Flamurile Ţării Româneşti

Moto: ,,Şi gonind biruitoare, tot veneau a ţării steaguri.”

                                                                                    (Mihai Eminescu ─ Scrisoarea III)

Dacă ia românească freamătă ca floarea de lămâiţă, pe trup de fecioară, curat, de mai bine de 4000 de ani, la fel au fluturat şi flamurile Ţării acesteia, cât vremile-au curs printre viforniţe-albastre, pe câmpii de luptă, umplându-se văile de sângele tânăr, aburind ca brazdele crude sub plug, primăvara, când în floare măceşul şi codrii răsună de glasuri de cuci!

Căci pe valea aceasta, a cucului, i-a fost dat, parcă, neamului meu să apuce, cu toţi feciorii-i în straie de in, rămânând în urmă-le mumele, să-nnoade mari lacrimi în broboadă cernită, singure jeluindu-se cerului, ţintirimelor...

            Nu cred să fi fost, în lume, mai greu încercat un alt neam decât acesta, al nostru!

Spune-vor, oare, vreodată, pietrele reci, la Sarmizegetusa şi-n ,,pasul Câineni”, ce greu blestem a venit de demult, din adâncuri, peste păduri şi poieni, de-n tânguire, şi-acum, de seve şi ierburi, de-aici, din Carpaţi, până la Marea cea Mare, ne-apasă cu doruri, cu amare suspine; cu Crist răstignit pe pădureţ mărăcine?!

            Nimeni n-a trecut pe la noi, vreodată, să ne mângâie inima; să ne umple căuşul palmei cu boabe de grâu!

Să ne ungă trupul însângerat cu miere de-albine, ori cu untdelemn adus din Grădinile Ghetsimani!...

            Ce-i pasă străinului că ai doliu la poartă?! Că broboanele-ţi grele, de sudoare, umplu şanţurile, scăldându-se ciorile-n ele?!

            Năpăstuit şi nefericit, popor al meu, înalţă fruntea ta înspre stele!

Ia roua lor în palmele tale şi scaldă-ţi faţa! Priveşte, apoi, în zare, aurora, zâmbindu-ţi deasupră de Munţii Carpaţi, până la Marea-n vâltoare, că tânguirii nu ridicatu-i-au templu nici Viteazul Mihai, dar nici Ştefan cel Mare!

            Ei, flamuri în vânt, fluturânde, la Termopilele noastre, româneşti, au purtat, ca noi aminte întruna ne-aducem de neamul acesta, mereu răzvrătit, nesupus!

De braţu-ncordat, de şuierătoarea săgeată! De Patria-aceasta, însângerată!...

            Nu poţi să vieţuieşti sub Soare, asemeni gângăniilor risipindu-se-n ierbi, înfometate, ciudate!...

Mai multe informaţii <<<aici>>>