Herodot, despre noi şi despre fraţii noştri

                                              Moto: Nu este legatură mai sfântă decât accea a fraternităţii.

                                                                                     (N.V. Gogol-Taras Bulba, IX)

 Ca, dintru început, suntem cu toţii fraţi (inclusiv cu Dumnezeu !), nu mai încape-ndoială, dar că peste vremi, fraţii ajung să se urască şi să se sfăşie între ei, iarăşi adevărat este, de parcă vânturi amare ar frământa inimile noastre, milenii de-a rândul, încât, uneori, ne e atâta de greu (pentru unii, umilitor chiar!) să ne mai recunoaştem rădăcinile!...

 De n-ar fi istoria aceasta, în care să se consemneze viforniţe-albastre de năpraznici lumini şi de umbră asemeni, mai că ne-am crede în genune pierduţi!

Căci vremi, noiane de vremuri au curs (şi-or curge-nainte, de-a rândul), fară  măcar să ne pese că, odată, în miez de ierni risipite-n neant de amintiri de legendă, cândva, oameni ca noi au luat ţărâna lumii-n picioare, învolburându-se odată cu ea, fără să-şi pună,-n amurg, măcar o-ntrebare, doar o singură, una: ,,Asemeni ţie, ţărână, voi fi?!

O, de-i aşa, cât de dragă  îmi eşti! Bucura-se-vor tălpile mele în veac!...Alături de voi, fraţii mei, eu de-a pururi voi fi sub ceruri albastre!...”

Noi suntem, însă, trecători, grăbind pe pământ; visând ,,pământ, şi apă, şi vin”, asemeni lui Sesostris si Kecrops, de la Misir, ori asemeni lui Cirus cel Mare şi urmaşilor săi: Istaspe, Darius, Xerxes, fraţii noştri, rădăcinile noastre de ani 4000, de când vântul vrajbei s-a abătut peste noi, peste ei, tulburându-ne-adânc, încât ,,părintele Istoriei”, Herodot, surprins pare-a fi, atunci când vede cum sângele,-ntruna, fierbinte, tresaltă în neamuri, mai vârtos în neamul person şi pelasg, din care şi noi cu sfială ne tragem!...

Pentru mai multe informaţii faceţi click <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Dionys-Vakhie sau Vranchii (Dionys-Vlahul?!), Biserica Vlaherne din Constantinopole şi Împ.Leon I Vlahul

Uneori, sunt lucruri care, la început, par a nu avea nimic comun unele cu altele, însă vremile cură după anumite legi, pe care mintea noastră, de oameni trecători, cu greu le cuprinde.

Înţelegându-le, totuşi, ce revărsare de mireasmă, de parcă oloaie domneşti, de demult, ar curge blând în verzile ierbi, primăvara, când cerul e-nalt, şăgalnic, sfios...

Aşa şi istoria-aceasta, a neamului meu, cu rădăcinile sale, pierzându-se-n legende de viforniţi albastre, de legănare de săbii străfulgerânde-n amurg de glicină, departe, în urmă, cu milenii vibrând, şopotind pe sub umbroase doruri, şi freamăt, şi-alean, şi bocet de mamă, îndurerată plângând pierderea ,,drag fiului ei”, în ţară străină...

Că nu e alta mai dulce ,,voroavă” decât să asculţi cum de sub margini de zări de milenii fierbinţi, agurinde, cântarea străbunilor tăi, pe ţărmuri de lumi, de viaţă!...

Pornind de aici, de la ceea ce simt (şi-ntodeauna-am simţit!) pentru neamul acesta de-a pururi în tresărire de larmă, de bucium, de şuier năprăznic şi chiot de luptă, şi-apropiindu-mă, iată, de sfârşit de lucrare, îndrăznesc  a zice că nimic nu-i mai sfântă decât amintirea strămoşilor, a părinţilor noştri, risipiţi ca floarea de măr, ca floarea de câmp, în primăveri şi-n veri de dulce-amar de destin blestemat, ce-avură aici, din Dunăre-n Carpaţi şi la Marea cea Mare, şi mult, cu mult mai departe-nspre sud, dincolo de Istrul cu-nvolburatele-i ape, adânci ca şi inima mea, în care glasuri mai aud şi acum!

Pentru mai multe informaţii faceţi click <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Deucalion şi Caloianul

                                                                    

Moto: Să iubim şi prietenia şi adevărul; totuşi, este o datorie sfântă să preţuim mai mult adevărul.

                                                                                                    (Aristotel – Etica nicomahică, I, IV, 1096,)

   Evident că nimic, dar absolut nimic nu e întâmplător în curgerea firească a lucrurilor de-a lungul vremilor, în frământările şi zbuciumul sufletului uman şi, implicit, în rosturile istoriei ce ni s-au impus de Bunul Dumnezeu,încă dintru-nceputul Creaţiei.

Atunci, însă, când, norocul îţi surâde, ori, mai precis, intri în graţiile muzelor şi ale ,, dirijorilor celeşti”, în faţa cărora tu eşti ,, o nimică ”, poţi spune că, într-adevăr, la mijloc e bunăvoinţa lor.

Altminteri, cum ai putea concepe că atâta noian de timp ar curge fără ,, ştirea ” cuiva; fără a lăsa urme în amintirea noastră genetic-ancestrală, aşa cum ar fi , de exemplu, potopul biblic, marile convulsii vulcanice, care făceau ,, să se bată cap în cap vârfurile munţilor ”, aceştia rupându-se, crăpând, aşa cum bine zicea Homer, referindu-se la Insula Carpathos, din Marea Egee, căreia ( pe bună dreptate ) i-a zis Ins. Crapathos, având, desigur, în minte acea memorie genetică de care vorbeam : amintirea unor vremi prehomerice, în care Carpaţii noştri s-au crăpat, cu adevărat, lăsând ca apele uriaşului lac meotic să se reverse în Dunăre, formând marile râuri : Oltul, Jiul şi Mureşul?!

Pentru maai multe informatii faceţi click <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Zamolxes, reformatorul

Locul nașterii tale nu ți-l alegi; nici clipa ori locul morții; la fel, destinul ce ți-l urmezi în ,,repedea trecătoare suflare de viață ce ni s-a dat”

        Cine-și închipuie că Zamolxes era un agatârș de rând, venit în Dacia, în sec. VI î. Hr., și stabilit pe cursul de mijloc al Mureșului ( cum spune, limpede, Vasile Pârvan în ,, Getica” sa ), se înșeală amarnic!

        Ce fel de om poate fi acela care, acum mai bine de două milenii și jumătate, pornea la studii spre Grecia și, mai ales, spre Egipt?!

Lucrul acesta ar fi fost la îndemâna oricui?! Eu cred că nu!

        Cu siguranță că Zamolxes era un tânăr cu o educație aleasă, aparținând familiei regale a Daciei, ori castei sacerdotale?

        În ce mă privește, înclin să cred că cea de-a doua supoziție pare mult mai plauzibilă, ținând cont că el a împletit instrucția laică ( în insula Samos, cu astronomul și fizicianul Pherekydes; în insula Creta, asemenea lui Licurg, unde a studiat legislația, Constituția) cu, îndeosebi, cea teologică.

        Ambele componente educaționale vizau, așadar, nu doar astronomia, medicina, astrologia, fizica, cosmogonia, arhitectura, lingvistica, cât, mai ales, se punea accent pe inițierea în tainele teologiei, astrologiei, ce vizau cultul solar, sensul vieții și al morții ( preceptele morale ).

Pentru mai multe informaţii daţi clik <<<aici>>>

De acelaşi autor

Ahile si triburile elene

                                                  Moto: ,,Cele mai mari duşmănii sunt între rudele apropiate”

                                                                                         (Tacit, Istorii, IV, 70)

Niciun popor nu e pur, ci e un amestec de naţii, de rase, de orgolii şi de lupte continue; de frământări de gânduri, porniri; de instincte primare şi poftă de mărire şi slavă, care, asemeni unui şuvoi năvalnic, de munte, adună-n undele-i repezi toate cele enumerate mai sus, uniformizându-se, cel mai adesea, şi curgând, apoi, în aceeaşi matcă etnografică, ce dă specificul naţional.

            Despre noi, despre strămoşii noştri traco-geto-daci, cu influenţe, evident, pelasge, însuşi marele istoric grec Cassius Dio spunea că eram dezbinaţi încă de acum 2000 de ani; că eram învrăjbiţi, chit că eram ,,cei mai numeroşi (tracii) după indieni”, iar dintre toţi aceştia, ,,dacii erau cei mai vitejişi cei mai drepţi” (Herodot, Istorii).

Şi câtă dreptate aveau! Lucrul acesta îl vom vedea şi pe parcursul lucrării de faţă, al cărei scop principal este, însă, acela de a încerca să demonstrăm că ,,triburile elene” (întemeietoare ale Eladei antice) proveneau din traco-iranienii ce ocupau nu doar interiorul arcului carpatic, ci întreaga regiune situate între Carpaţi-Nistru (chiar până la Bug) – Dunăre (atât la N. cât şi la S. de aceasta) – Marea Neagră (Schytia Minor, până dincolo de Varna de azi), încât nu întâmplător locuitorii ţărmurilor vestice ale Pontului Euxin ar putea fi numiţi, pe drept cuvânt, ,,eolieni”, şivom vedea de ce.

                                            Pentru mai multe informaţii, cititi  <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Zamolxes şi Pitagora

Zamolxes şi Pitagora

                                                    Moto: Virtutea când se altoieşte şi creşte curată, împreună cu firea noastră, e   singurul bun care ne însoţeşte până la bătrâneţe.

(Isocrate – Sfaturi către Demonicos)

            Locul naşterii tale nu ţi-l alegi! La fel nici clipa şi locul morţii! La fel destinul ce ţi-l urmezi în repedea trecătoare suflare de viaţă ce ni s-a dat!...

            Uneori, sunt lucruri, în viaţă, care te marchează adânc; altele îţi pun mari semne de întrebare, obligându-te să cobori în străfundurile sufletului tău, ori, mai adesea, în străfundurile istoriei neamului tău.

Aici, însă, apare (în mod ciudat!) întâmplarea, care – trebuie să recunosc – are un rol foarte important, marcându-te pe tot parcursul anilor tăi, cu atât mai mult, cu cât e vorba , să zicem, de neamul din care tu faci parte şi despre care ai vrea să afli cât mai multe cu putinţă.

Şi e firesc să fie aşa!

Ce copil, aruncat de soartă pe meleaguri străine, departe de casă, departe de cei dragi (pe care-i ştie că există), n-ar vrea să-i regăsească, într-o bună zi, şi să se bucure împreună, aşa, ca între fraţi şi rude de sânge, de lacrimi , de doruri?!

            Întocmai aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu, când, citindu-l pe Strabon (ce, după stră-străbunica sa după mamă, e tot din neamul nostru, al aromânilor!), am fost plăcut surprins să găsesc o informaţie ( ce se suprapunea cu a lui Plutarh) referitoare la filosoful, fizicianul şi astronomul Pherekydes, la Pitagora şi la ,,sclavul” acestuia, Zamolxes, nimeni altul decât cel mai înţelept dintre toţi bărbaţii Geto- Daciei antice, din care, cu mândrie, iată, recunosc că ne tragem.

            Acel cuvânt, ,,sclavul” lui Pitagora, spus despre Zamolxes, m-a intrigat, fireşte!

Pur şi simplu m-am simţit umilit, jignit; nu eu, neapărat, dar aici era vorba de  strămoşii mei, iar pentru lucrul acesta nu puteam rămâne nepăsător, cu atât mai mult, cu cât ştiam (şi mai ales simţeam din acel fragment al lui Strabon) că în greci nu trebuia să ai încredere! În plus, acel cuvânt, ,,sclavul”, mi se părea a fi semnul unei invidii fără de margini, dar şi al unui adevăr pe care ei, grecii, voiau să-l ascundă: şi anume, că Pitagora a fost cu mult mai prejos decât Zamolxes, iar de lucrul acesta sunt sigur că vă veţi convinge pe parcursul lucrării de faţă.

Pentru mai multe detalii citiţi <<<aici>>>

De acelaşi autor:

Zamolxes şi Muntele Kogaionon(Cozia)

Zamolxes şi Muntele Kogaionon(Cozia)

           Moto: Nu se afla alt om de bine decât cel înţelept

                 ( Cicero- Despre prietenie, IV, 18 )

      Toate religiile lumii curg dinspre India. Acolo a fost( şi va rămâne de-a pururi ) leagănul civilizaţiei, al spiritului uman şi al credinţei în nemurirea sufletului şi-n învierea morţilor, încât nu mi se pare nimic nefiresc să susţin că pelasgii provin din acelaşi spaţiu indo-iraniano-sumerian, care s-au revărsat spre Europa si nordul Africii  pe doua căi : o cale fiind prin Mesopotamia- Asia Mică – Egipt ; cealaltă cale, prin zona nordica a Marii Caspice – sudul Rusiei actuale – Marea Neagra - ,, Muntii Ripaei ” – Carpaţii adică , aşa cum îi numeau atât Nicolae Densuşianu , în ,, Dacia preistorica ” , dar şi Vasile Pârvan , în ,, Getica” .

        Pentru început , să ne oprim la cea de-a doua cale ( via nordică ) avându-i în vedere pe cimerieni , pe agatârşi şi pe geţi, iar când zic ,, geţi” (ci nu daci ), am în vedere afirmaţiile lui Strabon în special despre ,, getul ” Zamolxes , dar şi pe Herodot, pe Poseidon si pe alţi mari istorici şi filosofi ai lumii antice greceşti, căci la aceştia trebuie să ne raportăm îndeosebi, spre a pune în evidenţă faptul că Zamolxis, ,,getul” , a trăit şi şi-a sfârşit existenţa terestră aici, în Carpaţi, în Masivul Cozia, ,, Muntele Sfânt ” al geto-dacilor, denumit de greci Kogaionon.

          Pentru aceasta, însă, trebuie să avem în vedere o chestiune extrem de importantă, si anume scrierea hieroglifică , pe care, la nivel planetar n-o găsim decât în câteva locuri : în India ( la dravidienii indo-iranieni, de unde, ziceam, curg toate religiile lumii !) ,in Creta, in Egipt şi în Carpaţi. Atât !

                                         Pentru mai multe detalii, apasati   <<<aici>>>

De acelaşi autor: