 |
| Giulgiul de la Torino |
Privind
giulgiul de la Torino, al Mântuitorului, oricine rămâne surprins, văzând
trăsăturile faciale ale Fiului lui Dumnezeu, care sunt tipic iraniene, mai
precis sumero-nord-iraniene, iar lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit!
Susţinem aceasta, deoarece însăşi
Biblia ne vorbeşte despre cei trei magi (mari preoţi iranieni) care ,,au luat urma stelei strălucitoare” şi s-au îndreptat din Răsărit spre Bethlehem,
unde ştiau că se va naşte Pruncul cel Sfânt!
Doar ei (ci nimeni altcineva din
Orient, niciun alt neam!) ştiau să dezlege această mare taină!
E drept că evreii aflaseră şi ei că
va veni Mesia, dar când anume se va naşte, nu puteau să spună!
Apoi,în ,,Istoriile” sale, marele istoric
antic latin Publis Cornelius Tacitus (născut în 55, î.Hr., în Gallia
Narbonensis) vorbeşte despre zeul Serapis,
de regele Ptolemeu I Soter (satrap al Egiptului, în 323 î.Hr. ─ după
moartea lui Alexandru Macedon ─ şi rege între 305─283 î. Hr.), de Sinope (oraş
vestit, al parţilor, situat în nordul Turciei de azi; capitală a Pontului; port
la Marea Neagră, înfiinţat în sec. 8 î.Hr. de ionienii din Miletul Asiei Mici,
care, cu mai multe secole în urmă, coborâseră-n Grecia din Carpaţi!), în
apropierea căruia se aflau Templul şi Statuia lui Jupiter Dies ─Zeus Chtonianul
sau Pluto, dar şi statuia Proserpinei, fiica Demetrei ─, nimeni altul decât
tatăl lui Apolo şi al zeiţei Artemis, a căror mamă era zeiţa Leto (la romani,
Latona).
Surprinzător
este faptul că zeul Serapis (care se suprapune perfect cu Zeus sau Jupiter) era
considerat de majoritatea adoratorilor ca fiind Dis Pater!
Dar Dis
Pater apare (în Istoria religiilor Indiei) ca Dyaus Pitar/Stăpânul
Zeilor/Părintele Zeilor ─ Divinitatea Supremă!
Aşadar, după cum bine se poate vedea,
originea Zeităţii Supeme se află la indo-iranieni!
Şi-atunci,
să ne mai mirăm de ce tăsăturile faciale ale Mântuitorului sunt (se vede foate
clar!) tipic sumero-nord-iraniene?!
