POEM DESPRE RÂMNIC

 

POEM DESPRE RÂMNIC

̶   Imnul Râmnicului  ̶ 

 

Oraș al Domniei mele,

după cum pohti norodul,

te-am zidit, pe Olt, sub stele,

Io, Mircea-voevodul!

 

Chiar și-acum, centurionii,

ce-i împinse,-a Romei, slava,

mai visează la cosonii

geților din Buridava!

 

Nu au vrut ne bagen-n seamă;

doar sprânceana să-și încrunte,

când pe scuturi de aramă,

le-așezam bujori de munte...

 

Până azi, în strai de fragă,

cum leandrii-n mănăstire,

pentru noi Iisus se roagă

sub mesteacăn alb, subțire...

 

Cetățuia-n vânt își sună

clopotele în Carpați,

că-n altar pieri-n furtună

Radu de la Afumați!

 

Basarabul cel Mateiu,

blândă Doamnă-Sa, Elină,

văd în lăcrămări cum teiu’

dă în floare și suspină...

 

Din Cazanii curge miere,

graiuri dulci, episcopale,

ce se duc pe sub hangere

de din Râmnic mai la vale,

 

căci Antimul din Iviru

stă în umbră de Corane,

fluturându-și patrafiru’

spre Bosforul cu turbane...

 

Oraș al Domniei mele,

iată,-au înflorit castanii!

Alte ape-s în cișmele,

unde încă dorm romanii...

 

Tu te-nalță-n ceruri line,

cu istoria-ți fierbinte

și să știi că sunt cu tine,

Io, Mircea,-al tău părinte!

 

 

Surpate,                                      George Voica

10 ian. 2013