturor relelor acestui pământ - , mai cu seamă când mâna ta se întinde peste multe neamuri!

Ce, însă,-au uitat (și încă mai uită!) ,,puternicii lumii”, de când atâta vreme tot cursă, e că înțelepții trebuie să-și facă prieteni, chiar și atunci când nu le lipsește nimic.

Pornind de aici, prin prisma aceasta privind, am găsit de cuviință să pun, ca-n oglindă, tulburarea adâncă de inimi, ce-a fost, când la noi, în Carpați, s-au dus primele războaie dacice, ce-au vânzolit această parte a lumii de-atunci, cuprinsă în ,,triunghiul de foc” : Roma- Parthia- Dacia.

Ce bogăție de pace în suflete-ar fi, de-n clocot n-ar da mândria nebună!...

Căci cele trei imperii nicio lipsă măcar nu aveau, cu două milenii în urmă!...

Invidia, însă, și slava deșartă adastă în noi, precum veninul în șarpele biblic!

De-aceea am găsit de cuviință să mă aplec mai ,, cu îngăduință” asupra celor două mari războaie dintre daci și romani!

Voi încerca, de acum, să le prezint în desfășurarea lor firească, dar voi aduce și noi argumente, care să pună mai bine-n lumină pe cei doi mari ,,protagoniști” : Decebal și Traian. 
                          Pentru mai multe detalii apăsaţi  >> aici <<   

De acelaşi autor:                   

George Voica. Curriculum vitae

                                                  George Voica-membru al USR,Filiala Sibiu

                                                      

                  S-a nascut la 16 nov.1947,in satul Mosteni/Surpate,com.Francesti,jud.Valcea,

   din parinti tarani;tatal,Gheorghe,mester lemnar (dulghier)si mama,Maria Udrescu, originara de pe aceeasi frumoasa vale a Otasaului,din satul Serbanesti,com.Pausesti

             Scoala primara,in satul Surpate, cu inv.Constatin Coverca,bun pedagog,care,la sfarsit de saptamana, le imprumuta carti si le canta la vioara ,,Balada” lui Ciprian Porumbescu.

                  Gimnaziul,la Sc.cu cls.I-VII Dezrobiti,com.Francesti unde are ca professor de romana pe Maria Dumitrescu,cea care il va incuraja la primele incercari literare,cand,

in cls.a VI, ,,debuteaza” cu o poezie ce va fi transcrisa in ,,Cartea de Onoare” a scolii.

                   Inca din cls. a III citeste asiduu din cartile invatatorului Mihail Maciuceanu,

care,o data la doua saptamani,trecea cu sacul cu carti pe la satenii pasionati de lectura.

Tatal sau,vazandu-i inclinatia spre lectura, a inceput sa-i cumpere carti,citind impreuna.

Pasiunea aceasta o aveau toti cei cinci frati ai tatalui sau,dar mai cu seama bunicul,Ion Gr.Voica,administratorul mosiei boieresti a generalului Ilie Steflea,fost ministru si Seful Marelui Stat Major in timpul celui de-al doilea razboi mondial,care isi avea conacul langa Biserica Colnic.

Aici,la Colnic,timp de 14 ani,Anton Pann fusese cantaret bisericesc,culesese folclor din Surpate (valorificandu-l in cartea sa, ,,Povestea Vorbii”) si indruma corul manastiresc de la Dintr-un Lemn si Surpate.

                   Bunicul lui George Voica era pasionat si de horticultura si pomicultura:avea pepiniera,altoia tot felul te pomi,dar si trandafiri;avea stupina.

Uneori mergea la vanatoare de lupi, mistreti,dar si de rate salbatice.Mai cu seama,insa,

citea!Citea atat presa (ziarele) cat si multele carti din biblioteca generalului.

De exemplu,in 1957 el citea ,,Conditia umana” a lui Malraux.

                    Cand N.Iorga a fost ministrul Cultelor,bunicul lui G.Voica l-a cunoscut pe stralucitul calturar,cu care a stat indelung de vorba,sub un brad de la bisericuta Dintr-un Lemn.

De asemenea,a cunoscut-o si pe Regina Maria;venise cu N.Iorga la Manastirea Surpate.

                     Bunica poetului,pe numele de fata,Ioana Rosu,se tragea din ardelenii veniti in Capul Dealului (com.Babeni) tocmai din Salistea Sibiului;in vocabularul ei inca mai pastra destule ,,ardelenisme”.

                     Fratele bunicului lui G.Voica, Florea,a fost,toata viata sa,calugar la Manastirea Govora.Cunostea foarte bine slavona.Era un insigurat!Prieten il avea doar pe Dumnezeu!

                     G.Voica a urmat liceul in mai multe localitati:Bals (jud.Olt),Baile-Govora si Babeni (1965),fiind nestatornic,vesnic chemat spre alte zari.

Asa se explica de ce,dupa absolvirea liceului,pleaca de acasa direct in Oas,angajandu-se ca secretar de scoala in satul Racsa,com.Orasul-Nou,jud.Satu-Mare.

Aici il cunoaste pe Geo Bogza,care l-a captivate prin poetica rostirii,de unde,mai tarziu,se vor extrage sevele metaforei liricii sale.

De aici (chiar in ziua in care implinea 18 ani),paraseste Oasul,trece Muntii Gutaiului si se stabileste in Maramuresul istoric,in satul Valeni,com.Calinesti,in munti, angajandu-se ca invatator-suplinitor,dar in februarie 1966,pleaca in armata,la Lugoj,eliberandu-se ,,fruntas”!

                       Sosit acasa,in 15 iunie 1967,dupa un scurt sejur in sanul familiei,pleaca din nou in Maramures,angajandu-se ca professor-suplinitor in satul Costiui,com.Rona de Sus,unde functioneaza pana in vara lui 1968.

                        Aici a cunoscut-o pe Maria,o unguroaica frumoasa,sensibila,care canta la mandolina,picta si care a avut o influenta deosibita asupra destinului sau poetic;ei i-a dedicate primele poezii de dragoste,iar mai tarziu,peste ani si ani,i-a inchinat 100 de sunete,in volumul ,,Maria”.

                         Dorind sa se casatoreasca,s-au lovit de  opozitia ferma a parintilor lor,motiv pentru care cei doi indragostiti se decid sa dea la facultate,la Cluj-Napoca,

sperand ca, odata terminati,sa-si implineasca visul!

Astfel,George reuseste la Filologie,in 1968,terminand facultatea ca sef de promotie (1971).

                         De la 1 sept.1971 pana la 31 aug.1972 este professor in satul Gaujani,

Com.Boisoara,jud.Valcea,sub ,,muntii de roua si de lumina”,sub ,,vartoasele stele ale Lovistei”,unde ,,auzeam tulnicele din Ardeal”,dupa cum marturisea el peste ani.

                        ,,Vechi colinde si datini,izvoare ca ghiata,rasarind din poieni de galbena floare,de gentiana,bujori si cocosi de munte, plangandu-mi dorul de casa,ma mai framanta si –acum,uneori,in dulce visare”,isi va aminti,cu nostalgie,tarziu,prof.G.Voica despre acea perioada.

                           Din 1 sept.1972 pana in 31 aug.2005 va fi profesor in Surpatele copilariei sale, ,,razand, vesel razand pe sub mesteceni,pe dealuri”.

                           Ar fi putut sa stea la oras (i se oferise aceasta oportunitate),dar a preferat sa ramana in satul nasterii sale, ,,alaturi de copilaria-mi zaluda,din sucuri si miresme de floare de soc,de salcam,de lamaita ori de crucea-voinicului,albastra foarte,gatindu-se parca,in sarbatoare,pe retina mea sa se culce…Mama,langa umarul meu,greu lovita de soarta:inima-i batea firav pe sub stele,gemand pana-n afundul inimii mele…

                           Spre alte zari chemarii-i dam vama doar cartile scrise in nopti blestemate,cand ochii-nroseau,ca macesele,toamna,iar masina de scris timpanele-mi sfarama.

                           Si iata cum anii se dusera-n graba;copiii-mi crescura in umbra cartilor mele;nevasta,rezemata de regina-noptii-n gradina,ma mangaia pe sub stele…

                           Rodica,ce nume de dulce alint,iarta-ma daca si-acum,uneori,te mai mint;daca sangele meu in Atlantic se varsa;daca viata-mi boema a fost doar o…farsa!

Iti multumesc pentru tot ce mi-ai dat,floarea mea de mar dulce,mireasma a campului,navalind pe ulite,n sat!

                            Iarta-ma si tu,tulburata,-nlacrimata-Adriana din Cluj!Iertati-mi vrasmasia anilor tineri,minciuna;mai luminati-mi si-acum trecerea,cu genele triste,mangaind,racorind iarasi luna!...

                            Ramana in urma-mi ,,gloria lumii”!Eu voi dormi in papadii,la Surpate,

sub mesteceni subtiri,in amurguri de rosie fraga,in culori pe cer spulberate…”

                            Si,totusi,la 1 sept. 2005,G.Voica paraseste scoala din satul sau si functioneaza ca profesor detasat la Colegiul Technic Energetic din Rm.Valcea,avandu-l ca director pe fostul sau coleg de liceu admirabilul profesor si administrator Ion Florescu.

                            In 1971 s-a casatorit cu Rodica Vlasceanu,sibianca,de nastere,insa cu radacini in Dobroteasa-Olt (dupa tata) si in Pausesti Otasau-Valcea (dupa mama),medic prediatru in com.Francesti.

                           Au doi copii:Dana-Alina-educatoare (care le-a daruit doi nepoti:Teodor-Constantin-13 ani si Ianna-Maria-9 ani) si Mihai-absolvent al Facultatii de Drept,din partea caruia au un nepot:George-Rares,11 ani.

                           Primele poezii le trimite la ziarul ,,Orizont” dint Rm.Valcea (in 16 august 1970,pe cand era student),raspunzandu-i-se:

                          ,,Productiile trimise atesta un incontestabil talent.Studentul George Voica (spunea Doru Mutoc),originar dintr-un sat valcean,mi-a produs de curand bucuria de care vorbeam in clipa primei confesiuni publice ca o certitudine.Un talent pe care timpul il obliga la o continua aspiratie spre sublim.

El se pare ca stapaneste stiinta de a separa aurul din cuvinte,de grohotisul inform care-l ascunde privirilor.Sa-i uram sa o faca mereu,cu stralucire.”

                              (Ziarul ,,Orizont”,Anul III,nr.586,20 sept.1970,p.2)

                            Editorial,debuteaza in anul 1982,cand publica volumul de versuri ,,Dialog cu mestecenii”(Editura ,,Scrisul Romanesc”,Craiova).

                            Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (Filiala din Sibiu).

                            Volume publicate:

                            1.Dialog cu mestecenii,versuri, Craiova,Editura Scrisul Romanesc,1982,95p.;

                            2.Univers uman,povestiri,Bucuresti,Editura Eminescu,1984,148p.;

                            3.Pasarea numita viata,roman,Cluj-Napoca,Editura Dacia,1985,248p.;

                            4.Intamplari neasteptate,roman,Bucuresti,Editura Eminescu,1986,258p.;

                            5.Elegii de dragoste,versuri,Rm.Valcea,Editura Episcopiei,1997,128p.;

                            6.Cei din Valea Otasaului,povestiri,Rm.Valcea,Editura Episcopiei,1997,

122p.;

                            7.Fat-Frumos si prietenii sai,basme,Rm.Valcea,Editura Episcopiei,1998,

54p.;

                            8.Prizonierii Infernului,roman-document,Rm.Valcea,Editura Antim Ivireanul,1998;vol.I:224p.;vol.II:204p.;

                            9.Poeme de dragoste,versuri,Rm.Valcea,Editura Papirus,1998,104p.;

                            10.Surpate-monografie lirica,Rm.Valcea,Editura Papirus,1999,104p.;

                            11.Psalmi din Casa de Roua,versuri religioase,Rm.Valcea,Editura Conphys,1999,104p.;

                            12.Maria-100 de sonete,Rm.Valcea,Editura,Conphys,2008,108p.;

                            13.O.K Harasov!,roman,Rm.Valcea,Editura Conphys,2000,108p.;

                            14.Mama,roman,Editura Dacia,Cluj-Napoca,2001,204p.;

                            15.Ma dusei pe deal cu murgul,antologie de folclor literar,Rm.Valcea,

Editura Patrimoniu,2004,248p.;

                            16.Maranata (Domnul nostru vine),eseuri,Rm.Valcea,Editura Almarom,2004,398p.;

