Voi frați îmi sunteți! Vă iubesc întruna!
Aud cum Dunărea tot curge-n noi...
Înfiorată, văd cum trece luna;
cu lunge-mi gene-i mângâi umeri goi...
Cei verzi Carpați miresmele revarsă
peste Ocean, umplându-vă iar nări;
vi-e inima de dor așa de arsă,
că a-ți scălda-o-n lăcrimate mări...
Și vă-nțeleg; de voi sunt eu aproape,
ca mama de-al ei prunc, în nopți târzii;
cum cerul se rotește peste ape,
peste măceșe roșii, păpădii...
E-n voi atâta frământare-amară
și legănări de Bucovine verzi,
că-n voi doinește-ntreaga noastră țară
ce doar cu gândul numai o dezmierzi!...
Voi frați îmi sunteți! Respirați în mine!
Pe prag de mănăstire vă aștept
în satul meu, Surpate, ce-n suspine,
a învățat să fie demn și drept!...
De-aceea, de-ți veni în România,
opriți-vă și la căsuța mea!
În lan de grâu, cădea-va ciocârlia;
Luceafărul, asemeni, lângă ea...
Vom sta sub tei, când vântu-ncepe-adie;
va răsări, pe ceruri, curcubeu,
că nu-s bogat decât în poezie
și în iubirea ce v-o port mereu...
La noi, românii, Ana încă plânge,
căci zid de Argeș, pietrele, o strâng;
în iarbă curg, și-azi, lacrime de sânge,
că trupul ei și sufletu-mi se frâng
și se pornesc, cu Dunărea, la vale;
din Pontul Euxin ajung la voi;
vă văd umplând a noastre cești, pocale...
O, frații mei vreau pace, nu război!
Surpate, George Voica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu