|
De fapt, aşa se întâmplă cam întotdeauna atunci când
documentele/izvoarele istorice sunt sărace, ori lipsesc, în cazul nostru, al
românilor, lucru ce ne îndeamnă să apelăm la cronicile străinilor, care nu sunt
întrutotul plauzibile; de mute ori lăsându-ne să înţelegem cu totul altceva,
după cum vom vedea pe parcursul lucrării de faţă. Pierre Bellet
Credem,
totuşi, că e bine să facem ochiul roată peste evenimentele ce au urmat mai ales
după anul 271 d. Hr., atunci când Împ. roman Aurelian (de origine geto-dacă) a
părăsit Dacia, retrăgându-se în Peninsula Balcanică odată cu armata, administraţia
şi, evident, cu mare parte din nobilimea dacilor.
Vremurile
sfârşitului de secol III erau de-a dreptul infernale, deoarece începuseră
marile migraţii asiatice, turanice, a căror ţintă era, evident, Imperiul Roman,
respectiv Roma, bogăţiile imense ale acestei metropole a lumii atrăgându-i pe
huni şi pe avari, pe pecenegi şi maghiari, pe cumani şi pe uzi, mai apoi.
Dar, în mod ciudat, toate aceste popoare turanice,
setoase de aur şi de sânge, de robi şi jafuri, de fărădelegi, nu vizau Muntenia
şi Oltenia de azi, de parcă acestea nici n-ar fi existat.
Aceasta, poate, aşa ar putea-o interpreta oricine, dacă
graba în a face constatări de rutină nu ne-ar duce la concluzii eronate.
De aceea ar fi bine să avem în vedere, în primul şi în
primul rând, tocmai acest aspect: de ce hoardele asiatice ,,evitau'' spaţiul
subcarpatico-dunărean şi se ,,orientau'' cu
precădere, spre interiorul arcului carpatic, dar mai ales spre Panonia?!
Chiar nimic nu era
,,atractiv'' din ceea ce însemna vechiul teritoriu al geţilor
subcarpatici, pontici şi dunăreni?!
Erau ei chiar atât de săraci, ori era, cumva, ,,vidul lui Roesler'', de vreme ce Câmpia Panonică îi atrăgea ca un
magnet?!
Aici ar trebui să facem un
scurt istoric al acelor popoare migratoare (în special hunii, gepizii, avarii
şi maghiarii), spre a înţelege mai bine (şi pentru totdeauna!) că Oltenia şi
Muntenia n-au fost doar aşa, cu numele, pe harta lumii; că, din contră, chiar
dacă la 271 d. Hr., Împăratul roman Aurelian părăsise Dacia, aceasta nu
rămăsese pustie!
Mai multe informaţii <<<aici>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu