Nu am aflat încă, până acum, dacă
în istoria culturii umanității a existat sau există un „manual”, care să
te învețe arta adânc-misterioasă de a blestema, iar cât privește blestemul în
sine, singura carte ce-ți poate veni în ajutor este „Biblia”, deoarece
în ea se face adeseori referire la puterea distructivă, malefică a blestemului,
mai ales a efectelor folosirii sale.
Oricine, cred, e îndreptățit să
creadă că blestemul aparține vrăjitoriei, magiei negre, lui Moloh, însă
lucrurile nu stau chiar așa!
Pe parcursul lucrării de față,
cititorul va rămâne surprins, de-a dreptul șocat, schimbarea viziunii sale
fiind nu doar de natură emoțional-afectivă, ci va evea posibilitatea să se
convingă că, între Cer și pământ, există permanent un flux de informație, am
putea spune, dar nu oricine poate, ori nu-i îngăduit, să aibă acces la un
asemenea „dialog astral”; că Bunul Dumnezeu e singurul care săpânește „legile
cerului și ale pănântului” (le-am putea numi „legile fizicii universale”,
însă în cazul blestemelor e vorba de o nouă formă de energie, ce derivă,
totuși, din același șuvoi energetic universal, din același Duh al luminii
gânditoare), iar de aici pornind ar trebui să excludem din capul locului, ideea
că blestemul este un fel de chiromanție vestitoare a prăpădului planetar.
Nu, nici vorbă, deși la baza sa
(după cum vom vedea) stau nici mai mult, nici mai puțin, Tablele Legii lui
Moise, marele prooroc, cel dintâi, de fapt, care a înțeles că orice abatere de
la poruncile divine aduce după ea moartea! În cel mai fericit caz, aduce
suferință, chinul, jalea!
Tocmai de aceea am găsit de
cuviință să respect, pe cât posibil, ordinea cronologică a blestemelor
consemnate de Sfânta Scriptură, spre a înțelege că ordinea universală presupune
înțelepciune, adică teama de Domnul și de poruncile Lui, de la care nu trebuie
să ne abatem nicicum. Altminteri, atragem asupra noastră blestemul!
Iată de ce am considerat că este
extrem de important episodul nerespectării poruncii divine, pe care Domnul a
dat-o lui Adam și Evei, pe când aceștia se aflau lângă „pomul vieții”,
în mijlocul Raiului, neavând altceva de făcut, decât să nu încalce porunca
dată: aceea de anu gusta din „pomul cunoștinței binelul și răului”:
„ Poți să mănânci după
plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelul și
răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”.
(Biblia – Genesa,
Cap. 2, al. 16 și 17)
Iată, însă, că omul e supus
greșelii dintru-nceput, căci Însuși Bunul Dumnezeu regretă, la un moment dat,
că l-a creat, deși-l făcuse, cum bine zice, „după chipul Nostru, după
asemănarea Noastră”; „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”,
iar de aici deducem (și nu cred că voi face o blasfemie, de vreme ce ni se
sugerează chiar de către „Biblie”!) că la crearea omului n-a luat parte
doar Dumnezeu, ci și alții!