                            17.Poezii din vii,volum antologic (impreuna cu Alex.Mircescu,Doru Motoc,Felix Sima),Rm.Valcea,Editura Tiparg,1998,80p.;

                            18.George Voica-poet al metaforei-repere bibliografice si antologie de autor,Rm.Valcea,Editura Almarom,2005,112p.;

                             19.Faguri de roua,versuri,Rm.Valcea,Editura Conphys,2007,114p.;

                             20.Poem despre Ramnic:schituri si manastiri valcene,Rm.Valcea,

Editura Conphys,2008,189p.;

                             21.Epistola catre venetieni (editie bilingva:romano-italiana),Rm.Valcea

,Editura Conphys,2009,197p.;

                             22.Elegii in amurg,distihuri,Rm.Valcea,Editura Conphys,2009,119p.;

                             23.1100 Aforisme,Rm.Valcea,Editura Conphys,2009,218p.;

                             24.Tablitele de la Tartaria.Inelul de la Ezerovo.Latina primara,eseuri,

Rm.Valcea,Editura Conphys,2010,252p.;

                             25.Se leganau mestecenii in vant…-icoane din Surpate,versuri,

Rm.Valcea,Editura Conphys,2011,154p.;

                             26.Subiecte pentru doctorat-sarje balcanice,Sibiu,Editura Cenaclu de la Paltinis,2012,80p.;

                             27.Vanatorul de cerbi,versuri,Tr.Severin,Editura Lumina,2013,225p.;

                             28.Eram misto,cucoana,sucar!…(in colaborare cu Tacutu Dana-Alina),

versuri,Rm.Valcea,Editura Fortuna,2013,100p.;

                              In ultimii ani,George Voica a inceput sa cocheteze cu artele audiovizuale,colaborand la realizarea scenariilor unor filme documentare,produse de posturile de televiziune ,,Etalon” si ,,Valcea 1”,din Rm.Valcea.

                             Cu TV Etalon a obtinut premiul I la Festivalul National al Filmului Religios de la Pitesti (pentru scenariul filmului despre Manastirea Surpate;altul,despre Manastirea Turnu).

                              A realizat (tot cu TV Etalon) un film documentar despre toate schiturile si manastirile din jud.Valcea,film care s-a bucurat de un success deosebit,fiind tradus in trei limbi:engleza,franceza si spaniola.

                              Cu TV Valcea 1 a realizat filmul documentar ,,Ursani”-templu al libertatii taranesti” (realizat impreuna cu Emiliam Francu),film care a primit premiul I la Festivalul International Eco-Etno-Folk-Film,de la Slatioara,jud.Valcea.

                              Pentru acest film,in anul 2001,scriitorul George Voica a primit Premiul de excelenta al Fundatiei ,,Valcea 1”.

                              Colaboreaza la presa scrisa valceana,pe parcursul a mai multi ani:Orizont,Valcea literara,Curierul de Valcea (unde a fost si redactor) Monitorul de Valcea,Postalionul,Glasul cartii,Casa cartii valcene,Ecran valcean,City Media etc.

                                             Premii si distinctii

-Premiul 1,faza republicana,Bucuresti,1981;

-Premiul 3 si titlul de Laureat,faza republicana,Bucuresti,1983;

-Premiul ziarului ,,Orizont” la Festivalul de Poezie Patriotica ,,N.Balcescu”,Rm.Valcea,

1979;

-Premiul 1 la acelasi festival,1979;

-Premiul 2,pentru proza,la Concursul National de Literatura ,,Afirmarea”,Satu-Mare,

1980,si Premiul revistei ,,Convorbiri literare”;

-Premiul revistei ,,Tribuna”,la Festivalul de Poezie Patriotica ,,N.Balcescu”,Rm.Valcea,1981;

-Premiul 1 si Premiul revistei ,,Orizont” Timisoara,la Festivalul-Concurs de Poezie ,,Laude-sa omul si tara”,Sighetul Marmatiei,1981;

-Premiul 1 la Festivalul National de Poezie ,,M.R.Paraschivescu”,Valenii de Munte,1982;

-Diploma de onoare a Societatii Culturare ,,Anton Pann” (al carei membru fondator este), ,,pentru contributie meritorie in afirmarea spiritualitatii si culturii valcene”.;

-Premiul 1 la Concursul National de satira si umor ,,Povestea vorbei”,Rm.Valcea,2013;

-Premiul ,,Gheorghe Tomozei”,la Concursul National de poezie,proza eseu, ,,Pe aripi de dor domnesc”,editia a V a,Domnesti,Arges,26 aug.2012;

-Premiul ,,Eminescu” la Festivalul International de Poezie ,,Mihai Eminescu”,Romania,

editia XXII,Tr. Severin,ianuarie 2013;

-Premiul national la Festivalul National de Proza ,,Liviu Rebreanu”,Bistrita,editia XXIX,2011;

-Premiul Literar pentru Poezie,Liga Scriitorilor din Romania,Filiala jud.Hunedoara,2013,

pentru vol. ,,Eram misto,cucoana,sucar!”;

-Premiul Literar ,,Stefan Nemecsek”,din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti si a Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane Deva,Editia a II a,Vulcan,08.06.2013;

-Diploma de participare la lucrarile Congresului International de Dacologie,editia a XIV a Buzau,16-18 aug.2013;

-Premiul 1 la Festivalul National de Poezie ,,Ion Budai De Leanu”,editia a III a,2013,

Geoagiu-Bai,jud.Hunedoara,pentru vol. ,,Vanatorul de cerbi”.

                       Din anul 2001 este membru al National Geografic Society din SUA.

                       Este profesor emerit.

                       A fost inclus in Dictionaru Personalitatilor din Romania.

                       Incepand cu unu sept.2000,s-a pensionat.

                       Este pasionat de istorie si de arheologie,scriind (si sustinand) mai multe lucrari cu caracter stiintific,asa cum ar fi:

-Hieroglifele din Tara Lovistei.Mormantul lui Tihomir;

-Imp.Traian si gen.Cornelius Fuscus;

-Mormantul roman din Dealu Mlacii (Racovita,jud.Valcea) al guvernatorului Aquila Fidus (sec.II d.Hr.);

-Inelul de la Ezerovo (decriptare);

-Latina primara;

-Tablitele de la Tartaria (decriptare si interpretare);

-Tezaurul de la Pietroasa (decriptarea inscriptiei de pe veriga) etc.

In 10 iunie 2009 a primit Premiul Special pentru publicistica ,,Octavian Goga”,al Uniunii Scriitorilor din Romania,pentru vol. ,,Poem despre Ramnic:schituri si manastiri valcene”,Editura Conphys,Ramnicu Valcea.

                        In 25.09.2010 i s-a acordat titlul de Cetatean de Onoare al comunei Francesti.

                        A publicat in diverse reviste literare:Luceafarul,Tribuna,Transilvania,

Steau,Vatra,Cronica,Convorbiri literare,Orizont,SLAST,Arges,Ramuri,Povestea vorbei,

Forum V etc.

                          A primit referinte critice din partea scriitorilor:Dragos Vranceanu,Mircea Oprita,Doru Motoc,Lucian Avramescu,Petru Poanta,Vasile Salajan,Stefan Melancu,

George Stanca,Vasile Morar,Dan David,Ioan Alexandru,Laurentiu Uligi,Mircea Iorgulescu,Vasile Fanache,Marin Sorescu (i-a facut si un portret),Tudor-Dumitru-Savu,

Cezar Ivanescu,Valeriu Rapeanu,Maria-Diana Popescu s.a.

                          ,,Situandu-se printre cei mai inzestrati creatori valceni de literatura,George Voica,acest print al metaforei si manuitor al floretei rimate,combina ingenios si simbiotic sentimentele umane cu natura,cu frumusetea ei,reusind sa creeze veritabile vitralii de armonie.Tandru,strengar sentimental sau nemultumit de ceea ce viata ii ofera, poetul si scriitorul George Voica se bucura de o binemeritata apreciere.

Poeziile sale exceleaza printr-o mirifica organizare a structurii compozitionale,iar proza,emotionanta prin bogatia stilistica si uneori prin duritatea relatarilor,place cititorului,oferindu-i o lectura deosebit de interesanta.

                           Rod al preumblarilor sale prin natura,prin mediul rural,baladele si elegiile sale emana acel parfum plin de pitoresc si culoare locala,inzestrat cu generoase incarcaturi sentimentale.”

(Ion Maldarescu;Em.Francu,Rm.Valcea,Mica Enciclopedie,vol.II,editura Anton Pann,2002p.198)

                           Sau:,,George Voica pune in fata noastra darurile si harurile cu care a fost inzestrat,dar si fascinantul si atat de sensibilul sau taram sufletest,care ne face pe deplin constienti de o anume maretie lumeasca si cosmica,surprinsa numai de el,poetul initial,intr-un cadru aparent intamplator in forma rapida a unui instantaneu al realitatii,

irealitatii, aproape inrudit cu fotografia!”

       (Maria-Diana Popescu,Poetul sublim,in Revista ,,Agero”,Stuttgart,Germania).

                            

Lucrări publicate:

George Voica. Se legănau mestecenii în vânt

Mi-am risipit toţi anii

            –  d-lui Gheorghe Smeureanu –

Mi-am risipit toţi anii mei de crin,
de fragă dulce şi cireşe-amare,
în pofta mea, de paseri călătoare,
fără să-mi pese câtuşi de puţin,

că niciodată n-au să vină iară;
că ochii mei, sub neguri, se vor frânge;
că-n inima-mi pribeagă se vor strânge
atâtea lacrimi, de vor da pe-afară!

Mi-am risipit toţi anii mei sub cer
şi-n crâşme moskovite şi pâcloase,
până simţeam cum măduva, în oase,
trandafirie, se sfărma de ger!...

Pe deal, treceau  mestecenii spre mare,
în frăgezimi şi-n falduri aurii;
pe ramurile lor erau copii
cu pletele în vânt, fremătătoare…

 Pentru mai multe detalii apăsaţi <<aici>>

De acelaşi autor:

George Voica. Vânătorul de cerbi: poeme

                Ave!

Ah, Dulcineea, terapia mea intensivă,
cum tresari în cortul lui Aureliano Buendia,
din lanul cu maci,
în acest „veac de singurătate”,
al meu
şi-al lui Garcia Marquez!
De dragul tău,
am parcat-o pe Rosinanta,
sub salcâmii în floare
de la Charlevilles
şi i-am pus sub bot ovăz verde.
Acum, rumegă... La fel şi eu!...
Ce fericit sunt
că vine iarăşi criza!
De aceea salut silogismul politic
şi schimbul neuronal!...
Mai nou, însă, fac dihotomia
dintre cretin şi creştin
şi bat cu pumnii-n porţile Orientului.
E tre joli bocu mişto!
Ave, Miţo! Ave!...


              Pentru mai multe detalii faceţi click <<aici>>

De acelaşi autor:

George. Voica. Tăbliţele de la Tărtăria; Inelul de la Ezerovo; Latina primară

                                           Motto: „Istoria religiei începe cu istoria omului”
                                 Joachim Wach, prof. de istoria religiilor la Universitatea din Chicago


      Se ştie însă că istoria omenirii este în strânsă legătură cu schimbările climatice, care pot influenţa în mod decisiv civilizaţia lumii.
      Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu ultima glaciaţiune, cea de acum 10.000 de ani, urmată de potopul biblic, petrecut în urmă cu aproximativ 8.500 de ani, din care au scăpat doar opt oameni: Noe, soţia sa, cei trei fii (Sem, Ham şi Iafet) şi cele trei nurori.
    E de presupus că pământul începuse să se „dezmorţească”, fiind extrem de fertil, aşa încât urmaşii lui Noe s-au înmulţit şi au sporit în turme de oi, în boi şi în cai, încât putem spune că acel cataclism fusese şi generator de energii.
    De altminteri, se cunoaşte faptul că, după o molimă devastatoare, după un război nimicitor, după o oamete cumplită, urmează o adevărată explozie demografică.
   Aşa bănuim că s-au petrecut lucrurile şi după potop, când, după cum consemnează Biblia, urmaşii lui Noe s-au răspândit peste tot pământul, vorbind, fireşte, o singură limbă – poate aramaica: „Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe tot pământul după potop.”
                                            (Biblia, cap. 10, al. 32, p. 11)

Pentru mai multe detalii apăsaţi aici <<aici>>

De acelaşi autor:

George Voica.Hieroglifele din Ţara Loviştei (Jud. Vâlcea)

                                                         Moto: Eu am să tac; pietrele vor vorbi!

             Într-adevar, repede trecătoare ne este suflarea de viaţă ce ni s-a dat, dar pietrele

vor vorbi despre ea şi despre veşnicia lui Dumnezeu!

            Aici in Ţara Loviştei, în apropierea Kogaiononului dacic (Masivul Cozia) se

pare că s-a format fibra genetică a acestui neam bărbat, năpraznic în lupte, harnic şi bun,

ce a împrumutat de la munţi măreţia şi demnitatea, iar acest lucru ar vrea să ni-l spună

însăşi piatra paralelipipedică (2 x 1,70 x 0,70m) din punctul ,,Gruiul Plăcintei", situat în

,,Dosul Dealului", la N V de Titeşti, jud.Valcea, la aproape 1km de sat, cât şi Sfânta

Cruce (stâlpul) din centrul comunei.

            Privind piatra paralelipipedică, încă de la început, ochiul ne este atras de crucea de

40 cm înaltime, săpată în această piatră. E vorba de o cruce bizantină, sub care, pe trei

rânduri, e inscripţionat un text hieroglific cu caractere chirilice.

Citindu-l prima oară, eşti derutat!

           Poate că tocmai de aceea, cei care au încercat să-l descifreze, au spus ca ar fi

vorba de un ,,răboj" al ciobanilor din Ţara Loviştei.

          Oare aşa să fie?!

          Ştiau ciobanii Evului Mediu (c.1300) să scrie şi să citească într-o limba chirilică

încifrată, cand, 400 de ani mai tarziu, chiar Domnul Moldovei, Constantin Cantemir,era

neştiutor de carte?!

        Iată, mai întâi, textul de pe piatra de mormant din Titeşti (jud Vâlcea):

         Pentru mai multe detalii, faceţi click  <<aici>> 

De acelaşi autor:

George Voica. Noi dovezi despre Cornelius Fuscus

Împ. Traian şi gen. Cornelius Fuscus

            Despre Împ. Traian şi despre generalul roman Cornelius Fuscus, cea mai bună sursă de informaţii o găsim la istoricul grec Dio Cassius (c. 155-c.236 d.Hr.), capodopera sa, „Istoria romană” (în 80 de cărţi) fiind o adevărată fântână, mai ales  pentru noi, românii. De la el aflăm că generalul Cornelius Fuscus, prefectul cohortelor pretoriene, locţiitorul împăratului Domiţian, pornise înspre Sarmizetusa, spre a-l înfrunta şi a-l pedepsi  pe regele Decebal, pentru că acesta, fiindu-i refuzată oferta de pace, îl jignise adânc, spunându-i că va veni vremea în care el, regele Daciei, va cere câte ,,doi oboli” (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman. Atât!

         Fire extrem de orgolioasă, Cornelius Fuscus n-a suportat usturătoarea şi îndrăzneaţa replică, iar acesta a fost, în primul rând, unul dintre motivele pentru care a trecut Dunărea şi a urmat traseul: Drobeta-Oltenia (traversând-o de-a curmezişul), valea Oltului, Masivul Cozia, unde, în acel nenorocit an al vieţii sale (87 d.Hr.), avea să fie ucis(mai precis, să se sinucidă!) în „ pasul Câinenilor”,   azi,   com. Racoviţa, jud. Vâlcea.

         Fala oştirii sale, a renumitei Legiuni a V-a ALAUDAE (a Ciocârliilor, pentru că legionarii purtau o pană de ciocârlie, aşa cum la 1877, purtau o pană de curcan şi „curcanii” moldoveni) pierise, parcă, dintr-o dată, după cum credea şi V. Pârvan.

         Vom vedea, însă, ceva mai la vale, că nu a fost chiar aşa!

         Totuşi, Dio Cassius nu ne lasă să înţelegem prea bine dimensiunile dezastrului! Cu toate acestea, el nu spune nicidecum că Legio V ALAUDAE ar fi fost trecută, în întregime, prin sabie, ci că, după 18 ani, în 105 d. Hr., Împăratul Traian, venind în acel loc (unde căzuse Fuscus), a găsit „prinşii de război”.

         „ Având un astfel de temperament (zicea V. Pârvan), înţelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă şi sfărâmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice Decebal al dacilor. Steagurile şi prada cucerite de la romani - acum se va fi prăpădit întreaga Legio V ALAUDAE – fură duse - ştim sigur acest lucru de la Cassius Dio- nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi: «Traian ocupă munţii întăriţi cu ziduri şi acolo află armele, maşinile de război, prinşii şi stegurile lor ( to semeion – „ însemnul”, în limba greacă)  luat pe vremuri de la Fuscus»”.        (după Dio Cassius, LXVIII, 9,3; V. Pârvan, Getica, p. 65).

         Că generalul Cornelius Fuscus a pornit din Drobeta, a traversat Oltenia, de-a curmezişul, şi ajuns în dosul masivului Cozia, pierind, apoi, în ”pasul Câinenilor”, ne-o spune şi V. Pârvan, citându-l pe Iordanes (sec. VI d. Hr.), autorul celebrelor opere „ Getica ” şi „ Romana” (o istorie a Imperiului Roman):       

   „ Iordanes, în „ Istoria Imperiului Roman”,    ne spune şi el despre Fuscus că a trecut  pe la Drobeta, de unde ar fi luat Oltenia în curmeziş, spre a ajunge la pasul Câinenilor (deci, la  Racoviţa, jud. Vâlcea, n.n.), unde s-a sfârşit”, şi V. Pârvan continuă:

         „ Se pare că în urma morţii lui Fuscus (87 d.Hr., n.n.) întâmplată, şi după părerea noastră, în susul văii Oltului – Domiţian luă măsuri mai energice de continuare a războiului şi, dând comanda lui Tettius Iulianus, îl autoriză să procedeze cu asprime la restabilirea disciplinei, iar el plecă la Roma” (V. Pârvan, Getica, p. 66).

         Observaţie: Probabil că din cuvintele acestea, „să procedeze cu asprime la restabilirea disciplinei”, V. Pârvan va fi dedus că Legio  V Alaudae a fost ucisă în întregime!

         Asupra acestui punct de vedere, noi avem, totuşi, unele rezerve!

         În fine, tot de la   Dio Cassius, din „Istoria romană”, mai aflăm că, după 18 ani de la moartea lui Fuscus, însuşi Împăratul Traian vine în Dacia, spre a-l pedepsi pe Decebal şi, poate, spre a-l răzbuna pe eroul Romei, căzut la Racoviţa, în spatele Coziei.

         Este interesant faptul că Împăratul Traian urmează acelaşi traseu parcurs de Fuscus, adică: Drobeta – traversează Oltenia de-a curmezişul, intră pe valea Oltului şi, apoi, în „pasul Câinenilor”, unde , cum zicea Dio Cassius, găseşte      „ munţii întăriţi cu ziduri (   Aşa   sunt şi acum; îi poate vedea oricine , la Copăceni, unde,  în primăvara acestui an 2013, s-a descopeit un alt  mormânt roman, pe care erau inscripţionate două litere : Π Φ – Procuratorul Fidus?!), armele, maşinile de război, prinşii (prizonierii   din fosta Legio V Alaudae!n.n.) şi steagurile lor (to semeion - „însemnul”, în limba greacă) luate pe vremuri de la Fuscus” (op. cit.).

         Observaţie: Împ. Traian a venit în Dacia cu Legio XII Fulminata, care , se pare, a staţionat mult timp la Copăceni- Pretorium.

35 de ani mai târziu, în vremea Împ. Antoninus Pius ( fiul adoptiv al lui Adrian), procuratorul acestei provincii era Aquila Fidus.

El este cel care, în a.140 d. Hr., a mărit castrul Pretorium, unde a şi fost înmormântat, acolo, sus, pe ,,Dealul Mlăcii”.

       Mormântul său a fost descoperit în primăvara acestui an (2013), de d-ni Gh. Sporiş, Vieru şi Frâncu.

Aflând de la dl. Vieru că pe piatra de mormânt fuseseră inscripţionate două litere (Π Φ), mi-am dat seama că era vorba de mormântul Procuratorului Fidus.

        Deci, Procuratorul Fidus (Π Φ) a fost administratorul provinciei care, mai târziu, avea să se numească Ţara Loviştei.

         Iată ce reiese din toate cele spus până acum:

1.          Decebal mai avea destui prizonieri de război, din anul 86 d.Hr., luaţi din Moesia, când l-a ucis pe guvernatorul acesteia, tăindu-i şi luându-i capul!

Aşa că nu cred că Decebal să-i fi ucis pe supravieţuitorii dezastrului de neimaginat al generalului Fuscus (87 d. Hr.), în „ pasul Câinenilor”!       

Cum să fie ucişi aproximativ 6000 de oameni tineri, foarte puternici, căliţi în atâtea lupte?! Poate au pierit o mie, două, dar ceilalţi, în mod cert, au fost făcuţi sclavi (aşa reiese din citatul de mai sus: „prinşii”!).

Ce ar fi câştigat Decebal, dacă i-ar fi omorât pe toţi?! Se ştie, doar, că Decebal era un om inteligent, care a înţeles prea bine că trebuia să se folosească de mâna de lucru pentru care nu plătea nimic.

Cu atât mai mult, cu cât, ziceam, mai înainte cu un an (la sfârşitul lui ianuarie 86 d. Hr.), în urma victoriei asupra lui Oppius Sabinus, Împăratul Domiţian a fost nevoit să încheie cu Decebal „ acea pace nenorocită”, prin care se obliga la plata unui stipendiu anual,  „şi, în plus, să dea un număr de ingineri şi meşteri pentru construcţii militare, precum şi tot felul de arme, maşini etc., ca un aliat.” (V. Pârvan, Getica, p.66 – după Dio Cassius, Istoria romană, LXVII 7) 

2.          Credem, mai degrabă, că regele Decebal i-a pus pe aceşti ingineri şi meşteri (cât şi pe prizonierii ce-i luase din Moesia) să „întărească” munţii, zidind prăpăstiile şi trecătorile spre Ardeal, din „pasul Câinenilor”, pe unde, evident, se aştepta să se reverse mânia romanilor pentru acea „pace nenorocită” încheiată total în defavoarea  Împ.  Domiţian.

     Privind cu atenţie acel impresionant zid, de peste 20 m înălţime, de la Copăceni/ Pretorium, simţi, parcă, obida romanului ajuns sclav în această parte de lume, atât de departe de Roma…

     E un zid impunător, perfect construit, sobru! Parcă auzi, însă, lacrimile scrâşnind între dinţi, între pietre!

3.          „Acolo află (Traian, n.n.) prinşii şi steagul lor” ( al lui Fuscus, n.n.), zicea Dio Cassius .

E posibil, aşadar, ca de la acei „prinşi” să fi aflat  Traian unde fusese îngropat generalul Fuscus!

Se înţelege clar că Împăratul Traian i-a scăpat din robia de   18 ani  pe acei „prinşi”, poate sclavi în mina de aur de pe pârâul Băiaşu, care erau, de fapt, supravieţuitorii din Legio V Alaudae.

Despre acea mină de aur de pe Băiaşu, ştiu şi astăzi toţi locuitorii Ţării Loviştei.

4.          Nu întâmplător  e faptul că acel castru roman, unde s-a găsit piatra (de fapt, mormântul) din „Dealul Mlăcii”, se numea PRETORIUM!

Poate că chiar Împăratul Traian îi va fi  pus acest nume(Pretorium), în amintirea generalului Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene, pierit aici, fiindcă Pretorium   indică, sigur, reşedinţa pretorului; locul unde se afla cortul comandantului  şi  unde, la a.140 d. Hr., locuia şi procuratorul Aquila Fidus.

Observaţie: Mai jos de mormântul lui Aquila Fidus, inscripţionat Π Φ , la     aproximativ 200-300m se află o piatră de culoare maronie; pare a fi, mai degrabă, o lespede de mormânt roman! Alte stânci ori pietre (ciudat!) nu mai sunt în jur; pretutindeni,doar izlazul străjuit de falnici stejari!

Unul din capetele acelei pietre maronii e dezvelit, ridicându-se cam 30-40 cm deasupra pământului, pe direcţia N-E , şi este inscripţionat  tot cu o literă grecească:    χ    ( fonetic - hi).

Despre această piatră însă nu ne putem pronunţa!

Revenind la zidirea („întărirea ”) munţilor, făcută, ziceam, poate înainte de venirea lui Fuscus în „pasul Câinenilor”, credem că acest lucru a fost o stratagemă fantastică, pusă la cale de Decebal! „Întărind” munţii, Decebal n-a urmărit altceva decât să-i,, direcţioneze” pe romani exect pe unde le întinsese cursa, spre a le putea cădea în spate, după cum vom explica mai la vale!

Şi i-a reuşit din plin! Altminteri, nu vom putea înţelege nicicum capturarea faimoasei Legio V Alaudae!

Poate că Împăratul Traian aflase multe despre toate acestea. De aceea ,suntem aproape convinşi că el a urmat în mod intenţionat acelaşi traseu parcurs de Fuscus, din cel puţin trei considerente:

a)      Trebuia să-l pedepsească aspru pe Decebal, pentru că umilise Roma, distrugând (definitiv, cum credea V. Pârvan) strălucita Legio V Alaudae, şi pentru că Imperiul Roman pierduse doi oameni de vază:

-                    pe Oppius Sabinus, Guvernatorul Moesiei, căruia Decebal îi tăiase capul şi-l adusese în Dacia, dar îi sfărâmase şi întreaga-i oştire;

-                    pe generalul Cornelius Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene şi locţiitorul Împ. Domiţian la conducerea militară a Imperiului Roman.

b)    Onoarea militară îl obliga să afle osemintele bravului erou, generalul Fuscus, şi să le îngroape cu deosebite onoruri, fiindcă, într-adevăr, pierise ca un mare erou al romanilor;

c)     Să se umple de glorie, cucerind cea mai bogată ţară (în aur, grâne, miere, animale etc., etc.), transformând-o în provincie romană, şi să trimită în robie o mulţime de daci (aprox. 50 000), cum nu se mai întâmplase aşa ceva până atunci în Dacia.

Norocoasă soartă! Toate i-au ieşit din plin!

Aşadar, avem convingerea că însuşi Împăratul Traian, aflând, după 18 ani, osemintele lui Cornelius Fuscus, pierit la Racoviţa, Jud. Vâlcea  , a dat ordin ca generalul – erou să fie reînhumat acolo unde căzuse, luptând pentru gloria Romei.

 Observaţie: Aici se cuvine să facem o precizare, şi anume că, datorită tocmai acestor „munţi întăriţi cu ziduri” de Decebal, unde căzuseră atât generalul Cornelius Fuscus cât şi mare parte din Legio V Alaudae, la  1200 de ani după acest dezastru, avea să cadă şi cea mai mare parte a ungurilor, în acea bătălie de la Posada (1330), de unde cu greu şi cu,, puţinei dintre ai săi” scăpase Carol Robert de Anjou.

Asemeni lui Fuscus, şi acesta fusese „direcţionat” spre cursă, tot datorită excepţionalei strategii gândite de regele Decebal în urmă cu atâta amar de ani. Aşadar, Decebal gândise şi înfăptuise ceva pentru binele pe termen lung al poporului său. Împăratul Traian ar fi putut să strice, dar nu a stricat acele ziduri ce întăresc şi astăzi munţii de la Copăceni/ Racoviţa, încât putem spune că numai destinul, i-a unit pe cei doi mari conducători de oşti şi de neamuri, care, iată, împreună au înfăptuit binele Patriei comune!      

Credem că nu întâmplătoare e mâna (palma) incizată pe lespedea de pe mormântul procuratorului Aquila Fidus, din Dealul Mlăcii   , aşezată în stânga a trei cărămizi incizate, stilizate, ştiut fiind faptul că, la romani, mâna era simbolul tuturor succeselor fericite. Şi, înr-un fel, Împăratul Traian avea motive de bucurie, de vreme ce, iată, îi supusese pe „nedomoliţii geţi” (daco-geţi), cum zicea Ovidiu, şi-l îngropase pe generalul Fuscus cu mari onoruri militare, spre a-i slăvi memoria!

5.          E curios, totuşi, de ce Împăratul Traian n-a dat ordin legionarilor săi să dărâme zidurile cu care Decebal „ întărise munţii”!

Observaţie:  În anul 1975, mormântul gen. Cornelius Fuscus a fost descoperit la Racoviţa de col. Cristian Vlădescu şi Prof. Onoriu Stoica, care l-au dus la Muzeul Militar Central Bucureşti.

      Sicriul fusese aşezat pe pavimentum, fiind inscripţionat, simplu, pe o piatră: FUSCHUS.

           Lângă osemintele lui Fuscus s-au mai găsit monede (denari) de argint, un pumnal, mai multe cuie (piroaie de aprox. 18 cm., folosite, probabil, la sicriul de lemn), cărămizi, ceva ceramică…

           Faptul că lângă gen. Fuscus nu se aflau coiful, scutul, spada şi insemnele militare ale funcţiei sale de locţiitor al Împ. Domiţian şi de comandant al cohortelor pretoriene, ne spune clar că toate acestea au fost luate de Decebal; altminteri, l-ar fi însoţit, cum era şi firesc!

Şi mai spune încă ceva, mai cu seamă singura armă găsită în sicriu: pumnalul , şi anume că, într-adevăr, Fuscus şi toată Legio V Alaudae au căzut în ambuscadă/ în capcană ( sau în laţ, cum se mai zice), şi-atunci, poate, Decebal, luându-i toate armele şi insemnele puterii acestuia, să-i fi zis:

          ,,Adu-ţi aminte, generale Fuscus! Ţi-am spus că va veni vremea, când voi cere doi oboli (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman! Iată, nu dau, acum, nici măcar doi bani pe viaţa ta! Îţi las, aşadar, doar pumnalul!...”

         Într-adevăr, cu pumnalul acela, găsit în mormânt, credem că s-a sinucis Fuscus. Şi mai credem că acelaşi lucru l-au făcut mulţi dintre legionarii săi! Majoritatea, însă, 18 ani mai târziu aveau să fie eliberaţi de Împ. Traian.

Acei ,,prinşi de război” i vor fi povestit Împ. Traian toate cele şi cum se întâmplaseră.

        Aşadar, deducem că Împ. Traian i-a făcut reînhumarea în sicriu de lemn ( punâdu-i în el pumnalul, ca să se ştie căci cu acest pumnal se sinucisese), iar mormântul a fost zidit cu cărămidă.

Tumulul de 5-6 m înălţime era situat la poalele munţilor, în dosul Masivului Cozia,locul fiind cunoscut şi astăzi de către toţi locuitorii com . Racoviţa.

6.          Chiar în apropierea vărsării pârâului Băiaşu (cuvântul derivă de la „baie”, adică „mină”) în Olt, se află cioplită, în stânca muntelui, o peşteră cu deschiderea de peste 2m, orientată spre râul Olt, la care poţi să ajungi doar cu o scară de 4-5 m.

„Intrând (ne-au spus domnii Frâncu si Vieru, din Racoviţa), cobori cam cât două camere – una peste alta - şi dai de un tunel”, care, ziceau ei, ar duce la aproximativ 2km pe sub munte, ieşind exact la „munţii întăriţi cu ziduri de piatră”

Nu cumva, într-adevăr, în mod strategic făcuse Decebal acest tunel pe sub munţi (2km!!), ca să le poată cădea în spate duşmanilor, după ce i-ar fi lăsat să înainteze?!

Nu oare în felul acesta procedaseră dacii, de obţinuseră acea strălucită izbândă, în urma căreia pieriseră atât generalul Fuscus cât şi  o parte importantă din Legio V Alaudae?!

Alminteri, cum putuse Decebal să le ia romanilor toate armele, maşinile de război, steagurile, tot, ca şi cum romanii ar fi stat cu mâinile-n sân?!

Poate că numai aşa ne putem imagina cauzele şi efectele dezastrului.

7.          Ar fi extrem de interesant dacă:

a)     s-ar deschide   mormântul roman de la Copăceni, al Procuratorului Aquila Fidus( pe care erau inscripţionate literele greceşti Π Φ), descoperit în primăvara acestui an (2013) în ,,Dealul Mlăcii”;    

 Observaţie: În afară de cele două litere greceşti (Π Φ), mâna şi trei cărămizi incizate, se mai află (în plan vertical) 12 dreptunghiuri de aprox. 18 cm. (simbolizând,  12 scuturi- respectiv Legio XII Fulminata), iar în dreapta acestora, ceva mai sus, sunt incizate alte trei ,, scuturi dreptunghiulare”, exact de aceeaşi mărime, simbolizând   Cohorta III Schytica!

În mod cert, mâna incizată, alăturată celor 3 cărămizi ( tot incizate) ar vrea să ne spună că, într-adevăr, Procuratorul Aquila Fidus a reconstruit castrul de la Copăceni/ Pretorium (la a. 140 d. Hr.), care avea dimensiunile mult mai mari ( 60 X60 m.), iar de aici deducem că efectivele militare fuseseră suplimentate în ,, pasul Câinenilor” !

Aşadar, deşi trecuseră 36 de ani de la strălucita victorie a Împ. Traian, ,,nedomoliţii daci” încă nu se domoliseră! Vae victis!!

b)    dacă aici, la Copăceni/ Racoviţa s-ar face cercetări arheologice, deoarece mai jos de acel mormânt roman ( la aprox. 300m.), se văd foarte bine, temeliile unui castru (40x30x0,40m.);  

c)     dacă s-ar întreprinde cercetări în vechea mină de aur (poate s-ar descoperi şi aici tăbliţe cerate!);

d)    dacă s-ar cerceta acel tunel lung de 2 km, săpat pe sub munţi.

8.          ,,După Sarmizegetusa,   „pasul Câinenilor”este cel mai interesant din punct de vedere arheologic”, după cum spunea distinsul cercetător şi Prof. Univ. Dr. Ioan Piso, de la Cluj-Napoca.

Aici s-au confruntat cele mai performante strategii militare ale antichităţii daco-romane!

        

         În concluzie am putea spune că:

a)     Într-adevăr, regele Decebal era un strălucit strateg, care îşi pregătise cu multă dibăcie atacul împotriva celui mai mare Imperiu cunoscut vreodată în istorie;

b)    Împăratul Traian i-a fost lui Decebal un rival pe măsură;

c)     Decebal şi-a apărat capitala  , Sarmizegetusa, nu stând de pază lângă zidurile acesteia, ci la o depărtare de ea de cel puţin două săptămâni de mers, înfruntând duşmanul  ;

d)    Lui Decebal, munţii i-au fost cei mai fideli generali;

e)     Traian (se ştie) era un om bun şi onest, un om milos şi cu respect faţă de zei şi faţă de eroii Patriei sale.

Tocmai de aceea şi-a făcut datoria de mare Împărat, îngropându-l pe strălucitul său compatriot, generalul Fuscus, ştiind, astfel, că posteritatea/ istoria va consemna cu laudă acest lucru!

Şi, ca o ultimă concluzie, aş putea spune că orice ţară civilizată, care-şi respectă şi îşi iubeşte, sincer, istoria neamului ei, ar face aici, la Copăceni/ Pretorium un loc de pelerinaj, aşa cum au făcut chinezii cu „armata de teracotă”!

La noi, ar fi oglinda vie a măreţiei şi a gloriei Romei îngenuncheate de „nemuritorii  daci” (cum zicea Herodot), căci generalul Fuscus nu a fost un oştean oarecare, ci a fost locţiitorul lui Domiţian, Împăratul celui mai mare şi celui mai de temut Imperiu al lumii antice.

M-aş bucura, dacă politicienii români (nu doar doi vâlceni: domnii Cristian Buican şi Traian Dobrinescu) ar mai tresări, din când în când, la ideea redescoperirii  tulburătoarei noastre istorii naţionale!

Şi m-aş mai bucura, dacă ar citi ce-a zis marele istoric Dio Cassius despre regele nostru,Decebal, pierit, cu demnitate, pentru cea mai nobilă cauză a oricărui neam: Libertatea Patriei!

Iată ce spunea Dio Cassius despre regele nostru, Decebal:

„ Era ager în planurile de război, ca şi   în împlinirea lor; ştia să-şi aleagă timpul când să năvălească asupra duşmanului, tot aşa de potrivit ca şi momentul când să bată în retragere; era dibaci în a întinde curse, viteaz la luptă, ştiind să se folosească înţelept de biruinţă şi să iasă  bine dintr-o înfrângere.” (Cassius Dio, Istoria romană, LXVII 6,1; vezi V. Pârvan, Getica, p.64)

Noi, însă, unde ne aflăm astăzi, oare?!

Aşadar, ACTA, NON VERBA!

Surpate,                                                              George Voica

01 august 2013

De acelaşi autor: