Împ. Traian
Cine crede că, astăzi,
serviciile secrete sunt cu mult mai performante decât în urmă cu 2000 de ani,
se înşeală amarnic!
Inteligenţa umană nu e rodul evolutiv al civilizaţiei
ultimelor secole, nici măcar al erei informaţionale, computerelor extrem de
sofisticate!
Inteligenţa umană e de la începutul lumii, de când
ne-a creat Dumnezeu, înzestrându-ne cu har, cu sensibilitate, frumuseţe, dar şi
cu ură, invidie, prefăcătorie ş.m.a.
Totuşi,
dincolo de toate acestea, se pare că ,,religia
sângelui neamului tău” pune în evidenţă latura cea mai virilă a inteligenţei
unui adevărat bărbat: conştiinţa apartenenţei tale la neamul din care faci
parte şi faţă de care ai cele mai mari şi mai nobile îndatoriri!
Dacă până acum se ştia că traco-getul Acornion,
din Dianysopolis (Balcicul de azi, din Bulgaria), fusese cel mai de seamă
reprezentat al serviciilor de inteligenţă ale acestui neam (pentru ale cărui
merite fusese ,,imortalizat” pe o
placă de marmură, spre veşnica şi binemeritata amintire a serviciilor făcute
pentru patria sa ─ Dacia), de data aceasta, iată, că lui Acornion i se alătură,
poate, cel mai strălucit reprezentant al acestei nobile arte, făcută în
favoarea neamului său!
E vorba de un celebru ,,personaj superinteligent”, pe nume Callindromus, însemnând, se
pare, în traco-getă, Frumoasă Cale, despre care istoricii antici greci au
vorbit cu o oarecare reţinere şi mirare, în acelaşi timp, dar din care ,,respiră” foarte bine admiraţia lor faţă
de acest locuitor al Moesiei Inferioare (zona Adamclisi, din Dobrogea de azi)
acolo unde Roma îşi avea una dintre cele mai puternice şi mai numeroase
garnizoane, numărând aproximativ 6000 de legionari!
Evident
că scopul acelei legiuni era să stopeze invaziile migratoare de la nordul
Dunării, şi aici avem în vedere nu doar pe geto-dacii care, iarna (fapt
consemnat de însuşi Ovidiu, în ,,Iarna la
geţi”) ,treceau pe podul de gheaţă al Dunării şi atacau Imperiul Roman,
devastând Tracia până înspre Macedonia şi Thessalia, dar îi avem în vedere şi
pe carpi, pe costoboci, pe roxolani şi chiar pe bastarni, cu toate că numărul
acestora scăzuse mult, după victoria lui Rolles asupra lor, victorie care s-a
soldat cu acordarea titlului de ,,prieten
şi aliat al poporului roman”, distincţie venită din partea lui Crassus
pentru Rolles.
Să nu
uităm, însă, că toate aceste neamuri (nemaivorbind de carpi, care erau
geto-daci) erau, în vremea lui Decebal, sub mâna sa, încât nu e de mirare de ce
acel Callidromus ajunsese la curtea regelui dac, la Sarmizegetusa!
Până atunci, însă, acest personaj misterios, al
serviciilor secrete ale lumii antice de la începutul sec. al II-lea d.Hr.,
fusese sclavul unui general roman, Laberius Maximus, de origine macedoneană,
nimeni altul decât cel care, în anul 106 d.Hr., avea să-l ucidă pe Decebal, la
Ranisstorun (Răşinari), să-i taie capul şi mâna dreaptă şi să i le ducă Împ.
Traian, care le-a trimis, apoi, pe o tipsie de argint, Senatului Roman, care
le-a batjocorit, scuipându-le şi aruncându-le, după aceea, la Gemonii, în
fluviul Tibru!
Mai multe informaţii <<<aici>>>