Stejarii de la Dodona (din Epir-Macedonia) şi stejarii de la Dintr-un Lemn

Mănăstirea dintr-un Lemn

  −    se dedică D-lui dr. C-tin Ioniţescu,

 mare iubitor al istoriei noastre naţionale  −

            Nu credem că întâmplătoare erau, în vechime, coroniţele din frunze de dafin, de iederă ori de stejar, ci ele, în mod cert, aveau o semnificaţie aparte, de natură divină, încât poeţii (şi pe bună dreptate) au văzut în fructul stejarului – în ghindă – o lume vânjoasă, legănătoare, majestuoasă, cu rădăcini adânci până-nspre Edenul primordial.

            Spunea un ţăran bătrân, din Ţara Loviştei, că ,,ghinda e o sămânţă de lume”!

            Era ceva atât de simplu şi atât de frumos, dar impresionant prin reverbelaţia sa în timp, prin veacuri.

            Tocmai de aceea aveam să rămân atât de surprins, citindu-l pe Ammianus Marcellinus, care, în capodopera sa, ,,Istorie Romană”, vorbeşte, printre altele, şi despre stejarii din Dodona (Epir-Macedonia):

            ,,Ancheta dura şi se întindea până acolo, încât să se susţină că mulţi, pentru a afla când moare împăratul (Constantiu – fiul lui Constantin cel Mare – sec. IV. d. Hr., n.n.), au consultat oracolul de la Charos  (insulă din Marea Egee, unde era venerat Apollo; aici era o pădure socotită sfântă şi un oracol la care slujitoarele zeului dădeau răspunsuri celor ce puneau întrebări despre viitor, n.n.), stejarii seculari de la Dodona (Epir-Macedonia), sau răspunsurile de la sărbătorile din Delphi (oraş antic, în Focida, Grecia Centrală/Attica, vestit prin sanctuarul lui Apollo, sec. VIII î, Hr., în care, mai târziu, avea să slujească şi Plutarh, n.n.)”.

(Ammianus Marcellinus − Istorie Romană, Întreprinderea Poligrafică Cluj, 1982, Cartea XIX, Cap. 12, 15, p. 223)

Dar la Dodona, în Epir, ne spune Nicolae Densuşianu, în ,,Dacia preistorică”, mergeau, vara, la seceriş, cinci fecioare neprihănite, geto-dace, ducând cu ele câte o coroniţă de grâu, drept ofrandă lui Apollo, dar şi alte daruri de mare preţ.

Stejarii de la Dodona trebuie să fi fost pădurea ce înconjura Templul lui Apollo, aşa încât, nu cred că greşim, făcând o apropiere între acei stejari de la Dodona şi cei de la Dintr-un Lemn, unde, se ştie, din vremi prea bătrâne, au existat stejari multiseculari, dintr-unul din ei făcându-se o bisericuţă de lemn.

            Cea existentă azi e o copie fidelă a celei iniţiale, arse, din care, însă, s-a mai păstrat (ca prin minune!) o cruce de lemn de stejar (ce fusese şi este şi-acum pe acoperişul bisericuţei), pe care scria, în chirilică, ,,RADU”.

            Cum în fosta Ţară Românească s-a găsit inelul-pecete, din aur, al lui RADU NIGRU (inscripţionat IO RADU NIGRU, v.v. – adică ,,voievod”, n.n. – PRIŞTINA, 1128), de ce n-am crede că frumoasa şi impresionanta icoană a Sf. Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, de la Dintr-un Lemn, a fost adusă, poate, chiar de acest RADU NIGRU, la începutul sec. XII, mai ales că se vede foarte, foarte clar că Sf. Icoană a Maicii Domnului e tipic bizantină, având dimensiuni de-a dreptul impresionante: 1,40/1,20 m., ceea ce dovedeşte că, în mod cert, este o icoană împărătească, lucrată la Constantinopol, ori în Muntele Athos, la Mănăstirea Theotokos!

Citiţi mai departe