Mărite
Doamne, Cuza Alexandru...
‒
d-lui Iosif Herlo din Heidelberg ‒
Măria
Ta, au înflorit cireşii
și
fraga dă în pârgă-ntâia oară;
miroase-n
Bucovina-a tămâioară
şi
râd în soare, fragezii măceşii...
Răzeşii-şi
mână pe ogor plăvanii;
răsună-n
codri glasure de cuci...
O,
suflete, pe unde-ai vrea s-apuci,
ca
roata vremii să n-o-nvârtă anii?!
E-nfiorare,
zumzet de albine;
oloaiele
cu faguri te îmbie;
Moldova
toată ți se-nchină ție,
căci dinspre Nistru primăvara vine...
De-atâtea
vremi, sub ceru-n lăcrimare,
te
aşteptăm şi plânge doina-n noi;
pe-aici
sunt doruri multe şi nevoi,
vifornițe
albastre, călătoare...
Ceahlăul
înspre slavă se ridică
spre
Prut lăsându-şi umbra-nrourată;
privirea
ta spre stele iarăși cată...
Îți
tremură sprânceana?! Îți e frică?!
Măria
Ta, se-aude glas de bucium
prin
Codrii cei adânci, de la Cozmin,
când
înspre Putna, albă ca un crin,
pornescu-ți
gânduri tainice, duium...
Înfiorată,
Dunărea bătrână
cu
mâna-ți face, Milcovul să-l treci,
Valahia
te poarte pe poteci
și
lămâițe ține-te-or de mână...
Se
leagănă mestecenii în vânt
şi
curcubee se-arcuiesc pe cer;
nouri
portocalii sub zare pier
şi
creşte grâul verde pe pământ.
Izvoare
limpezi, din adânc ar vrea
să
izbucnească-n ropot, viguros,
sub
galbeni corni, pe malul cel frumos,
pe
unde tot treceai, Măria Ta!
La
Heidelberg au înflorit castanii,
şi
dor i-e, Doamne, Țării-ntregi de tine,
căci
din Siberii crivățul tot vine
pe
cai de ger, în șauă stând ei, hanii!...
Dar
va renaşte Ţara-aceasta iară,
şi
iar zbura-vor fluturii prin maci,
căci
înspre noi, tu, Doamne, cale-ți faci,
precum regina-nopții-n prag de seară...
Pe
cerul nopţii-o răsări o stea
mai
albă ca ninsorile dintâi!
Bujor
de munte în Carpați rămâi!
Ne
luminează iar, Măria Ta,
că
doar cu tine învăța-vom slova;
în
straie albe fi-vom iar curați,
cât
vor rămâne pururea, ca frați,
Valahia,
Ardealul şi Moldova!..
George Voica
Poezie citită la Heidelberg (Germania),
la 03 iulie 2011, cu ocazia dezvelirii statuii
Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu