„Apocalipsa lui Ioan” și ciclul cosmic mayaș

 

                                               Templul lui Kukulcan din Chichén Itzá

Încă din 1971 (de când am citit Biblia și o citesc pentru a patra oară), mi s-au părut extrem de ciudate două așa-zese „fenomene” de natură divină: unul este „fenomenul Iosua”, iar al doilea „Apocalipsa lui Ioan”, care, recunosc, este cel mai metaforic și simbolistic text ce l-a creat vreodată cineva!

Iată „fenomenul Iosua”:

„Atunci Iosua (urmașul lui Moise; cel ce, după moartea lui Moise, în Câmpia Moabului – mormântul lui Moise nu s-a găsit nici până azi – a trecut Iordanul în fruntea evreilor, și a cucerit Țara Canaanului, n.n.) a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriți în mâinile copiilor lui Israel, și a zis în fața lui Israel:

„Orește-te, soare, asupra Gabaonului,

Și tu, Lună, asupra văii Aialonului!”

Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul; până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui.

Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.

N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Dumnezeu să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.

Și Iosua și tot Israelul împreună cu el, s-a întors în tabără la Ghigal”

(Biblia – Iosua, Soarele și Luna se opresc, Cap. 10, al. 12, 13 și 14)

 

Fenomenul biblic e de-a dreptul șocant! În primul rând, pentru că în nicio altă carte a lumii nu ni se vorbește despre soarele care a stat „aproape o zi întreagă în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună”! Apoi, ni se vorbește (tot pentru prima dată) de Cartea Dreptului, care, după părerea mea, se referă, evident, la „Legile divine”, după care se conduce întreg Universul, altele, poate, decât legile fizicii actuale, studiate de noi, la școală!

M-am întrebat ce poate fi acea „Carte a Dreptului” și am înclinat să cred că ea era, totuși, cunoscută de mayașii precolumbieni, încă înainte de a se „desface” uscatul în continentele de azi; că ei, mayașii, avuseseră contact cu „omul din Tula” (Mexic), care „singur își dăduse foc cu mâna lui”, ridicându-se, în curcubee de lumini, la cer, și având fața scăldată de lacrimi, semn sigur că-i părea rău, nespus de rău, că trebuia să se despartă de ei, de mayașii pământeni, și să se-ntoarcă în „țara de la marginea cerurilor”, cum scrie și-n „Apocalipsa lui Ioan”, când se referă la cei ce vor veni dintr-o altă civilizație astrală.

Acel „Șarpe cu pene”/ Quetzalcoatl nu putea să fie decât o navă cosmică:

Citiți mai departe