Moto: Înțeleptul, oricât ar fi de iscusit, să nu se încreadă în dușman.
(Panciatantra ; I, 115 )
Când un popor e așezat la
răscruce de vânturi, toate vânturile-l bat, zgâlțâindu-l cu putere, doar-doar
l-o doborî la pământ și-or șuiera peste el, mai departe, în lume, ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat.
Așa au stat lucrurile și
cu acest neam, al nostru, de oameni parcă în veci blestemați de soartă să țină
( cum spunea Ovidiu despre ,,barbarii geți” din Schytia Minor / Dobrogea ) o
mână pe coarnele plugului, iar pe cealaltă,pe sabie.
E drept că nu dintotdeauna
așa a tot fost, dar prea multe lacrimi au curs pe obraze de mamă și prea mulți
prunci și-au strigat tații, ce adormiseră în roua ierburilor și-a florilor,
doar ca acest neam să rămână aicea în veci.
De altminteri, oricărui
popor i s-a întâmplat, adesea, aceasta, chiar dacă, o vreme, stăpâni ei au fost
până-nspre margini de lume.
Apoi, apele s-au mai limpezit; vânturile s-au mai domolit; dorurile și
jeluirile s-au mai alinat, ca, așa, dintr-o dată, tulburările să reînceapă cu
și mai multă tărie, vânzolind totul în calea lor, câci sângele omenesc e ca
tunete-n cer, din care, mai apoi, se năpustesc puhoaiele, acoperind totul, fără
milă, fără zăgaz.
Și asta, ziceam,mai ales când soarta ți-a dat să fii în calea puhoaielor,
în crucea vânturilor lumii acesteia.
Tot așa și poporul român,
din adâncuri de vremi venind, tot venind, asudat și mirat, în același timp, că
totul trebuie să aibă un rost!
Neînțelegându-l, însă, cu atât mai anevoioasă-i era cărarea ce-o avea de
urcat.
Mai multe informaţii <<<aici>>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu