Împ. Traian şi gen. Cornelius Fuscus
Despre Împ. Traian şi despre generalul roman Cornelius
Fuscus, cea mai bună sursă de informaţii o găsim la istoricul grec Dio Cassius
(c. 155-c.236 d.Hr.), capodopera sa, „Istoria romană” (în 80 de cărţi) fiind o
adevărată fântână, mai ales pentru noi,
românii. De la el aflăm că generalul Cornelius Fuscus, prefectul cohortelor
pretoriene, locţiitorul împăratului Domiţian, pornise înspre Sarmizetusa, spre
a-l înfrunta şi a-l pedepsi pe regele
Decebal, pentru că acesta, fiindu-i refuzată oferta de pace, îl jignise adânc,
spunându-i că va veni vremea în care el, regele Daciei, va cere câte ,,doi
oboli” (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman. Atât!
Fire extrem de
orgolioasă, Cornelius Fuscus n-a suportat usturătoarea şi îndrăzneaţa replică,
iar acesta a fost, în primul rând, unul dintre motivele pentru care a trecut
Dunărea şi a urmat traseul: Drobeta-Oltenia (traversând-o de-a curmezişul),
valea Oltului, Masivul Cozia, unde, în acel nenorocit an al vieţii sale (87 d.Hr.),
avea să fie ucis(mai precis, să se sinucidă!) în „ pasul Câinenilor”, azi, com.
Racoviţa, jud. Vâlcea.
Fala oştirii sale, a renumitei
Legiuni a V-a ALAUDAE (a Ciocârliilor, pentru că legionarii purtau o pană de
ciocârlie, aşa cum la 1877, purtau o pană de curcan şi „curcanii” moldoveni)
pierise, parcă, dintr-o dată, după cum credea şi V. Pârvan.
Vom vedea, însă, ceva mai
la vale, că nu a fost chiar aşa!
Totuşi, Dio Cassius nu ne
lasă să înţelegem prea bine dimensiunile dezastrului! Cu toate acestea, el nu
spune nicidecum că Legio V ALAUDAE ar fi fost trecută, în întregime, prin
sabie, ci că, după 18 ani, în 105 d. Hr., Împăratul Traian, venind în acel loc
(unde căzuse Fuscus), a găsit „prinşii de război”.
„ Având un astfel de
temperament (zicea V. Pârvan), înţelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă şi
sfărâmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice Decebal al
dacilor. Steagurile şi prada cucerite de la romani - acum se va fi prăpădit
întreaga Legio V ALAUDAE – fură duse - ştim sigur acest lucru de la Cassius
Dio- nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi: «Traian ocupă munţii
întăriţi cu ziduri şi acolo află armele, maşinile de război, prinşii şi stegurile lor ( to semeion –
„ însemnul”, în limba greacă) luat pe
vremuri de la Fuscus»”. (după Dio
Cassius, LXVIII, 9,3; V. Pârvan, Getica, p. 65).
Că generalul Cornelius
Fuscus a pornit din Drobeta, a traversat Oltenia, de-a curmezişul, şi ajuns în
dosul masivului Cozia, pierind, apoi, în ”pasul Câinenilor”, ne-o spune şi V. Pârvan,
citându-l pe Iordanes (sec. VI d. Hr.), autorul celebrelor opere „ Getica ” şi
„ Romana” (o istorie a Imperiului Roman):
„ Iordanes, în „ Istoria Imperiului
Roman”, ne spune şi el despre Fuscus că
a trecut pe la Drobeta, de unde ar fi
luat Oltenia în curmeziş, spre a ajunge la pasul Câinenilor (deci, la Racoviţa, jud. Vâlcea, n.n.), unde s-a sfârşit”,
şi V. Pârvan continuă:
„ Se pare că în urma morţii
lui Fuscus (87 d.Hr., n.n.) întâmplată, şi după părerea noastră, în susul văii
Oltului – Domiţian luă măsuri mai energice de continuare a războiului şi, dând
comanda lui Tettius Iulianus, îl autoriză să procedeze cu asprime la
restabilirea disciplinei, iar el plecă la Roma” (V. Pârvan, Getica, p. 66).
Observaţie: Probabil că din
cuvintele acestea, „să procedeze cu asprime la restabilirea disciplinei”, V.
Pârvan va fi dedus că Legio V Alaudae a
fost ucisă în întregime!
Asupra acestui punct de
vedere, noi avem, totuşi, unele rezerve!
În fine, tot de la Dio
Cassius, din „Istoria romană”, mai aflăm că, după 18 ani de la moartea lui
Fuscus, însuşi Împăratul Traian vine în Dacia, spre a-l pedepsi pe Decebal şi,
poate, spre a-l răzbuna pe eroul Romei, căzut la Racoviţa, în spatele Coziei.
Este interesant faptul că
Împăratul Traian urmează acelaşi traseu parcurs de Fuscus, adică: Drobeta –
traversează Oltenia de-a curmezişul, intră pe valea Oltului şi, apoi, în „pasul
Câinenilor”, unde , cum zicea Dio Cassius, găseşte „ munţii întăriţi cu ziduri ( Aşa sunt şi
acum; îi poate vedea oricine , la Copăceni, unde, în primăvara acestui an 2013, s-a descopeit un
alt mormânt roman, pe care erau inscripţionate
două litere : Π Φ – Procuratorul Fidus?!), armele, maşinile de război, prinşii (prizonierii din
fosta Legio V Alaudae!n.n.) şi steagurile lor (to semeion - „însemnul”, în
limba greacă) luate pe vremuri de la Fuscus” (op. cit.).
Observaţie: Împ. Traian
a venit în Dacia cu Legio XII Fulminata, care , se pare, a staţionat mult timp
la Copăceni- Pretorium.
35 de ani mai târziu, în vremea Împ. Antoninus Pius ( fiul adoptiv al
lui Adrian), procuratorul acestei provincii era Aquila Fidus.
El este cel care, în a.140 d. Hr., a mărit castrul Pretorium, unde a şi
fost înmormântat, acolo, sus, pe ,,Dealul Mlăcii”.
Mormântul său a fost descoperit în primăvara
acestui an (2013), de d-ni Gh. Sporiş, Vieru şi Frâncu.
Aflând de la dl. Vieru că pe piatra de mormânt fuseseră inscripţionate
două litere (Π Φ), mi-am dat seama că era vorba de mormântul Procuratorului
Fidus.
Deci, Procuratorul Fidus
(Π Φ) a fost administratorul provinciei care, mai târziu, avea să se numească Ţara
Loviştei.
Iată ce reiese din toate
cele spus până acum:
1.
Decebal
mai avea destui prizonieri de război, din anul 86 d.Hr., luaţi din Moesia, când
l-a ucis pe guvernatorul acesteia, tăindu-i şi luându-i capul!
Aşa că nu cred că Decebal să-i
fi ucis pe supravieţuitorii dezastrului de neimaginat al generalului Fuscus (87
d. Hr.), în „ pasul Câinenilor”!
Cum să fie ucişi aproximativ 6000
de oameni tineri, foarte puternici, căliţi în atâtea lupte?! Poate au pierit o
mie, două, dar ceilalţi, în mod cert, au fost făcuţi sclavi (aşa reiese din
citatul de mai sus: „prinşii”!).
Ce ar fi câştigat Decebal, dacă
i-ar fi omorât pe toţi?! Se ştie, doar, că Decebal era un om inteligent, care a
înţeles prea bine că trebuia să se folosească de mâna de lucru pentru care nu
plătea nimic.
Cu atât mai mult, cu cât, ziceam,
mai înainte cu un an (la sfârşitul lui ianuarie 86 d. Hr.), în urma victoriei
asupra lui Oppius Sabinus, Împăratul Domiţian a fost nevoit să încheie cu
Decebal „ acea pace nenorocită”, prin care se obliga la plata unui stipendiu
anual, „şi, în plus, să dea un număr de
ingineri şi meşteri pentru construcţii militare, precum şi tot felul de arme,
maşini etc., ca un aliat.” (V. Pârvan, Getica, p.66 – după Dio Cassius, Istoria
romană, LXVII 7)
2.
Credem,
mai degrabă, că regele Decebal i-a pus pe aceşti ingineri şi meşteri (cât şi pe
prizonierii ce-i luase din Moesia) să „întărească” munţii, zidind prăpăstiile şi
trecătorile spre Ardeal, din „pasul Câinenilor”, pe unde, evident, se aştepta
să se reverse mânia romanilor pentru acea „pace nenorocită” încheiată total în
defavoarea Împ. Domiţian.
Privind cu
atenţie acel impresionant zid, de peste 20 m înălţime, de la Copăceni/
Pretorium, simţi, parcă, obida romanului ajuns sclav în această parte de lume,
atât de departe de Roma…
E un zid
impunător, perfect construit, sobru! Parcă auzi, însă, lacrimile scrâşnind
între dinţi, între pietre!
3.
„Acolo
află (Traian, n.n.) prinşii şi
steagul lor” ( al lui Fuscus, n.n.), zicea Dio Cassius .
E posibil, aşadar, ca de la acei
„prinşi” să fi aflat Traian unde fusese îngropat generalul Fuscus!
Se înţelege clar că Împăratul
Traian i-a scăpat din robia de 18 ani pe acei „prinşi”,
poate sclavi în mina de aur de pe pârâul Băiaşu, care erau, de fapt, supravieţuitorii
din Legio V Alaudae.
Despre acea mină de aur de pe
Băiaşu, ştiu şi astăzi toţi locuitorii Ţării Loviştei.
4.
Nu
întâmplător e faptul că acel castru
roman, unde s-a găsit piatra (de fapt, mormântul) din „Dealul Mlăcii”, se numea
PRETORIUM!
Poate că chiar Împăratul Traian îi
va fi pus acest nume(Pretorium), în
amintirea generalului Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene, pierit aici,
fiindcă Pretorium indică, sigur, reşedinţa pretorului; locul
unde se afla cortul comandantului şi unde, la a.140 d. Hr., locuia şi procuratorul
Aquila Fidus.
Observaţie: Mai jos
de mormântul lui Aquila Fidus, inscripţionat Π Φ , la aproximativ 200-300m se află o piatră de
culoare maronie; pare a fi, mai degrabă, o lespede de mormânt roman! Alte
stânci ori pietre (ciudat!) nu mai sunt în jur; pretutindeni,doar izlazul
străjuit de falnici stejari!
Unul din capetele
acelei pietre maronii e dezvelit, ridicându-se cam 30-40 cm deasupra
pământului, pe direcţia N-E , şi este inscripţionat tot cu o literă grecească: χ ( fonetic
- hi).
Despre
această piatră însă nu ne putem pronunţa!
Revenind la
zidirea („întărirea ”) munţilor, făcută, ziceam, poate înainte de venirea lui
Fuscus în „pasul Câinenilor”, credem că acest lucru a fost o stratagemă
fantastică, pusă la cale de Decebal! „Întărind” munţii, Decebal n-a urmărit
altceva decât să-i,, direcţioneze” pe romani exect pe unde le întinsese cursa,
spre a le putea cădea în spate, după cum vom explica mai la vale!
Şi i-a reuşit
din plin! Altminteri, nu vom putea înţelege nicicum capturarea faimoasei Legio
V Alaudae!
Poate că
Împăratul Traian aflase multe despre toate acestea. De aceea ,suntem aproape
convinşi că el a urmat în mod intenţionat acelaşi traseu parcurs de Fuscus, din
cel puţin trei considerente:
a) Trebuia
să-l pedepsească aspru pe Decebal, pentru că umilise Roma, distrugând (definitiv,
cum credea V. Pârvan) strălucita Legio V Alaudae, şi pentru că Imperiul Roman
pierduse doi oameni de vază:
-
pe Oppius
Sabinus, Guvernatorul Moesiei, căruia Decebal îi tăiase capul şi-l adusese în
Dacia, dar îi sfărâmase şi întreaga-i oştire;
-
pe
generalul Cornelius Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene şi locţiitorul Împ.
Domiţian la conducerea militară a Imperiului Roman.
b) Onoarea militară îl obliga să afle osemintele
bravului erou, generalul Fuscus, şi să le îngroape cu deosebite onoruri,
fiindcă, într-adevăr, pierise ca un mare erou al romanilor;
c) Să se umple de glorie, cucerind cea mai bogată
ţară (în aur, grâne, miere, animale etc., etc.), transformând-o în provincie
romană, şi să trimită în robie o mulţime de daci (aprox. 50 000), cum nu se mai
întâmplase aşa ceva până atunci în Dacia.
Norocoasă soartă! Toate i-au ieşit
din plin!
Aşadar, avem
convingerea că însuşi Împăratul Traian, aflând, după 18 ani, osemintele lui
Cornelius Fuscus, pierit la Racoviţa, Jud. Vâlcea , a dat ordin ca generalul – erou să fie
reînhumat acolo unde căzuse, luptând pentru gloria Romei.
Observaţie:
Aici se cuvine să facem o precizare, şi anume că, datorită tocmai acestor „munţi
întăriţi cu ziduri” de Decebal, unde căzuseră atât generalul Cornelius Fuscus
cât şi mare parte din Legio V Alaudae, la 1200 de ani după acest dezastru, avea să cadă şi
cea mai mare parte a ungurilor, în acea bătălie de la Posada (1330), de unde cu
greu şi cu,, puţinei dintre ai săi” scăpase Carol Robert de Anjou.
Asemeni lui Fuscus, şi acesta
fusese „direcţionat” spre cursă, tot datorită excepţionalei strategii gândite
de regele Decebal în urmă cu atâta amar de ani. Aşadar, Decebal gândise şi
înfăptuise ceva pentru binele pe termen lung al poporului său. Împăratul Traian
ar fi putut să strice, dar nu a stricat acele ziduri ce întăresc şi astăzi munţii
de la Copăceni/ Racoviţa, încât putem spune că numai destinul, i-a unit pe cei
doi mari conducători de oşti şi de neamuri, care, iată, împreună au înfăptuit
binele Patriei comune!
Credem că nu
întâmplătoare e mâna (palma) incizată pe lespedea de pe mormântul
procuratorului Aquila Fidus, din Dealul Mlăcii , aşezată
în stânga a trei cărămizi incizate, stilizate, ştiut fiind faptul că, la
romani, mâna era simbolul tuturor succeselor fericite. Şi, înr-un fel,
Împăratul Traian avea motive de bucurie, de vreme ce, iată, îi supusese pe
„nedomoliţii geţi” (daco-geţi), cum zicea Ovidiu, şi-l îngropase pe generalul
Fuscus cu mari onoruri militare, spre a-i slăvi memoria!
5.
E curios,
totuşi, de ce Împăratul Traian n-a dat ordin legionarilor săi să dărâme
zidurile cu care Decebal „ întărise munţii”!
Observaţie: În anul 1975, mormântul gen. Cornelius Fuscus
a fost descoperit la Racoviţa de col. Cristian Vlădescu şi Prof. Onoriu Stoica,
care l-au dus la Muzeul Militar Central Bucureşti.
Sicriul fusese aşezat pe pavimentum, fiind inscripţionat,
simplu, pe o piatră: FUSCHUS.
Lângă osemintele lui
Fuscus s-au mai găsit monede (denari) de argint, un pumnal, mai multe cuie
(piroaie de aprox. 18 cm., folosite, probabil, la sicriul de lemn), cărămizi,
ceva ceramică…
Faptul că lângă gen.
Fuscus nu se aflau coiful, scutul, spada şi insemnele militare ale funcţiei
sale de locţiitor al Împ. Domiţian şi de comandant al cohortelor pretoriene, ne
spune clar că toate acestea au fost luate de Decebal; altminteri, l-ar fi însoţit,
cum era şi firesc!
Şi mai spune încă ceva, mai cu seamă singura armă găsită în sicriu: pumnalul , şi anume că, într-adevăr,
Fuscus şi toată Legio V Alaudae au căzut în ambuscadă/ în capcană ( sau în laţ,
cum se mai zice), şi-atunci, poate, Decebal, luându-i toate armele şi insemnele
puterii acestuia, să-i fi zis:
,,Adu-ţi aminte,
generale Fuscus! Ţi-am spus că va veni vremea, când voi cere doi oboli (doi
bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman! Iată, nu dau, acum, nici măcar doi
bani pe viaţa ta! Îţi las, aşadar, doar pumnalul!...”
Într-adevăr, cu pumnalul
acela, găsit în mormânt, credem că s-a sinucis Fuscus. Şi mai credem că acelaşi
lucru l-au făcut mulţi dintre legionarii săi! Majoritatea, însă, 18 ani mai
târziu aveau să fie eliberaţi de Împ. Traian.
Acei ,,prinşi de război” i
vor fi povestit Împ. Traian toate cele şi cum se întâmplaseră.
Aşadar, deducem că Împ.
Traian i-a făcut reînhumarea în sicriu de lemn ( punâdu-i în el pumnalul, ca să
se ştie căci cu acest pumnal se sinucisese), iar mormântul a fost zidit cu
cărămidă.
Tumulul de 5-6 m înălţime era situat la poalele munţilor, în dosul
Masivului Cozia,locul fiind cunoscut şi astăzi de către toţi locuitorii com .
Racoviţa.
6.
Chiar în
apropierea vărsării pârâului Băiaşu (cuvântul derivă de la „baie”, adică
„mină”) în Olt, se află cioplită, în stânca muntelui, o peşteră cu deschiderea de
peste 2m, orientată spre râul Olt, la care poţi să ajungi doar cu o scară de
4-5 m.
„Intrând (ne-au spus domnii Frâncu
si Vieru, din Racoviţa), cobori cam cât două camere – una peste alta - şi dai
de un tunel”, care, ziceau ei, ar duce la aproximativ 2km pe sub munte, ieşind
exact la „munţii întăriţi cu ziduri de piatră”
Nu cumva, într-adevăr, în mod
strategic făcuse Decebal acest tunel pe sub munţi (2km!!), ca să le poată cădea
în spate duşmanilor, după ce i-ar fi lăsat să înainteze?!
Nu oare în felul acesta
procedaseră dacii, de obţinuseră acea strălucită izbândă, în urma căreia
pieriseră atât generalul Fuscus cât şi o
parte importantă din Legio V Alaudae?!
Alminteri, cum putuse Decebal să
le ia romanilor toate armele, maşinile de război, steagurile, tot, ca şi cum
romanii ar fi stat cu mâinile-n sân?!
Poate că numai aşa ne putem
imagina cauzele şi efectele dezastrului.
7.
Ar fi
extrem de interesant dacă:
a) s-ar deschide mormântul
roman de la Copăceni, al Procuratorului Aquila Fidus( pe care erau inscripţionate
literele greceşti Π Φ), descoperit în primăvara acestui an (2013) în ,,Dealul
Mlăcii”;
Observaţie: În
afară de cele două litere greceşti (Π Φ), mâna şi trei cărămizi incizate, se
mai află (în plan vertical) 12 dreptunghiuri de aprox. 18 cm.
(simbolizând, 12 scuturi- respectiv
Legio XII Fulminata), iar în dreapta acestora, ceva mai sus, sunt incizate alte
trei ,, scuturi dreptunghiulare”, exact de aceeaşi mărime, simbolizând Cohorta
III Schytica!
În mod cert, mâna incizată, alăturată celor 3 cărămizi
( tot incizate) ar vrea să ne spună că, într-adevăr, Procuratorul Aquila Fidus
a reconstruit castrul de la Copăceni/ Pretorium (la a. 140 d. Hr.), care avea
dimensiunile mult mai mari ( 60 X60 m.), iar de aici deducem că efectivele
militare fuseseră suplimentate în ,, pasul Câinenilor” !
Aşadar, deşi trecuseră 36 de ani de la strălucita
victorie a Împ. Traian, ,,nedomoliţii daci” încă nu se domoliseră! Vae victis!!
b) dacă aici, la Copăceni/ Racoviţa s-ar face
cercetări arheologice, deoarece mai jos de acel mormânt roman ( la aprox.
300m.), se văd foarte bine, temeliile unui castru (40x30x0,40m.);
c) dacă s-ar întreprinde cercetări în vechea mină
de aur (poate s-ar descoperi şi aici tăbliţe cerate!);
d) dacă s-ar cerceta acel tunel lung de 2 km,
săpat pe sub munţi.
8.
,,După
Sarmizegetusa, „pasul Câinenilor”este cel mai interesant din
punct de vedere arheologic”, după cum spunea distinsul cercetător şi Prof.
Univ. Dr. Ioan Piso, de la Cluj-Napoca.
Aici s-au confruntat cele mai
performante strategii militare ale antichităţii daco-romane!
În concluzie am putea
spune că:
a) Într-adevăr, regele Decebal era un strălucit
strateg, care îşi pregătise cu multă dibăcie atacul împotriva celui mai mare Imperiu
cunoscut vreodată în istorie;
b) Împăratul Traian i-a fost lui Decebal un rival
pe măsură;
c) Decebal şi-a apărat capitala , Sarmizegetusa, nu stând de pază lângă
zidurile acesteia, ci la o depărtare de ea de cel puţin două săptămâni de mers,
înfruntând duşmanul ;
d) Lui Decebal, munţii i-au fost cei mai fideli
generali;
e) Traian (se ştie) era un om bun şi onest, un om
milos şi cu respect faţă de zei şi faţă de eroii Patriei sale.
Tocmai de aceea şi-a făcut datoria
de mare Împărat, îngropându-l pe strălucitul său compatriot, generalul Fuscus, ştiind,
astfel, că posteritatea/ istoria va consemna cu laudă acest lucru!
Şi, ca o ultimă concluzie, aş
putea spune că orice ţară civilizată, care-şi respectă şi îşi iubeşte, sincer,
istoria neamului ei, ar face aici, la Copăceni/ Pretorium un loc de pelerinaj,
aşa cum au făcut chinezii cu „armata de teracotă”!
La noi, ar fi oglinda vie a măreţiei
şi a gloriei Romei îngenuncheate de „nemuritorii daci” (cum zicea Herodot), căci generalul Fuscus
nu a fost un oştean oarecare, ci a fost locţiitorul lui Domiţian, Împăratul
celui mai mare şi celui mai de temut Imperiu al lumii antice.
M-aş bucura, dacă politicienii
români (nu doar doi vâlceni: domnii Cristian Buican şi Traian Dobrinescu) ar
mai tresări, din când în când, la ideea redescoperirii tulburătoarei noastre istorii naţionale!
Şi m-aş mai bucura, dacă ar citi
ce-a zis marele istoric Dio Cassius despre regele nostru,Decebal, pierit, cu
demnitate, pentru cea mai nobilă cauză a oricărui neam: Libertatea Patriei!
Iată ce spunea Dio Cassius
despre regele nostru, Decebal:
„ Era ager în planurile de
război, ca şi în împlinirea lor; ştia să-şi aleagă timpul
când să năvălească asupra duşmanului, tot aşa de potrivit ca şi momentul când
să bată în retragere; era dibaci în a întinde curse, viteaz la luptă, ştiind să
se folosească înţelept de biruinţă şi să iasă
bine dintr-o înfrângere.” (Cassius Dio, Istoria romană, LXVII 6,1; vezi
V. Pârvan, Getica, p.64)
Noi, însă, unde ne aflăm astăzi,
oare?!
Aşadar, ACTA, NON VERBA!
Surpate, George
Voica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu