Dumnezeu a fost ţăran

            Ciudată mai e soarta omului pe pământ! Să te naşti din ţărână; să ajungi, mai apoi, figurină de lut într-un mormânt, ori obiect de cult, sau de gospodărie, vorbind lumii, peste milenii, despre cine ai fost tu sub Soare; ce visări şi ce doruri te-au cuprins, legănându-te prin vâltoare de vremi, înseamnă că, într-adevăr, Însuşi Dumnezeu a făcut (şi-a lucrat, mai târziu) acest pământ, în care a pus izvoare, şi seve de arbori, şi plante, mulţime, ca tu, omule, aminte întruna de El să-ţi aduci: la ceas de seară,-n amurg, când ,,buciumul sună la stână”; când ,,apele curg clar în fântână”; când sclipesc lucefei prin cetini de bad, iar Omar Khayyam bea vin roş din ulcior de pământ, mângâindu-l, că fost-a el, cândva, trup de fecioară!...

            Căci, iată, fecioria lutului poate oricând vorbire să facă, acestei lumi trecătoare ca umbra, despre cele ce-au fost, cu milenii în urmă, atât de departe de noi şi, totuşi, chiar în inima noastră! 

            Să fii ţăran danubian, nord-dunărean, şi lutul între palmele tale răcoare şi bucurie să-ţi dea; să fii ceramică şi frăgezimi din floare roşie, de mac sfielnic, în lanul de grâu, vorbind lumii întregi, că aici, între Carpaţi, Dunăre şi Mare, până departe-nspre Nistru şi Bug, neamul tău traco-get a-nvăţat să doinească, revărsându-şi cântarea-i din frunză de fag până dincolo de marele fluviu, înspre Rodope, Attica, Micene, Creta minoică, sau chiar înspre Troia lui Priam, nu e  la îndemâna oricui!

Pentru a crea civilizaţia lutului ars, a ceramicii cu ecouri de legănare de codri,-n Carpaţi, ori de dunărenele holde, mănurile streaşină punându-şi la subţire sprânceană şi privind până-n adâncuri de vremi, înspre depărtate Indii, Mesopotame sumeriene, şi spre Persii de jad, e nevoie ca şoaptele vremilor acelor tainice spaţii să curgă mereu în inima ta, mlădiind-o! Iar din inima ta să se reverse acea ,,civilizaţie ţărănească”, invadând şi-nrâurind cultura miceniană; la rându-i, aceasta, cutura întregii Europe!

            Şi totul pornindu-se de aici, din spaţiul nord-dunărean, cu cel mai fertil pământ al Planetei, încât înclinăm să-i dăm dreptate lui Hippolyte Taine, după concepţia căruia, o operă de artă (respectiv o civilizaţie ţărănească, la noi), spre a se înfăptui, are nevoie de trei factori determinanţi: ,,rassa”, ,,mediul” şi  ,,momentul” (vezi  ,,Filosofia artei”sale!).

            Cu caracterul rasei tale te naşti dintru început şi el nu ţi se poate schimba decât odată cu noul habitat şi cu  ,,momentul” în care inima ta învaţă mai măiastru să cânte, să se-nfioare de noua-i  ,,vatră”, de mana şi vednicia pământului ce ţie-ţi oferă toate sevele sale! 

Mai multe informaţii <<aici>>