Titești ─ capitala dintâi a tuturor românilor

          Distinsul prof.univ.dr. Ioan Piso, directorul Muzeului de Arheologie al Transilvaniei, spunea, și pe bună dreptate, că ,,pasul Câineni” este al doilea (după Sarmizegetusa) ca importanță istorică națională, deoarece aici, în Țara Loviștei, este leagănul românismului, care se-ntinde, de o parte și de cealaltă a Oltului, de la Cozia Veche/Capitala regelui dac Rhessos (după cum reiese, clar, din ,,Tăblițele de plumb de la Sinaia”─ cartea cu același nume apărând în acest an, la Editura Rotipo, din Iași, sub semnătura subsemnatului ─ care sonsemnează și cele mai vechi toponime și hidronime din acest spațiu: ,,Cozen in doso Caciulat) / Cozia din spatele Căciulatei, precum și ,, Aulum” ─ vechiul nume al Alutusului, despre care Macarie ─ Patriarhul Antiohiei ─ spunea în 1653, vizitând aceste locuri, că zona Coziei, Mănăstirea Cozia, Muntele Cozia, Oltul sunt ,,Grădima Maicii Domnului”!

            Aici, în ,,pasul Câineni”, din Țara Loviștei, și-au găsit sfârșitul doi generali romani, poate cei mai străluciți pe care i-a avut vreodată Imperiul Roman: e vorba de gen. Cornelius Phuskus ─ mort în 87 d.Hr. (când generalul Diegis, fratele lui Decebal, i-a întins o cursă și comandantul Legio X Alaudae ─ a Ciocârliilor, fiindcă legionarii romani purtau, la coif, o pană de ciocârlie ─ a fost capturat cu întreaga sa legiune, cu mașinile de luptă, cu steagurile și cu însemele romane, pe care, în anul 101 d.Hr., împ. Traian avea să le găsească în spatele ,,munților zidiți de Decebal” ─ cum am aflat de la Strabon și de la Dio Cassius ─ astfel gen. Cornelius Fuskus fiind obligat, moral, să se sinucidă cu propriu-i pumnal, găsit lângă lespedea de granit, inscripționată ,,PHUSKUS”, în 1973, de arh. Cornel Vulpe și de col. de armată Vlădescu), dar și gen. cel mai bun al împ. Traian, și anume Longinus, care, la începutul primului război daco-roman, avea să cadă și el în cursa aceluiași strălucit gen. Diegis, fratele lui Decebal.

            Dar Țara Loviștei ─ care, de fapt, era adevărata ,,Poartă de Fier a Transilvaniei” ─ fusese cunoscută cu mai bine de 600 de ani mai înainte de moartea celor doi generali romani, iar lucrul acesta aveam să-l aflăm nu doar de la cei doi vestiți istorici și geografi amintiți mai sus, ci și din Tăblițele de plumb de la Sinaia, care ne vorbesc despre trei preoți din Argedava, porniți spre Sarmizegetusa, urmând a face un popas, pe Olt, în Țara Loviștei, la o peșteră a ,,doi zei”.  Evident că referirea era la Peștera lui Zamolxe, din actuala comună Racovița, județul Vâlcea, peșteră pe care Zamolxe pusese de i-o săpase în ,,carnea muntelui”.

            Aflăm, de la Strabon, că peștera (de fapt, era o locuință formată din două camere, de formă ovală, acestea fiind despărțite de un culoar, tot oval; informația figurează și-n ,,Dacia preistorică” a lui N. Densușianu, dar și-n ,,Getica” lui Vasile Pârvan) fusese săpată din porunca lui Zamolxe, care, la bătrânețe, se retrăsese aici, unde, 400 de ani mai târziu, avea să se retragă și Marele Preot Deceneu, viceregele Daciei, domnind alături de Burebista, iar mormântul lui DEceneu e situat la doar 10-12 m. distanță de Peștera lui Zamolxe, fiind săpată pe același perete stâncos, tot rotundă/mai mult ovală, și la aceeași atitudine, cu orientare nordică spre Olt.

Aici, spun Tăblițele de la Sinaia, aveau să se oprească cei trei preoți din Argedava, spre ,,a-i cinsti” pe cei ,,doi zei”: Zamolxe și Deceneu.

                 Cititi mai departe