Sonetul 1
O,
din tot ce e mlădiu, să crească-ar vrea,
ca
rozele, ce moarte n-au în gând...
Vigoarea-i
pală și pâlpâie de-abia,
moștenitori
de n-oi avea curând!
Tu,
însă,-nchide a ochilor vedere,
lumina
pură te hrănească iar,
belșugului
nedându-i înviere!
Devoră-n
tine liniști din altar!
Tu,
care acuma ești ca aurora,
vestind
izvoru-n dulcele murmur,
îngroapă
în adâncu-ți tainic ora;
risipei
dă-te celor dimprejur!...
Dă-i
lumii milă; de asta lacom fii,
căci
lumea o mănâncă mormintele pustii!
